spot_img
sâmbătă, decembrie 9, 2023
AcasăInternaționalMarea Britanie declară urgenţă naţională din cauza temperaturilor record

Marea Britanie declară urgenţă naţională din cauza temperaturilor record

Met Office, serviciul meteorologic din Marea Britanie, a declarat vineri stare de urgenţă naţională şi a emis o avertizare de „căldură extremă” pentru anumite regiuni din Anglia, valabilă luni şi marţi săptămâna viitoare, când temperaturile ar putea atinge maxime record, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Temperaturi excepţionale, posibil record sunt preconizate pentru luni, apoi din nou marţi. Nopţile ar putea de asemenea să fie excepţional de călduroase pentru Regatul Unit, în special în zonele urbane. Această situaţie ar putea avea impact pe scară largă asupra oamenilor şi infrastructurii”, a anunţat Met Office pe pagina sa de internet.

Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Marea Britanie a fost de 38,7 grade Celsius, înregistrată în grădina botanică a Universităţii Cambridge pe 25 iulie 2019.

La începutul acestei săptămâni, Agenţia pentru securitate sanitară a Marii Britanii împreună cu Met Office au emis o alertă de nivel trei pentru unele regiuni din ţară, în urma căreia serviciile sociale şi sanitare trebuie să ia măsuri suplimentare pentru protejarea persoanelor vulnerabile.

Potrivit Met Office, alerta roşie, de nivel patru, este declarată „când un val de căldură este atât de sever sau prelungit, încât efectele sale depăşesc sistemul sanitar şi de asistenţă socială. La acest nivel, boli sau decese pot surveni şi în rândul persoanelor într-o formă fizică bună şi sănătoase, nu doar în rândul grupurilor de risc”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
-1.7 ° C
-1.7 °
-2.4 °
85 %
1.1kmh
78 %
sâm
1 °
Dum
3 °
lun
4 °
mar
7 °
mie
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și la concursul cea mai frumoasă cravată tot cei care nu poartă fac regulile.

EDITORIAL

Nu este pentru prima dată când scriu despre Centrul Vechi al Botoșanilor și cu siguranță, nici ultima. Noile impresii pe care le-am acumulat după...

EPIGRAMA ZILEI

Parlamentarii noştri dragi Sunt toţi, ca nişte moş Crăciuni Numai că-n spate, au desagi Doar cu ... promisiuni   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...