luni, mai 20, 2024
AcasăLocalAcțiune pentru descurajarea pirateriei auto. Ce au pățit doi șoferi

Acțiune pentru descurajarea pirateriei auto. Ce au pățit doi șoferi

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat, miercuri, o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea fenomenului de transport ilegal de persoane, cunoscut sub denumirea de „piraterie auto”. Scopul principal al acestei operațiuni a fost identificarea și sancționarea conducătorilor auto neautorizați care oferă servicii de transport contra cost, punând în pericol siguranța pasagerilor și afectând concurența corectă în industria transporturilor.

În urma sesizărilor primite de la cetățeni, activitățile au fost concentrate pe traseul Botoșani – Albești, în intervalul orar 7-11, având ca obiectiv descurajarea acestui tip de infracțiune.

În cadrul acțiunii, au fost controlate 32 de autovehicule, iar doi conducători auto au fost depistați în timp ce efectuau transport ilegal de persoane. Aceștia au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 2.000 de lei, iar dreptul de a utiliza autovehiculele respective a fost suspendat pe o perioadă de 6 luni.

Pe lângă sancțiunile aplicate pentru transportul ilegal de persoane, au fost aplicate și 20 de sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri la regimul rutier, însumând aproximativ 7.000 de lei.

În timpul operațiunii, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Durnești. Verificările au dezvăluit că acesta desfășura activități de transport public de persoane în regim taxi, fără a avea autorizația necesară. Ca urmare, bărbatul a fost amendat cu 1.000 de lei, fiindu-i suspendat și dreptul de a utiliza autovehiculul respectiv pentru o perioadă de 6 luni.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
22.1 ° C
22.6 °
21 °
49 %
5.2kmh
57 %
lun
21 °
mar
23 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Măcar te poți certa cu polițistul că mașina ta nu e parcată pe trecerea de pietoni.

EDITORIAL

Dacă în primii zece ani de după Revoluție presa a fost unul dintre principalele motoare ale profundelor schimbări sociale din România, de la o...

EPIGRAMA ZILEI

La Eforie, pe nisip, O tânără umbla în slip Și zău, intrat-am la idei, Văzând că ... nu-i al ei!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...