marți, mai 14, 2024
AcasăLocal BTCabinetul medicului ginecolog care era de gardă în noaptea în care Alexandra...

Cabinetul medicului ginecolog care era de gardă în noaptea în care Alexandra a murit a fost vandalizat (video)

Cabinetul medicului ginecolog, Pitrop Mariana, cea care era de gardă în noaptea în care Alexandra și-a pierdut viața, a fost vandalizat de botoșănenii care empatizează cu tragedia tinerei mămici.

Aceștia au scris pe cabinetul particular al medicului ultimul mesaj al Alexandrei trimis către mama sa: „Nu am aer”, dar și numele tinerei. De asemenea, o parte dintre geamurile cabinetului au fost distruse.

La fața loculului au ajuns și oamenii legii.

„Polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112 ci privire la faptul că un imobil, de pe Calea Națională, ar fi fost vandalizat. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că cele sesizate se confirmă, iar o parte dintre geamurile imobilului respectiv erau distruse. Totodată, peretele imobilului era scris cu o substanță neagră. A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere”, a declarat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Alexandra a fost lăsată în agonie aproape ȘAPTE ORE, fără să primească nicio îngrijire medicală.

Noapte de chin pentru Alexandra

Alexandra şi-a pierdut viaţa vineri dimineaţă după ce a pierdut o sarcină. După moartea Alexandrei au rămas în urmă trei copii, o fetiță de șase ani și doi băieței de patru și un an.

În noaptea de joi spre vineri tânăra a început să sângereze. Alarmată, a sunat imediat la 112. Era ora 22:51. La scurt timp, un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) a ajuns la domiciliul său, în municipiul Botoșani. La ora 23:05 era deja în grija celor de la Maternitate. Toată noaptea tânăra a vorbit constant cu soţul să prin mesaje spunându-i în repetate rânduri că are dureri crunte. Cadrele medicale i-ar fi dat un calmat, care nu a avut însă efect, iar ulterior i-ar fi spus că va fi operată a doua zi, când va ajunge la spital medicul său curant.

La 6:40 tânăra trimite un ultim mesaj: “Nu mai pot”. La ora 7:05 îi trimite mamei sale un ultim mesaj: “Nu am aer”.

Peste câteva zeci de minute cadrele medicale i-au anunţat familia că s-a stins.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
13.6 °
8.9 °
58 %
1.3kmh
73 %
mar
13 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oare folosesc toți același lipici? Că nu prea ține la contactul cu alegătorii.

EDITORIAL

Bugetul de subvenții acordate partidelor aprobat de Guvern pentru 2024 este cel mai mare din istorie: 314 milioane de lei, sumă din care PSD...

EPIGRAMA ZILEI

În vis, erai mugur de floare Ițit din albul unei rochii Atât de sexy, sclipitoare, Că mi-am frecat până și ochii...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...