spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocalBotoșăneni prinși la băut în spațiile publice. S-a lăsat cu amenzi

Botoșăneni prinși la băut în spațiile publice. S-a lăsat cu amenzi

Polițiștii locali au amendat doi botoșăneni care au uitat că au interzis la consumul de alcool pe spațiile publice. 

În cursul săptămânii trecute, pe străzile din municipiul Botoșani, au fost depistați doi  botoșăneni consumatori de alcool.

Primul bărbat a fost surprins vineri, 22 martie, pe Pietonalul Unirii, în fața Muzeului. „A fost depistată o persoană de sex masculin care consuma băuturi alcoolice, pentru fapta sa a fost sancționat contravențional cu amendă potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991”, au transmis reprezentanții Poliției Locale. Concret, acesta a fost amendat cu 600 de lei.

La două zile distanță, ca urmare a aspectelor observate de polițistul local din dispeceratul Poliției Locale, un echipaj al Poliției Locale a găsit o persoană care „se încălzea” cu băuturi alcoolice în parcul „Mihai Eminescu”. Și acesta a fost amendat conform Legii nr. 61/1991, respectiv cu 600 de lei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...