spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEconomicConsumul va exploda de Black Friday

Consumul va exploda de Black Friday

Comerţul românesc va înregistra, în acest an, cel mai spectaculos Black Friday din istorie, cu peste 10 milioane de produse vândute în numai câteva zile şi încasări de circa 300 de milioane de euro la nivelul lunii noiembrie, relevă datele unei analize a companiei de consultanţă Frames, realizată pe baza estimărilor din piaţă.

Cea de-a noua ediţie a Black Friday a debutat deja la unele magazine, însă punctul culminant va fi pe 15 noiembrie, ziua în care toţi marii jucători din piaţă, de la IT&C la fashion, home&deco, food, beauty, servicii etc. au anunţat campanii speciale în care reducerile de preţuri vor merge până la 80-90%.

Potrivit estimărilor analiştilor de la Frames, ediţia din acest an va aduce un plus de cel puţin 50 de milioane de euro încasări pentru retaileri, în condiţiile în care campania de Black Friday a ajuns la un nivel de maturitate. „De la gestiunea stocurilor la pricing, extinderea opţiunilor de plată (rate fără dobândă, leasing etc.) şi campaniile de promovare mult mai bine targetate, 2019 va consemna un plus semnificativ la capitolul oferte şi servicii de suport. Business-ul de Black Friday 2019 vine, pe de altă parte, într-un moment cum nu se poate mai bun şi în privinţa cererii, creşterile de salarii şi modificarea obiceiurilor de consum generând un plus semnificativ şi în acest segment”, arată analiza.

În 2018, Black Friday a adunat, în numai câteva zile, vânzări de 250 de milioane de euro, cu eMAG, Altex&Mediagalaxy, Flanco şi FashionDays în prim-plan.

 

Accent pus pe Black Friday

 

Unul dintre liderii pieţei care şi-a declarat oficial rezultatele de Black Friday, eMAG, a înregistrat vânzări cu 28% mai mari decât în 2017, acestea ajungând la nivelul de 460 milioane de lei. Platforma de e-commerce a adunat, în numai o zi, 9,5 milioane de vizite şi a atras peste 55.000 de clienţi noi.

Flanco estima, zilele trecute, că 2019 va aduce cel mai mare Black Friday din istoria companiei, cu reduceri la peste 750.000 de produse în online şi în 155 de magazine din 114 oraşe.

Black Friday-ul din 2019 va aduce în prim-plan calitatea produselor şi abia în planul secund preţurile, consideră specialiştii Frames. „Creşterea veniturilor unei bune părţi din populaţie, a nivelului de trai în general, tinde să ducă cererea de produse şi servicii într-o zonă superioară celei din anii trecuţi. După ani de zile în care au cumpărat exclusiv în funcţie de preţ, ignorând calitatea, focusul va fi în 2019 pe produse şi servicii durabile, pe brand, calitate şi garanţie”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

 

Televizoarele vor fi și în acest an vedetele

 

În prim-plan se vor afla electrocasnicele precum televizoarele cu diagonale de peste 100 centimetri, cuptoarele electrice, plitele pe inducţie, maşinile de spălat rufe/vase sau frigiderele, acolo unde tehnologia a evoluat semnificativ în ultimii ani, iar raportul preţ-calitate a devenit unul foarte bun.

Creşterea cererii în acest segment vine şi în condiţiile în care şi rata de înlocuire a acestora a scăzut vertiginos de la zece ani la cinci-șase ani, pe fondul creşterii puterii de cumpărare.

Un alt segment care va asigura un plus semnificativ în Black Friday 2019 va fi cel de beauty & fashion. „De la aparatură cosmetică la haine şi încălţăminte, ofertele vor fi mult mai diversificate şi mai bine evidenţiate decât în anii trecuţi, în ton cu evoluţia semnificativă a pieţei de profil. Intrarea în piaţă a unor noi platforme internaţionale din sectorul de fashion, mai ales în zona de online, va însemna un boost la nivel de game de produse şi o presiune suplimentară pe preţuri”, relevă analiza.

2019 va aduce oferte extinse şi în zona de amenajări interioare, home & deco. În segmentul materialelor de construcţii, de exemplu, Mathaus va veni pe 15 noiembrie cu o ofertă specială destinată casei, de la obiecte sanitare şi instalaţii la scule şi unelte specifice. Şi în zona de mobilă se anunţă discounturi semnificative, cu Vivre şi Mobexpert în prim-plan.

Oferte interesante de Black Friday vor putea fi găsite şi în zona auto, acolo unde dealerii pregătesc campanii promoţionale cu target pe cei care deţin, în prezent, maşini mai vechi de 10 ani şi în zona de imobiliare, unde ofertele vor include locuri de parcare gratuite şi amenajări interioare incluse în pachet.

Black Friday 2019 va fi, fără îndoială, cel mai profesionist eveniment de shopping organizat vreodată în România”, estimează analiştii.

 

Bugete mai generoase pregătite de români

 

Black Friday 2019 vine într-un moment în care românii privesc cu tot mai multă îngrijorare la perspectivele unei noi crize economice. „Estimările analiştilor privind avansul preţurilor în 2020, posibila modificare a taxelor şi impozitelor, discuţiile legate de o posibilă criză pun o presiune pe decizia de cumpărare. Să cumpărăm acum, pentru că la anul s-ar putea să fie prea târziu, pare a fi cuvântul de ordine. Iar comercianţii par să fi captat acest interes suplimentar, accentuând prin diverse mesaje de promovare acest impuls”, spun analiştii.

Creşterea semnificativă a vânzărilor din 2019 este pusă şi pe seama modificării obiceiurilor de consum şi extinderii modalităţilor de plată. PayU anunţa că românii vor cumpăra online în valoare de 1,2 miliarde de lei, în creştere cu 20% faţă de 2018. Valoarea tranzacţiilor online urmează să înregistreze o creştere de 25%, ajungând la peste 360 milioane de lei, în creştere cu 25% în comparaţie cu anul precedent. Motivele acestor creşteri se bazează pe investiţiile constante ale furnizorilor de servicii de plată online şi ale comercianţilor în noi tehnologii şi în educaţia cumpărătorilor.

Extinderea vânzărilor din zona de online este completată de avansul vânzărilor din magazine, mare parte dintre retailer pregătind zone speciale destinate Black Friday, precum Flanco, care a început deja campania de reduceri.

 

Sunt sau nu preţurile mai bune de Black Friday?

 

În economia românească, la fel ca şi în alte ţări, există companii care practică reduceri reale şi altele care încearcă să îşi păcălească clienţii.

Investigaţiile Consiliului Concurenţei, din ultimii ani, au arătat că, în medie, pentru 30% din produsele monitorizare, preţul tăiat a fost mai mare chiar decât preţul maxim practicat în ultimele 30 de zile, semn care indică o creştere/menţinere artificială a preţului de referinţă de Black Friday. „Dincolo de datoria autorităţilor de a monitoriza şi sancţiona practicile abuzive, clienţii sunt cei care trebuie să fie vigilenţi atunci când achiziţionează produse şi servicii de Black Friday. Urmărirea preţurilor pe o perioadă de timp, comparaţia ofertelor diferitelor magazine, sunt elemente care pot determina un avantaj în achiziţie”, spun experţii.

În zona de online sunt de evitat site-urile obscure, care oferă preţuri spectaculoase.

Ofertele capcană pot fi regăsite şi în magazine, atrag ei atenţia. „În unele cazuri, magazinele trec cu litere mari caracteristici pe care produsul nu le are. Unii comercianţi «uită» să prezinte fişa tehnică a produsului la achiziţie, mizând pe faptul ca mulţi clienţi intră în «febra» cumpărăturilor şi omit să se informeze. O altă stratagemă este cea de reambalare a produselor folosite în magazine pentru prezentare şi vânzarea acestora ca produse noi. Este esenţial de verificat, astfel, dacă un televizor are sigiliul original aplicat pe cutie, înainte de desfacere, element esenţial pentru aproape toate produsele achiziţionate din zona de IT&C”, avertizează analiştii.

Indiferent de canalul de achiziţie, online sau offline, este esenţială verificarea produselor şi în alte magazine.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
13.2 °
11.6 °
59 %
4.6kmh
96 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...