O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Paul Şerban, lider local al Societăţii Naţionale de Medicină de Familie, susţine că angajaţii din medicina de familie sunt trataţi discriminator faţă de cei din spitale.

Reporter: – Domnule doctor, în ultima perioadă, în ţară au tot fost proteste, din diferite motive. Unul a fost al medicilor de familie. Care a fost motivul?

Paul Şerban: – În primul rând, oamenii ar trebui să înţeleagă relaţia noastră contractuală cu Casa de Sănătate. Şi noi suntem tot medici, avem acelaşi nivel de pregătire, nu suntem cu nimic inferiori celor din spital şi, muncind la fel de mult ca ei, putem pretinde şi drepturi egale. Şi aici vorbim şi de asistente, pentru că, dacă nu sunt plătite corespunzător, pot pleca oricând. Anul trecut în noiembrie, s-a dat Ordonanţa 20, care prevedea majorarea salariilor pentru personalul din spitale, însă noi nu am fost incluşi. Anul acesta a fost publicată Legea 153, privind salarizarea unică a personalului bugetar. Noi iar nu suntem prevăzuţi. Iniţial, într-unul dintre proiecte se menţiona că şi cabinetele medicale de medicină de familie sunt obligate să plătească salariile asistentelor conform grilei de salarizare adoptată pentru spitale. Păi la noi de unde, că nu ni s-a mărit bugetul? Până la urmă, cu discuţiile care au fost cu Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor, Casa de Sănătate ni s-a dat un răspuns în doi peri, că noi de fapt suntem privaţi şi ne priveşte cum plătim. Dar în legea din anul acesta şi ordonanţa de anul trecut se spune că actul respectiv se adresează tuturor celor plătiţi din bani publici. OK! Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care suntem plătiţi şi noi şi cei din spitale, era prevăzut iniţial ca un fond special, fond public-privat. În 2015, când era prim-ministru domnul Ponta, toate aceste fonduri speciale, inclusiv FNUASS au fost făcute anexe la legea bugetului de stat, devenind un fond public. În consecinţă, am făcut un material, cu aceste aspecte, am explicat că noi nu avem contract de muncă, dar salariaţii noştri au şi, fiind plătiţi din bugetul public trebuie să primească şi ei banii ăştia, mărirea salarială. De acum rămâne de văzut cum vor acţiona, că proiectul de buget deja s-a aprobat. Din câte am văzut, la bugetul Ministerului Sănătăţii şi cel al FNUASS au crescut sumele alocate, însă nu ştim dacă suntem şi noi prinşi.

– Şi cam cu cât ar trebui să crească bugetul pentru a acoperi şi salariile asistenţilor din medicina de familie?

– Nu ar fi prea mult. Ştiu că la nivel naţional sunt cam 16.000 de asistenţi. Dacă într-un spital salariul mediu al unui asistent este de 3.000 de lei, ar veni cam 48 de milioane de lei.

– Vă va afecta şi noua metodă de impozitare?

– Sunt acele formulare de negociere cu salariatul, care trebuie completate cu noua metodă de impozitare. Dar sunt făcute pentru întreprinderi. Noi trebuie să le aducem la cunoştinţă salariaţilor faptul că trec în sarcina lor contribuţiile care aparţineau angajatorului şi să facem acte adiţionale la contracte. Plus că trebuie să majorăm şi salariul minim pe economie la 1.900 de lei. Dar noi încă nu ştim cu cât se va majora valoarea punctului la serviciile noastre, să vedem cum ne încadrăm. În momentul în care plata asistenţilor s-ar face de la buget, mai ales că există şi forma legală pentru acest lucru, s-ar degreva venitul cabinetului medical de salariile lor şi ar creşte şi veniturile noastre.

– Şi până la urmă care a fost efectul acelor proteste?

– Noi le-am oferit aceste soluţii, nu am venit să batem cu pumnul în masă: „Daţi-ne bani!”, însă nu ne-a garantat nimeni nimic nici până în ziua de azi. Reprezentanţii noştri au fost primiţi de domnul prim-ministru, acesta a spus că, într-adevăr, situaţia noastră este deosebită şi s-au dat dispoziţii să aibă loc discuţii privind contractul cadru pentru 2018. S-au dus acolo, au discutat câteva zile la rând, de dimineaţă până seara, iar proiectul care a apărut pe site-ul Casei Naţionale este copy-paste după cel din 2017. Deci am vorbit vorbe. Noi am trimis din partea Societăţii Naţionale de Medicină de Familie propunere de amendare, au trimis şi alţi colegi, rămâne de văzut cât acceptă din aceste propuneri. Ar trebui să existe deschidere şi din partea Guvernului, pentru că, odată ce s-a aprobat bugetul, noi nu mai putem face nimic. Şi, de obicei, când se pune problema să discutăm valoarea serviciilor, ni se spune că s-a aprobat bugetul şi nu mai avem ce să discutăm că „ăştia-s banii”. Degeaba spun eu că vreau 7 lei per capita şi 10 lei la serviciu.

– Preconizaţi noi proteste?

– Nu putem spune până nu vedem cum arată proiectul final. Ei acum trebuie să analizeze ce am propus noi, apoi să posteze pe site proiectul cu modificări şi să fie discutat la Ministerul Sănătăţii. Legea spune că acest contract trebuie publicat până la sfârşitul anului, pentru ca de la 1 ianuarie să intre în vigoare. Niciodată nu a fost aşa. A intrat în vigoare de la 1 aprilie, de la 1 iulie, niciodată la 1 ianuarie. Probabil aşa va fi şi acum. În momentul în care vom vedea cum vor sta lucrurile, vom lua şi deciziile care se impun. Acum, nici în instanţă nu putem contesta.

– De ce totuşi medicii de familie sunt tot timpul lăsaţi la coadă când vine vorba de măriri salariale, calcule de bugete şi tot aşa?

– Pentru că puterea unui spital este cu totul alta. Un spital, indiferent că are sau nu acreditare, că are sau nu evaluare, că are sau nu condiţii, nu se închide niciodată. Dar unui cabinet i se poate rezilia imediat contractul. Nu-i doare capul de pacienţi, că se gândesc că îşi pot găsi alt medic de familie. Adică dacă mie îmi reziliază contractul aici, oamenii o să umble prin Dorohoi, prin Botoşani, să îşi găsească alt medic de familie. Noi suntem singuri, avem contracte individuale, iar un spital are sute, mii de angajaţi. Ei pot să facă grevă generală şi să asigure doar urgenţele. Eu, dacă declar grevă, nu mai iau bani, că nu mai fac servicii. Asta este singura sursă de venit, ca medic. Alta nu ai. Pentru asta te-ai pregătit atâţia ani. Nu te duci acum la reconversie profesională. Nu mă duc să mă fac nici lăcătuş, nici zidar, nici culegător de căpşuni sau mai ştiu eu ce. Am învăţat 20 de ani ca să am un statut în societate şi practic statului îi sunt egal cu zero. Asta este realitatea.

– Vă fac toate aceste lucruri să vă simţiţi mai puţin medici decât cei din spitale?

– Automat. Dar şi lumea ne percepe la fel, fără discuţie. Noi suntem la ţară, deci, din punct de vedere calitativ, înseamnă că noi suntem inferiori celor din spital.

– Şi cum s-ar putea schimba această percepţie?

– Această percepţie s-a instalat de când s-a creat acest sistem de sănătate. De la început nu s-a bătut monedă pe faptul că fiecare cetăţean este obligat să îşi plătească contribuţia la sănătate pentru a beneficia de servicii medicale. S-a spus întotdeauna „te duci la medicul de familie că trebuie să îţi dea”. Trebuie să îţi facă, este obligat. Merge la medicul din spital, care, deşi este medic prescriptor de reţetă şi iniţiator de reţetă ca şi mine, pentru medicamentele pe care noi nu le putem prescrie, a inventat scrisoarea medicală. Scrie o scrisoare şi prescriem noi reţeta. De ce? Pentru că el are şapte pacienţi într-un salon şi e ocupat, dar el are registrator medical, are asistent de salon, are asistentă şefă, are rezident, are cine să îi facă treaba. Eu nu am pe nimeni să îmi facă treaba. Şi asta e o formă de subordonare şi jignire. Şi medicul din spital poate să îşi cumpere bilete de trimitere şi să trimită pacientul la un consult de altă specialitate. Dar nu, el îl trimite la medicul de familie. Se spune că medicina de familie este placa turnantă a sistemului medical, că rezolvă 70-80% din cerinţele pacienţilor. Da, dă-mi aia, dă-mi aia, dă-mi aia.

– Funcţionează medicina de prevenţie la ora actuală?

– Funcţionează în primul rând pe vaccinare, pentru copii. În al doilea rând, când ne vin pacienţi cu probleme de sănătate şi vicii, fumat, consum mare de grăsimi, sare, alcool, le facem educaţie în ce priveşte renunţarea la aceste excese. Gravidele sunt luate în evidenţă, consultate, trimise la laborator. Aceste aspecte se fac. Problema este că nu se realizează la nivelul la care este preconizat în legislaţie, adică să investighezi şi să tratezi pacienţii tineri, care nu au boală. Să vină, cum prevede legea, la trei ani să îi faci un set complet de analize şi investigaţii. Dar el îşi spune „dacă nu mă doare nimic, ce să caut la medic?”. Iar când vin la noi, vin cu tensiune mare, normal, tensiunea nu doare. Vin cu diabet, la fel, diabetul nu doare. Normal, omul ar trebui să vină la cabinet când e sănătos, să îşi verifice şi el tensiunea, glicemia, să îşi facă analize. Nu avem înrădăcinată această mentalitate de a ne consulta medicul şi când ne simţim sănătoşi. Dar prevenţia funcţionează atât timp cât sunt bani. Dacă nu avem bani, de unde?

– A fost o idee bună evaluarea stării de sănătate de pe vremea lui Nicolăescu?

– Sigur că da. Eu am făcut parte din Organizaţia Europeană a Medicilor cu Liberă Practică şi acolo se pun în dezbatere problemele din practica medicală în general. În momentul în care am prezentat acest program, cum se face, care sunt ţintele, toţi s-au arătat încântaţi. Ministerul Sănătăţii putea să facă, pe termen lung, o politică de sănătate extraordinară pe bolile cronice. Cu previziuni, cu registre naţionale pe fiecare tip de boală, prevenţie, pentru că atunci s-a făcut şi la asiguraţi şi la neasiguraţi, iar politica de sănătate se face pe populaţia generală, nu pe cei strict cu o boală. A fost un lucru foarte bun, dar cum s-a schimbat regimul, a venit noul ministru şi automat bugetul medicinii de familie a fost redus la jumătate. Când te duci acolo să faci nişte chestii din răzbunare, că ăia au făcut ceva şi lasă că noi facem altceva, nu iese nimic bun şi la final tot pacientul are de suferit.

 

Interviu realizat de Tudor CHIRIAC.

 

se încarcă...
EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...