spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăPrima PaginăProces uriaş pentru tunuri pe piaţa artei

Proces uriaş pentru tunuri pe piaţa artei

♦ Memorialul Ipoteşti caută şi după mai bine de 15 ani să recupereze prejudiciul de sute de mii de lei rezultat în urma mai multor contracte suspecte.
♦ O parte dintre pretenţiile Memorialului au fost respinse va fiind formulate prea târziu, dar pentru cele mai valoroase contracte procesul continuă

Scandalul achiziţiilor cu cântec făcute de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, în perioada 2005-2006, este departe de a fi soluţionat. Cum în urma procesului penal fostul director Valentin Coşereanu şi fostul contabil şef Silvia Muşat Sturza au fost achitaţi de instanță, conducerea instituţiei a deschis o acţiune în civil împotriva celor doi, într-un proces de răspundere patrimonială.

În total ar fi vorba de peste 520.000 de lei, care însumează o serie de facturi achitate pentru diverse bunuri şi servicii, dar şi pentru achiziţia mai multor exponate care nu corespund datelor specificate în documentele de achiziţie.

Procesul a fost deschis în august 2021 la Tribunalul Botoşani, însă la începutul lunii ianuarie, pe data de 6, instanţa a respins deja trei capete de cerere din cauza prescripției dreptului material la acțiune. La mijloc este vorba de o serie de achiziții de peste 104.000 de lei, respectiv achiziția unor bunuri în valoare de aproape 80.000 de lei, constatate lipsă la un inventar făcut în 2011, suma de 10.000 lei achitată pentru achiziţionarea de mobilier în iunie 2011, suma de 10.000 lei achitată către o altă societate pentru achiziţionarea a șapte seturi evacuare fum, dar și a sumei de 4.530 lei contravaloare bunuri culturale achiziţionate ce nu corespund datelor specificate în documentele de achiziţie, bunuri care nu erau din aur sau argint, așa cum se menționa în acte. În aceste situații, din cauza trecerii timpului, nu se mai poate face nimic.

În schimb, procesul va continua cu privire la alte șapte contracte de vânzare-cumpărare care însumează peste 420.000 de lei. Cum se va încheia procesul, este greu de spus, întrucât după decizia instanței de fond părțile au dreptul să se adreseze și Curții de Apel Suceava pentru soluționarea divergentului.

Nereguli descoperite în 2009

Situaţia de la Memorialul Ipoteşti a ieşit la iveală în vara lui 2009, când în urma unor verificări efectuate de o comisie de control numită prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean au fost descoperite mai multe presupuse nereguli. Prin urmare, CJ a sesizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean, iar în urma anchetei Valentin Coşereanu şi Silvia Muşat Sturza, director şi respectiv contabil şef, au fost trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

După izbucnirea scandalului, Valentin Coşereanu a demisionat din funcţie, iar Silvia Sturza Muşat s-a pensionat. Doar că, în urma procesului penal, instanţa a apreciat că faptele reţinute în sarcina celor doi nu îmbracă aspecte penale şi a dispus achitarea inculpaților, lăsând nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Memorialul Ipoteşti, care ceruse din start recuperarea prejudiciului. Sentinţa definitivă în dosarul penal a fost pronunţată în martie 2018, după două procese la Judecătoria Botoșani și Curtea de Apel Suceava, iar Memorialul Ipotești a trebuit să deschidă această nouă acțiune în civil pentru lămurirea tuturor aspectelor.

Dosare penale pentru contracte dubioase

Unul dintre contractele dubioase care au făcut obiectul dosarului penal și se regăsește și în noul proces este cel încheiat cu surorile U.D.A şi P.V, din Iași, care ar fi donat în iulie 2006 mai multe obiecte către Memorial, bunurile regăsindu-se ulterior în două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în august 2006 şi februarie 2007.

Un caz aparte este cel al profesorului universitar Domide Gherasim Sălăvăstru, născut în Rodna, judeţul Bistriţa Năsăud. Acesta apărea cu patru contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada mai 2005 – februarie 2007 pentru un total de 123 de obiecte şi care însumează 115.920 de lei, deși o parte din bunuri nu i-ar fi aparținut.

Un alt contract în cazul căruia urmează să se pronunțe instanța este cel încheiat cu Ioana Coșereanu pentru expertizarea mai multor bunuri. Contractul a fost încheiat în baza unei selecții de oferte, la tariful de 98,9 lei/bun expertizat. Multe dintre bunuri aveau însă valori de inventar mult mai mici decât tariful de expertizare, sumele fiind plătite către expert fără ca tariful de expertizare să aibă în spate un calcul şi o fundamentare tehnică, fără să existe un grafic lunar de eşalonare a activităţii de expertizare.

Care va fi verdictul magistraților, rămâne de văzut. Cert este că scandalul durează de mai bine de 12 ani, timp în care unii dintre cei menționați în documentele „cu cântec” au decedat.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...