spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Eustatie

Sfântul Eustatie

A fost un apărător al Ortodoxiei. A apărat sfintele dogme la Sinodul întâi Ecumenic de la Niceea (din anul 325), unde a respins învățătura lui Arie. Împreună cu ceilalți Sfinți Părinți, Eustatie a mărturisit pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ca fiind deopotrivă cu Tatăl și cu Sfântul Duh după dumnezeire (după ființa lor dumnezeiască). După moartea împăratului Constantin cel Mare, arienii au luat putere și au început să-i prigonească pe creștini. Sfântul Eustatie a fost scos din scaun și surghiunit, mai întâi în Tracia, apoi în Macedonia.

A trecut la cele veșnice în anul 345 după Hristos.

 

Sfântul Cuvios Timotei

 

A fost ucenic al Cuviosului Teoctist, starețul mânăstirii din muntele Olimpului, lângă pustiul Simboli, în timpul împăratului Copronim (741-775). A trăit mulți ani în pustietăți, nevoindu-se în post, înfrânare și rugăciuni. A primit darul de a tămădui bolnavii și de a scoate din oameni duhurile necurate. A trecut la cele veșnice la adânci bătrâneți.

 

Preot Olivian SANDU

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.6 ° C
19.6 °
15.6 °
46 %
3kmh
9 %
Dum
15 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...