O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Reporter: – Unde s-au făcut în ultimii ani cercetări arheologice?

Aurel Melniciuc: – În ultimii şase ani, am lucrat la Ripiceni. În 2010 am făcut o săpătură de salvare a locuinţei care se afla în malul rupt. Apoi am săpat alte trei locuinţe adiacente şi am reuşit să facem scanarea arheomagnetică şi am descoperit structuri mai importante, cum este cea pe care am săpat-o vara şi toamna aceasta. O structură care indică o locuinţă cu caracter sacru, poate fi vorba despre un templu, sau o structură cu conotaţie politică, economică. Este vorba de cea mai mare locuinţă din acea localitate preistorică.

– Ce a evidenţiat scanarea?

– Aceasta a evidenţiat o aşezare care are în jur de zece hectare, două şanţuri de apărare, probabil că primul apăra o primă incintă a acestei aşezări. Dar, cum numărul de locuitori a crescut, aşezarea a devenit mult mai mare, se văd şiruri concentrice de locuinţe. S-au păstrat circa 102 case, probabil în epoca respectivă aşezarea avea în jur de 250 de locuinţe şi peste o mie de locuitori. Este vorba de o aşezare foarte mare de acum 5.500-6.000 de ani, din civilizaţia Cucuteni. O aşezare foarte importantă care demonstrează o structură pre-urbană. Casele sunt aşezate într-o planimetrie foarte bine gândită, cu un spaţiu mare, o piaţă mare în faţa templului, sau clădirii conducătorului, cu zone unde se văd cuptoare. Putem face comparaţie cu cele care încep să apară în zona Asiei Mici, în Mesopotamia. Era o perioadă când încă nu apăruse Egiptul, nu existau piramidele, deci, din punctul acesta de vedere zicem că evoluţia umanităţii avea o zonă de impact şi în această parte a Europei. Astfel de aşezări nu au fost descoperite în Vestul sau centrul Europei, semn că distribuţia locuitorilor din vechea Europă vine dinspre Asia tocmai pe acest traseu, dinspre Balcani, trecând prin zona României de astăzi şi abia ulterior răspândindu-se spre restul Europei. Deci putem fi mândri că este o zonă de unde s-a disipat ulterior, ceea ce numesc specialiştii vechea civilizaţie europeană.

– Putem spune că este o descoperire extraordinară?

– Da. Mai sunt astfel de aşezări în zona Ucrainei şi Basarabiei de Nord. Chiar luăm în calcul un proiect de cercetare comună a tot ceea ce înseamnă aşezări Cucuteni din Nordul României şi Nordul Republicii Moldova.

– Cum vă descurcaţi din punct de vedere financiar?

– Anul acesta am săpat un perimetru de circa o sută de metri pătraţi, în două campanii. În prima campanie din vară ne-am oprit din cauza lipsei de fonduri. Pe campanie ne sunt necesari 15.000 -20.000 de lei pentru că suntem nevoiţi să angajăm muncitori zilieri. Nu sunt mulţi bani la prima vedere, dar, în condiţiile în care bugetul muzeului este foarte limitat, încercăm să ne descurcăm, apelând inclusiv la sponsori. Chiar avem o firmă din Bucureşti care şi-a anunţat disponibilitatea de a finanţa aceste săpături. Au aflat despre descoperirea noastră. Este o firmă de îmbrăcăminte care va inscripţiona tricouri cu Cultura Cucuteni şi le va vinde, iar sumele obţinute din vânzări le va dona muzeului.

– Ce se întâmplă pe perioada iernii?

– Şantierul se conservă. Oricum, fiind la 60 de centimetri sub pământ, situl se conservă bine.

– Care sunt cele mai importante obiecte descoperite?

– Nu ducem lipsă de obiecte aparţinând Culturii Cucuteni. Avem foarte multe vase, însă scopul nu este să scoatem obiecte. Am trecut de faza asta şi nu numai noi, ci şi colegii din ţară. Obiectele sunt frumoase şi din punct de vedere al valorificării muzeistice. Pentru publicul larg sunt poate mai puţin înţelese datele tehnice pe care încercăm să le obţinem. Pentru specialişti încep să fie importante date privind tipologia locuinţelor, elemente arhitectonice, modul în care erau construite aceste case, materialele folosite, obţinerea unor informaţii referitoare la aşezări, locuitori şi modul de viaţă. Şi atunci este foarte important ca aceste săpături să fie făcute după toate metodele ştiinţifice. Colaborăm şi avem o echipă multidisciplinară, prelevăm date paleologice, inclusiv spori de resturi vegetale din vase, locuinţe, pentru că în felul acesta putem afla şi ce plante utilizau. Colaborăm cu Institutul de arheologie de la Iaşi, cu facultăţile de biologie, geodezie, deci sunt implicaţi mulţi specialişti.

– Din ce aţi descoperit până acum, v-aţi făcut o imagine a modului de viaţă al înaintaşilor noştri?

– Dispare imaginea de societate primitivă, cum am învăţat-o din vechile manuale de istorie. În mod cert era o societate dezvoltată pentru acea perioadă, cu date extraordinare despre tot ce înseamnă tehnică, ştiinţă. Reuşeau să ardă ceramica la peste 800°C, aveau cuptoare cu reverberaţii, cu două camere. Meşterii de astăzi reuşesc cu greu să imite acea tehnologie. Aveau cunoştinţe de realizare în bune condiţii a pastei din care se făcea ceramica şi nu numai. Este o enigmă până în ziua de astăzi cum reuşeau să ardă acel chirpic al locuinţelor pe care-l găsim şi astăzi în săpături, ars la 1.000°C. Chirpicul se păstrează foarte bine datorită arderii, are consistenţa unei cărămizi. Încă nu ştim dacă sunt arderi accidentale, din cauza unor atacuri din afară, sau au fost făcute intenţionat pentru a crea o structură foarte solidă. De asemenea, o enigmă este şi ritualul lor de înhumare şi incinerare, pentru că nu s-a găsit niciun cimitir până la ora actuală, chiar dacă sunt cunoscute deja în jur de 2.000 de aşezări cucuteniene, ce făceau cu morţii este o mare enigmă până în ziua de astăzi. Nu sunt găsite schelete, decât în două sau trei cazuri pe o suprafaţă de peste 200.000 de kilometri pătraţi cât avea civilizaţia Cucuteni, de la Carpaţi până către Kiev. Sunt multe enigme pe care încearcă specialiştii, prin eforturi interdisciplinare, să le descifreze. Aveau foarte multe ocupaţii, este perioada când lumea domesticeşte animalele, aveau în mod cert multe plante pe care le cultivau. Aveau nişte tehnici extraordinare de realizare a uneltelor şi armelor. Găsim topoare, ciocane perforate. Reuşeau să perforeze o structură de piatră foarte groasă de circa 10-20 de centimetri fără a avea sfredele, burghie, doar pe baza unor aşchii de silex cu care perforau cu nisip şi apă. Abia apar primele metale, abia începe să fie utilizat cuprul, alama, foarte rar obiectele din aur. Aurul este întâlnit doar sporadic în cultura Cucuteni.

– Situl de la Ripiceni este cel mai important din ultimii ani?

– Fondurile nu ne permit să facem mai multe săpături odată, dar, după încheierea săpăturilor de la Vorniceni, coordonate de doamna arheolog Maria Diaconescu, situl de la Ripiceni este la ora actuală unul dintre cele mai importante din ţară. În primul rând pentru că a fost scanat în totalitate. Avem vase, chiar şi vase întregi descoperite, avem unelte, avem amprente ale structurilor lemnoase care au rămase imprimate în chirpici, avem amprente de plante, de brusture, de materiale textile pe care le foloseau.

– Ce se întâmplă cu cetatea de la Stânceşti?

– Este un punct arheologic foarte important. Noi am trimis semnale de mult timp către Consiliul Judeţean (CJ). Intenţia ar fi ca terenul sub care se află această cetate să fie achiziţionat de către CJ pentru că nu putem interveni acolo atât timp cât nu este terenul nostru. Sunt convins că pot exista încă foarte multe comori ştiinţifice, comori la propriu. Acolo a fost descoperit acel stindard care reprezintă cele trei elemente ale naturii, capul de mistreţ reprezentând pământul, coada de peşte simbolizând apa şi corpul de pasăre aerul. Acel stindard are peste un kilogram şi jumătate de aur masiv şi a fost descoperit în anii ’70, fiind preluat atunci la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. Noi avem doar o copie şi ar fi extraordinar dacă l-am putea recupera. Acolo sunt terenuri agricole care se lucrează. Lucrările agricole afectează zona deoarece sunt găsite deseori cioburi. Propunerea noastră este aceea de a fi achiziţionat măcar o parte din terenul de acolo, între două şi cinci hectare. Am putea face acolo un muzeu în aer liber, un muzeu al locuirii. Să reconstituim după datele pe care le avem modele de locuinţă din toate timpurile. Tot aici am putea organiza târguri meşteşugăreşti. Judeţul Botoşani rămâne unul dintre judeţele cu un important patrimoniu arheologic, dar, din păcate, în ultimii ani cercetarea ştiinţifică şi cea arheologică a cam decăzut. În 1976 apărea la Botoşani primul repertoriu arheologic din România, primele săpături tot aici au fost făcute. Din păcate, resursele financiare sunt foarte limitate. De la opt arheologi câţi avea muzeul în ani ’70, rămăseseră doar doi. Acum avem cinci şi putem spune că suntem pe drumul cel bun.

– De multe ori se spune că cercetările arheologice întârzie derularea unor investiţii.

– Este păcat că cei care derulează unele investiţii nu conştientizează că sunt lucruri importante care se pierd. Este foarte important să fie chemaţi arheologii până la începerea săpăturilor. Legea spune că orice zonă cu sit arheologic trebuie eliberată de sarcină arheologică. În mod cert, în Botoşani şi în ţară, s-au pierdut unele vestigii arheologice din cauză că legea nu a fost respectată. La orice lucrare, dacă se găsesc unele obiecte, trebuie anunţaţi arheologii. Este vorba de trecutul nostru. Deci lumea ar trebui să conştientizeze că Botoşaniul are şansa de a fi pus în valoare prin toate aceste vestigii arheologice.

EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...