Cred că a sosit timpul să nu ne mai victimizăm atât. Să nu mai înjurăm țara atât de mult și, mai ales, să nu tot amestecăm nemeritat pe cei câteva mii de profitori cu restul celorlalte milioane care-și văd de treabă. România nu este nici țara fetișcanelor cu bot de rață și lenjeria la vedere, nici a maneliștilor evazioniști, nici a cocalarilor cu rable nemțești ranforsate, nici a celor câteva mâini de părerologi care vă umplu ecranele în fiecare seară. Televiziunile dau numai știri proaste, anunță catastrofe, foamete, frig și inflație fiindcă numai astea „vând”, cum se spune, adică doar astea atrag atenția și fac „rating”.
În realitate, țara noastră trece prin cele mai bune momente ale sale, din punct de vedere economic. Am mai scris despre asta aici și am argumentat cu cifre pe care nu le mai reiau. Depășim țările din jur la Produsul Intern Brut pe cap de locuitor – nu și la veniturile individuale, dar asta este cu totul altă discuție. Practic, după Polonia, am devenit a doua putere regională. Problema e însă că progresul ăsta economic a fost obținut în pofida liderilor noștri politici. Țara a crescut prin munca oamenilor de rând și prin apartenența la UE. Prin globalizarea economiei și liberalizarea comerțului, decalajul României față de economiile avansate a scăzut an de an.
Tocmai de aceea, catastrofa Schengen trebuie văzută la adevărata ei dimensiune, fiindcă ne lovește acolo unde aveam creșterea cea mai puternică. Aderarea României la spațiul Schengen a fost promovată de fruntașii politici ca victoria lor finală. Doar că au pierdut rușinos și acum dau vina pe Austria, fără să-și asume vreo responsabilitate. Da, am căzut victime în tranzacțiile de zeci de miliarde de dolari care privesc traseele gazelor și țițeiului înspre economiile europene, la mijlocul războiului personal al lui Putin cu jumătate din planetă. Dar diplomații noștri unde erau? Prin hoteluri cu amantele sau ascunși sub pulpana mantalei tatălui fost securist?
Toată Europa știe că Ungaria a devenit fieful spionilor ruși care fac incursiuni în Uniunea Europeană, că OMV este o biată subsidiară a Gazprom, că Budapesta și Viena fac jocurile Kremlinului. Și nu de acum, sunt mulți ani de când aceste intruziuni rusești, ca și cele din Franța, Italia și Germania, sunt binecunoscute în cancelariile europene. Și tolerate cu bună știință, din interes economic. Politica europeană pe asta se bazează, nu pe simpatii ca la Eurovision – cel mai ipocrit așa zis concurs din lume. Ce a făcut diplomația noastră în toți acești ani? A fost inexistentă tocmai pe singurul front care conta. A arătat întocmai ca armata rusească: incompetentă, coruptă și cu succese izolate în situațiile în care nu a avut opoziție.
Se vorbește peste tot în țară despre un boicot al firmelor austriece. Da, l-ar merita, liftele astea cu nostalgii imperiale ar trebui să învețe că nu pot profita la nesfârșit de toleranța noastră proverbială. Eu însă cred că răspunsul potrivit nu ar fi boicotul, ci o negociere mult mai dură, cu argumente și cifre pe masă. Dar cine să o facă? Bode ar fi trebuit să fie măturat în secunda doi după aflarea rezultatului, Aurescu e conștiincios, dar nu are anvergură, iar Iohannis este undeva la limita dintre trădare națională, indolență și incompetență.
Ridicarea MCV-ului a fost prezentată triumfalist de coaliția de la guvernare, în frunte cu PNL și președintele Iohannis, drept înlăturarea ultimului obstacol în calea aderării României la spațiul Schengen. Iată, nu a fost așa, au luat în fund exact șutul pe care-l meritau după ce au confundat cele câteva firave relații personale cu interesele majore ale unor state din Uniune. Dacă vom ști să învățăm ceva din această mizerie, am putea face un pas înainte înspre Schengen, dacă nu – vom fluiera din nou a pagubă, ca de atâtea ori în istorie.
