spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocalBărbat băgat în spital de propriul frate. De la ce a pornit...

Bărbat băgat în spital de propriul frate. De la ce a pornit scandalul

O ceartă între fraţi s-a încheiat cu spitalizare pentru unul dintre ei şi cu un dosar penal pentru celălalt.

Incidentul a avut loc în comuna Dângeni, în noaptea de luni spre marţi. Doi fraţi, de 44 şi 59 de ani, s-au reunit după mai mult timp, mezinul fiind plecat în Timişoara. Pentru a sărbători reuniunea, ci doi au servit câteva pahare de băutură. Abia revenit în casa părintească, acesta i-a cerut fratelui mai mare să îi împrumute o sumă de bani. Acesta i-a reproşat, însă, că i-a dat bani şi la Sărbătorile de iarnă şi nu i-a mai primit înapoi. De aici au izbucnit reproşurile de o parte şi de alta, după care s-a ajuns la o bătaie în toată regula.

Fratele mai mic a început să îl lovească pe cel mare cu pumnii şi picioarele în zona capului şi toracelui, până l-a doborât la pământ. Ulterior, acesta a plecat de acasă, iar victima a sunat la 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale.

Un echipaj de la Ambulanţă a ajuns la faţa locului şi l-a preluat pe cel rănit, transportându-l la spital. Medicii au decis internarea lui în spital, fiind diagnosticat cu mai multe leziuni şi traumatisme faciale, craniene şi la nivelul toracelui.

Bărbatul a decis să depună şi o plângere la poliţie împotriva fratelui agresor, oamenii legii deschizând o anchetă. „A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...