spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTFemeie ruinată de amorul pe internet

Femeie ruinată de amorul pe internet

O femeie  s-a îndrăgostit lulea de un șarlatan, care a escrocat-o în numai câteva luni cu aproape 100.000 de euro.

În vârstă de 61 de ani, dorohoianca a fost păcălită de un așa-zis „general american”, pe care l-a cunoscut pe o rețea de socializare. Culmea este că femeia s-a împrumutat pentru a-i trimite bani bărbatului care pretindea că este militar în Armata Statelor Unite ale Americii.

Nebunie pornită în pandemie

Cei doi au început să vorbească pe Facebook în urmă cu mai bine de doi ani și jumătate, imediat după ce s-a declanșat nebunia cu pandemia de Covid-19 la nivel mondial. Cum atunci erau restricții de circulație și nu se mai ieșea din casă decât la serviciu sau cu declarație, femeia și-a găsit refugiul în rețelele de socializare, unde a început să dialogheze pe chat cu „militarul american” care, vorba vine, se afla în Marea Britanie. Doar că, pentru a dialoga cu dorohoianca, militarul folosea programul Google Translate.

Conversațiile au durat vreo două luni, timp în care așa-zisul american  i-a câștigat încrederea. Ba mai mult, femeia s-a îndrăgostit lulea și chiar visa să întemeieze o familie. Nu a intrat la bănuieli nici atunci când militarul i-a cerut de mai multe ori bani pentru a putea ajunge în România. Femeia a avut încredere în el și chiar a împrumutat diverse sume de bani pentru a-i trimite iubitului. A respectat indicațiile primite de la „general” și a trimis banii, în mai multe tranșe. Când individul nu i-a mai răspuns la mesaje, dorohoianca și-a dat seama că a fost înșelată și a anunțat poliția în noiembrie 2020. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru înșelăciune, iar acum încearcă să dea de urma „generalului american”.

Prejudiciu de aproape 100.000 de euro

„Victima a purtat conversații timp de mai multe luni, din martie și până în mai 2020, cu persoană care ar fi indus-o în eroare cu privire la calitatea ei. Cel în cauză ar fi susținut că ar lucra în Forțele Armate ale Statelor Unite și intenționa să dezvolte o relație cu ea, să-și facă o familie în țară, dar pentru a ajunge în România avea nevoie de mai mulți bani pe care persoana vătămată i-a trimis în mod constant, de mai multe ori. Prejudiciul este estimat la aproape 100.000 de euro”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care au inițiat mai multe cercetări, încercând să-l identifice pe gigolo. Așa au reușit să afle că necunoscutul ar fi accesat platforma de socializare de pe un IP din România. Cu alte cuvinte, nu este exclus ca „americanul” să fi fost de fapt un escroc băștinaș, care ar fi mână în mână cu alte persoane din străinătate, întrucât sumele de bani erau trimise pe numele unor străini. Anchetatorii au luat și urma acestora, însă pe moment cercetările nu au fost finalizate, întrucât ițele duc spre Turcia. Polițiștii botoșăneni au solicitat deja sprijinul autorităților turce, însă schimbul de informații se derulează destul de greu.

Reţetă trasă la indigo

Cazul nu este singular pentru că în țară au existat mai multe situații asemănătoare, când femei trecute de prima tinerețe s-a îndrăgostit de niște necunoscuți, care le-au „orbit” cu dragostea lor, după care le-au ruinat. Imediat ce se vedeau cu banii în cont, infractorii dispăreau, iar doamnele rămâneau mult mai sărace.

A pățit-o și o femeie din București, care tocmai vânduse un teren, după care, la câteva luni de la tranzacţia imobiliară, a fost abordată pe internet de un bărbat arătos, în uniformă, care s-a recomandat ca fiind general în Armata Americană. Escrocul i-a spus că este detaşat la baza militară Mihail Kogălniceanu şi că îşi doreşte să o întâlnească. Doar că bărbatul a sedus-o şi a ruinat-o.

Alte tipuri de ţepe

Un alt tip de înșelăciune care face victime în prezent este cel bazat pe apeluri telefonice din străinătate. Denumit „One Ring Scam”, mecanismul se bazează pe curiozitatea oamenilor atunci când realizează că au un apel ratat. Astfel, infractorii cumpără de la companiile de telefonie din străinătate numere de telefon cu suprataxă (n.r. – asemănătoare cu cele 08989…din România) după care apelează la întâmplare numere de telefon. De cele mai multe ori nu este un apel adevărat, ci doar un fel de beep.

Dacă cineva are un abonament și sună înapoi, din bun simț sau pură curiozitate, atunci persoana în cauză va fi suprataxată, iar factura va fi una uriașă. Așa a pățit o femeie de 65 de ani, din județ, care la începutul anului a primit cadou de la o nepoată un telefon Android de ultimă generație, nepoata dorind să-i ofere o tehnologie mai bună, în condițiile în care femeia utiliza un telefon mobil clasic, cu taste. Doar că într-una din zile ea a primit un apel care părea a fi din străinătate și a răspuns. Ulterior ea a primit factura acasă și a înlemnit. Asta pentru că avea de plată un total de 1.650 de lei, cu mult peste veniturile ei. Așa că femeia a mers la poliție și a povestit ce a pățit.

Cazul a ajuns acum la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate, care încearcă să deslușească ce s-a întâmplat – ori femeia a apelat accidental numărul cu pricina și a fost suprataxată, ori în timpul apelului internațional hackerii i-au copiat datele din telefon şi i-au instalat pe ascuns în aparat o aplicație care iniția apeluri internaționale pe numărul suprataxat, fără ca femeia să realizeze acest lucru. Acest lucru se va ști cu exactitate după ce polițiștii de la Combaterea Crimei Organizate vor efectua percheziția informatică.

Sute de sesizări

În ultimii doi ani, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a înregistrat peste 270 de dosare penale în care se efectuează cercetări pentru infracțiuni informatice. În acest context, poliţiştii le cer oamenilor să fie prudenţi, iar dacă totuşi cad în capcană, să demaşte totul. Ca forme de protecție, polițiștii recomandă oamenilor să nu accepte apeluri din străinătate dacă știu că nu are cine să-i caute de acolo, să nu acceseze link-uri suspecte trimise prin email sau SMS dacă nu recunosc expeditorul lor și mai ales să nu trimită bani necunoscuţilor, ori să ofere datele de identificare ale propriilor carduri, pentru tranzacțiile online fiind nevoie de codul IBAN, nicidecum de datele de pe card.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14 ° C
14.6 °
13.8 °
54 %
2.2kmh
85 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...