spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăEditorialPrea puțin nu e suficient - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Prea puțin nu e suficient – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Bănuiesc că pentru un străin trăitor într-o țară civilizată și nu într-o democrație bananieră cum e România e cam greu de înțeles de ce anume ancheta celor de la DIICOT în cazul azilelor groazei a durat atât de mult, cu consecințele de rigoare pentru sănătatea bătrânilor. Pentru cineva bine ancorat în realitatea românească lucrurile sunt mult mai limpezi și perfect explicabile până la un punct. Fără dovezi solide, fără un lung șir de fărădelegi, fără scandal în presă, unii ticăloși sunt de neatins.

Chiar și așa, cu toate dezvăluirile, scandalul se stinge încetul cu încetul, iar cei care au permis atrocitățile au toate șansele să scape basma curată. Pare ceva neverosimil? Păi nu e deloc. Să ne amintim de dosarele Revoluției, Mineriadelor și, mai nou, 10 August. Nu s-a întâmplat nimic notabil în ceea ce le privește, nu? Dacă în dosarele Revoluției și Mineriadelor știm că e vorba de nemuritorul Ion Iliescu, care nu trebuie deranjat cu niciun preț, când vine vorba despre Mineriada Jandarmilor nu mai pot fi invocate motive de acum vreo treizeci de ani. Să nu mai pomenim de dosarul „Colectiv”; Piedone a revenit la primărie și așteaptă să i se plătească salariile restante. Din bugetul statului, adică banii noștri.

Cam asta o să se întâmple și cu azilele groazei. Televiziunile de partid lucrează la turație maximă în direcția albirii politicienilor implicați. Au căzut ceva capete, dar nu câte și cele care trebuie. PSD se folosește de scandal pentru a promova nulități în posturi cheie. Și există toate șansele ca reforma pensiilor să fie amânată mult și bine; noul ministru trebuie să analizeze ce a rămas în urma lui Budăi, trebuie să evalueze și să… Să piardă timpul; nu-i poate cere nimeni să ducă la capăt reforme promise, dar niciodată începute în adevăratul sens al cuvântului.

La puțină vreme după ce a vorbit despre o rușine națională (alta decât el personal) și de măsuri menite să taie răul de la rădăcină, președintele Iohannis a schimbat macazul. Demisiile politice au fost suficiente pentru moment. Au plecat Firea și Budăi, e mai mult decât suficient, „e important să se găsească toate persoanele care efectiv s-au făcut vinovate de grozăviile descoperite”.

Luat la întrebări de jurnaliști, Florin Pandele a și citat din înțelepciunea prezidențială. Domnul președinte a spus că trebuie să se termine cu demisiile… Pandele, cel care nu știa nimic, care a fost lucrat de secretara care i-a falsificat semnătura.

N-avem nevoie doar de demisii, mai avem nevoie și de dosare și sentințe adevărate, dar demisiile ar fi un bun început. Asta pentru că în România parvenirea profesională nu e posibilă fără sprijin din sfera politică. Tot felul de nulități au ajuns să lucreze în ministere sau să conducă instituții pentru că știu pe cine trebuie. Când oferi unei nulități un post de conducere ar trebui să-ți asumi și dezastrul pe care-l poate produce. Majoritatea celor aflați pe funcții de conducere sunt girați de către politicieni cu expresii de genul „lasă că știe ce face” și „răspund eu pentru el”. Tâmpeniile făcute de un protejat ar trebui să ducă la demisia celui care l-a pus pe scaune înalte, cel puțin așa ar funcționa lucrurile într-o democrație bolnavă, dar aflată pe drumul însănătoșirii, un soi de distopie în care firescul se îmbină perfect cu hidosul în ceva cât de cât funcțional.

Politicul a corupt tot și nimic nu mișcă în țara asta fără știrea și folosul politicienilor. Statul nu are bani de pensii și măriri de salarii pentru bugetarii mărunți, dar e capabil să aloce șase mii de lei pentru un bătrân din azil. Șase mii când pensia minimă abia sare de mia de lei. Cam mare diferența, nu credeți? N-ar fi mare problemă dacă banii respectivi ar fi utilizați pentru nevoile bătrânilor, dar se știe deja unde ajung majoritatea banilor, însă președintele e de părere că demisiile politice sunt suficiente. Afacerile cu azile au explodat în ultimii ani și cele care prosperă sunt „ajutate” de politicieni. Deloc întâmplător acolo au fost descoperite cele mai mari nereguli – să nu spun adevărate lagăre de concentrare. Iar pentru dulapul din fruntea statului demisiile politice sunt suficiente. Probabil se gândește să rupă lanțul cât nu se ajunge până la el. Nu de alta, dar prea mulți dintre șmecherii din politică sunt girați chiar de președintele țării.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...