spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăPrima PaginăLupta anticorupţie a intrat în amorţire

Lupta anticorupţie a intrat în amorţire

Lupta anticorupţie la nivel înalt a luat o pauză în judeţul Botoşani. Anul trecut, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava, nu au reuşit să scoată la lumină niciun caz serios în care să fie implicaţi funcţionari publici din Botoşani. O simplă trecere în revistă a dosarelor trimise în judecată de procurorii anticorupţie de la DNA Suceava arată că pe tot parcursul anului trecut au fost finalizate cu rechizitorii doar şapte dosare, toate făcând trimitere la o serie de fapte comise de funcţionari din judeţul Suceava. Şi nu este vorba de dosare grele, cu persoane suspuse şi nume cu rezonanţă, majoritatea celor trimişi în judecată fiind de prin comune.

Mai mult, din martie şi până în iulie, adică vreme de vreo patru luni, activitatea procurorilor anticorupţie de la Suceava s-a aflat într-un con de umbră.

 

Primari trimişi în judecată pentru afaceri cu fonduri europene

 

Per total, patru dosare din cele soluţionate fac trimitere la primari de comună din judeţul Suceava, care au fost trimişi în judecată pentru mişmaşuri cu fonduri europene, în speţă subvenţii APIA pentru păşuni (n.r. – aici lista de inculpaţi cuprinde şi câţiva fermieri sau funcţionari de la comune), iar un alt dosar vizează activitatea unui fermier, tot din Suceava.

În schimb, cele mai complexe dosare, două la număr, fac trimitere la fapte comise de şefa Centrului medical al Inspectoratului de Poliţie Suceava, trimisă în judecată pentru luare de mită, reţete false şi afaceri cu medicamente cu regim special, şi la o altă presupusă mită de numai 3.000 de lei primită de un ofiţer de poliţie de la IPJ Suceava şi fostul şef al Serviciului Control al Aplicării Regimului Silvic şi al Trasabilităţii Materialelor Lemnoase din cadrul Gărzii Forestiere Suceava.

În tot acest timp, însă, procurorii DNA şi-au încasat salariile ca şi cum activitatea ar fi decurs normal. „DNA nu mai primeşte informaţii privind corupţia de la serviciile de informaţii şi îi este interzis să solicite sprijin tehnic de la acestea pentru documentarea informaţiilor puţine pe care le au. Acestea, puţine, sunt obţinute ocazional de la poliţişti fără chef de lucru sau persoane, care sesizează, dar nu colaborează. Structurile de combatere a corupţiei sunt amorţite, iar populaţia apatică şi neîncrezătoare, urmare a manipulării severe din ultimii ani legate de «abuzurile» procurorilor. Lucrurile vor rămâne la fel în absenţa unui semnal politic clar, de susţinere a luptei anticorupţie”, spun unele voci.

 

Cinci rechizitorii în 2018

 

Explicaţia are acoperire într-o oarecare măsură pentru că, în 2018, tot DNA Suceava a finalizat cu rechizitorii doar cinci cauze penale, cu 22 de inculpaţi. Atunci, însă, două dosare au avut legături cu judeţul Botoşani. A fost vorba de administratorul unei firme care ar fi „umflat” facturile privind cazarea masa şi transportul unor artişti cu ocazia organizării a două festivaluri multiculturale în municipiile Bistriţa şi Botoşani.

În celălalt dosar, procurorii anticorupţie au trimis în judecată fosta conducere a societăţii Modern Calor şi doi reprezentanţi ai societăţii Elsaco Electronic, pentru nişte presupuse afaceri oneroase în urma cărora operatorul de termoficare ar fi fost prejudiciat cu peste trei milioane de lei. Anul 2018 a pus pe tapet scandalul protocoalelor cu Serviciul Român de Informaţii şi celelalte structuri de profil.

 

2017, cel mai prolific an

 

Cel mai eficace an pentru DNA Suceava a fost 2017. Atunci au fost emise 18 acte de inculpare, din care 11 rechizitorii privind 31 inculpaţi (dintre care patru persoane juridice) şi şapte acorduri de recunoaştere a vinovăţiei privind şapte inculpaţi. În ce priveşte calitatea persoanelor trimise în judecată, între cei 38 inculpaţi s-a aflat şi fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Raluca Stăncescu, şase poliţişti, 14 funcţionari publici şi 13 din alte categorii. În schimb, printre infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor s-au aflat fapte de corupţie sau asimilate infracţiunilor de corupţie.

Interesante sunt şi alte cifre legate de activitatea de atunci. În cursul anului 2017, procurorii de la Serviciul teritorial DNA Suceava au avut de soluţionat 479 cauze, din care 130 cauze nou înregistrate în 2017. Dintre acestea au fost soluţionate 209 cauze şi au rămas nesoluţionate 270, din care 218 cauze mai vechi de un an de la prima sesizare, respectiv 152 cauze mai vechi de şase luni de la începerea urmăririi penale.

Pe de altă parte, calitatea anchetelor DNA se vede cel mai bine în sentinţele pronunţate de instanţele de judecată. În 2017, de exemplu, a fost trimis în judecată şi primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, dar şi alţi patru funcţionari ai Primăriei Botoşani, în cazul redevenţei pentru Uvertura Mall. Dar, anul trecut, toţi inculpaţii au fost achitaţi de magistraţi. Hotărârea este în primă instanţă, dosarul aflându-se în prezent pe rolul Curţii de Apel Suceava.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8.7 ° C
12.7 °
7.8 °
70 %
2.4kmh
23 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...