spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăEditorialAmintiri din viitorul electoral - Dumitru MONACU, scriitor

Amintiri din viitorul electoral – Dumitru MONACU, scriitor

Încet-încet, partidele încep să-și scoată la încălzire candidații pentru alegerile de anul viitor. Dacă pentru europarlamentare deciziile se iau la centru, pentru alegerile locale situația se schimbă totalmente, conducerile locale fiind de această dată pe post de jolly jokeri. Partidul favorit în această campanie pare a fi PSD care, cu siguranță țintește eventul adică Primăria și Consiliul Județean. Recentele descinderi care au avut loc la Spitalul Mavromati, la CJ și la sediul partidului să nu credeți că vor influența cumva vreun pesedist să nu mai voteze cu ai lui. Modificarea structurală în cadrul electoratului va fi vizibilă doar în rândurile celor nehotărâți care, între noi fie vorba, înregistrează un procentaj substanțial, de cel puțin 30 la sută. Cum s-ar spune, social democrații rămân cu aceleași procente în timp ce alte mișcări politice vor mai înhăța câte-un oscior din halca cea mare a nehotărâților. Ca aproape întotdeauna, votul la alegerile locale va fi unul negativ. Chiar dacă pesediștii ne vor aburi cu realizările constând în finalizarea teatrului sau a drumurilor strategice, trăitorii de pe meleagurile noastre care nu sunt înregimentați politic și implicit îndobitociți de vreun curent de acest gen vor taxa la vot toate bâlbele, erorile și prostiile guvernanților. Unde se vor duce voturile lor, nu e greu de imaginat: AUR. Astfel, controversata formațiune a lui Simion nu va primi voturi pentru cât de frumoși, deștepți și patrioți sunt liderii lor ci pentru poticnelile celor două partide aflate la guvernare. Din câte se pare, acest partid care la noi la Botoșani încă nu are un lider locomotivă va aborda alegerile locale într-o alianță cuprinzând cam orice mișcare de pe piață în afară de PNL și PSD. În aceste condiții, se anunță o luptă crâncenă pentru Primărie acolo unde Cosmin Andrei pare a fi favorit. Din păcate pentru el, o foarte posibilă candidatură a lui Cătălin Flutur din partea acestei alianțe va transforma scrutinul într-un fel de derby în care orice rezultat este posibil. Afirm aceste lucruri întrucât AUR, pe lângă faptul că are în spate un număr mare de simpatizanți, va beneficia, prin absorbția aripii pedeliste, de o infrastructură consistentă în ceea ce privește modul de pregătire a alegerilor. Astfel, vor fi reactivate toate organizațiile fostului partid și drept urmare, orice secție de votare va scoate maximum posibil de voturi. Apoi, este evident că și fostul primar are un anumit bazin electoral deci se vor aduna ai lui, ai AUR-ului, ai celorlalte partide care vor face parte din alianță plus o serie de nehotărâți care, vor trece peste calificativele atribuite partidului lui Simion și vor vota un candidat cu oarece cunoștințe de administrație locală. Cât privește PNL sau orice altă formațiune, procentele lor se vor scrie probabil cu o singură cifră, deci nu pot fi luate în calcul decât la consiliile locale și Consiliul Județean, vezi cazul lui Liviu Toma, exponentul singular al ProRomânia care de multe ori  înclinat balanța către partidul mumă. Sau ciumă, că e același lucru! Cam acesta ar fi cel mai realist scenariu în ceea ce privește lupta pentru Primărie. Cât despre președinția CJ, această instituție fantomă care nu face altceva decât să jongleze cu banii, situația pare a fi un pic mai simplă. Deși nu există o imagine foarte clară a AUR-ului la nivel de județ, îndrăznesc să avansez ideea că aici PSD va câștiga detașat. Indiferent cum se va finaliza tevatura cu șpăgile de la spital, Doina Federovici sau altcineva care va candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean vor plasa PSD-ul pe primul loc. Dar și în cazul acestor alegeri s-ar putea ca AUR să vină cu vreo surpriză adică să scoată din joben vreo personalitate care să culeagă multe voturi. Oricum ar fi, pe primele două locuri se vor situa PSD și AUR (nu neapărat în ordinea scrisă!) iar pe următoarele două, PNL și USR dar nu cu prea multe procente. După cum se vede, reîmprospătarea clasei politice e limpede că nu se va putea realiza din moment ce aceleași partide le regăsim tânjind după ciolan. O mică speranță ar mai fi dacă pe listele lor s-ar regăsi candidați credibili. Niște nume sonore, cu CV-uri serioase, cu realizări notabile în activitatea lor ar putea fi semnalul că lumea politică realizează rahatul în care singură s-a băgat și drept urmare începe să folosească, în sfârșit, bideul în locul autohtonilor strujeni. Din păcate pentru viața și piața politică de la noi, marele perdant al alegerilor de anul viitor va fi PNL deși, se vorbește că tocmai s-a întărit ca … fularul primind în biroul județean un fost lider scos din politică în urmă cu câțiva ani, pe ușa din spate. Una peste alta, încep durerile de cap pentru cei implicați în politică. Și cum să nu-i doară capul când o ejectare de la ciolan îi poate lăsa pe mulți dintre ei în situația în care vor fi nevoiți să trăiască din acumulările ultimului mandat? Pentru că biberonul cu resurse le va fi luat de la gură și înlocuit cu o altă ofertă a electoratului.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...