spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNaționalRomânia are 8 pensionari la 10 salariați

România are 8 pensionari la 10 salariați

În ţara noastră sunt foarte puţini salariaţi raportat la numărul de pensionari, iar la nivelul unor judeţe dezechilibrele sunt uriaşe.

Valoarea pensiei medii în România a crescut cu 13,9% în trimestrul IV din 2023, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, arată datele publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Proporția dintre pensionari și salariați este de 8 la 10 la nivel național, însă la nivel local se înregistrează variații mai mari. Pensia medie de asigurări sociale de stat s-a majorat, de la un an la altul, cu 13%, potrivit datelor INS.

Raportat la trimestrul III din 2022, în ultimele trei luni din anul 2023, numărul mediu de pensionari a fost în creştere cu 2.000 de persoane, în timp ce numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat s-a majorat cu 5.000 de persoane. În acelaşi interval de referinţă, pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut, în T4 din 2023, faţă de trimestrul precedent, cu 0,4%, respectiv cu 0,1%. Datele INS relevă faptul că, în perioada octombrie – decembrie 2023, pensionarii de asigurări sociale deţineau ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Totodată, pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,5% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (80,1%), urmaţi de pensionarii cu pensiile de urmaş cu o pondere (9,7%) şi de pensionarii cu pensii de invaliditate (8,1%).

În categoria pensionarilor de asigurări sociale, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate parţial, cu o pondere de 2%, şi pensionarii cu pensii anticipate, a căror pondere a fost de numai 0,1%. 8 pensionari la 10 salariați Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10, cu variaţii semnificative în profil teritorial. În Bucureşti şi judeţul Ilfov sunt numai patru pensionari la zece salariaţi, în vreme ce în judeţul Teleorman sunt 15 pensionari la 10 salariaţi, iar în Vaslui – 14 pensionari la 10 salariaţi.

Botoşani este codaş la veniturile vârstnicilor

Conform statisticii oficiale, pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1.081 de lei. În context, cele mai mici valori ale pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat s-au înregistrat în judeţele Botoşani (1.588 lei) şi Vrancea (1.601 lei), iar cele mai mari în judeţul Hunedoara (2.669 lei) şi în Bucureşti (2.549 lei).

Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială), în trimestrul IV 2023, a fost de 1.147 milioane de persoane, din care: 1.038 milioane de persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat (22,5% din totalul pensionarilor din această categorie), 103.700 de persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori (65% din totalul acestora) şi 5.200 de persoane din sistemul militar (2,5% din totalul acestei categorii).

Ce pensie se poate lua după 35 de ani cu salariul minim

În conformitate cu prevederile din noua lege a pensiilor, angajații din România care au muncit toată viața pe salariu minim pe economie vor beneficia de o creștere de 80% a pensiei. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat că, pe noua lege a pensiilor, un român care a muncit pe salariul minim pe economie timp de 35 de ani va avea o creştere de peste 80% a pensiei, de la 1.281 de lei, cât e indemnizaţia minimă socială, undeva la 1.900 de lei, datorită punctelor de stabilitate. „Diferenţa o reprezintă punctele de stabilitate, punctele care se dau pentru anii lucraţi peste 25 de ani şi, dacă privim împreună simulările pe care colegii de la Casele de Pensii Publice le-au făcut, vom vedea că în special în zona pensiilor mici vom avea o creştere semnificativă”, a spus miercuri ministrul Muncii, în emisiunea România Politică de la Prima News, despre acei români care pot să primească o pensie mărită, pe noua lege a pensiilor, cu până la 80%. „Anii sub 25 de ani nu sunt ani care aduc puncte suplimentare. În momentul acesta, în legea pensiilor avem un stagiu minim de 15 de ani, un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi avem şi o altă noutate în lege, cei care au stagiu de cotizare de 40 de ani pot să iasă la pensie după noua lege fără nicio penalitate, adică dacă eşti bărbat, ai început la 20 de ani, vârsta maximă limită de pensionare este 65 de ani, poţi să ieşi la 60 de ani fără nicio penalitate”, a mai spus Simona Bucura Oprescu.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
17 ° C
19.8 °
16.6 °
44 %
5.2kmh
27 %
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...