O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Medicul Franklin Apfel, fost şef de comunicare al OMS, susţine că, după ce au salvat milioane de vieţi, vaccinurile devin o victimă a propriului succes.

 

 

 

Reporter: – Domnule doctor, de ce ar trebui să ne vaccinăm? De ce ar trebui să avem atâta încredere în vaccinuri?

Franklin Apfel: – Vaccinurile sunt una dintre cele mai mari realizări ale sistemului de sănătate şi ale omenirii. Vaccinurile şi măsurile de igienă personală au salvat mai multe vieţi decât oricare alte acţiuni ale umanităţii, în întreaga ei istorie. Pe măsură ce oamenii au fost capabili să producă şi să ofere tot mai multe vaccinuri, tot mai multe boli aproape au fost eradicate. Deci de ce ar trebui să ne vaccinăm? Pentru că am fost binecuvântaţi cu oportunitatea de a ne proteja împotriva unor boli care pot fi mortale sau crea epidemii care să se răspândească foarte rapid. Imunitatea naturală se dezvoltă după ce organismul a fost bolnav şi mulţi oameni au fost norocoşi să supravieţuiască bolii şi să dezvolte anticorpii necesari să lupte cu aceasta. Dar omenirea a găsit o modalitate să evităm unele îmbolnăviri, iar, făcând acest lucru vaccinurile nu ne protejează doar sănătatea, ci şi potenţialul de dezvoltare.

– Ce înseamnă, mai exact, acest lucru?

– Dacă avem o societate cu indivizi vaccinaţi, deci protejaţi de o mulţime de boli, înseamnă că vom avea copii protejaţi de boli. Copii sănătoşi înseamnă copii care nu vor lipsi sau vor lipsi mult mai puţin de la şcoală din cauza bolilor, se vor dezvolta mai armonios, vor avea o capacitate intelectuală mai mare. Este un fapt dovedit ştiinţific că vaccinarea este în directă legătură cu rezultate mai bune obţinute la teste, o dezvoltare şi o productivitate crescute pe termen lung. Practic, o societate vaccinată este o societate mai stabilă, care poate deveni mai prosperă. De asemenea, vaccinarea se raportează şi la probleme de egalitate. Egalitate între sexe, între pături sociale, între etnii. Vaccinarea nu are limita claselor sociale, atât un om extrem de bogat, cât şi unul foarte sărac putând fi imunizaţi împotriva aceloraşi boli cu acelaşi tip de vaccin. Din păcate, ţările care nu au acces la vaccinuri şi la campanii de vaccinare răspândite au o rată a deceselor mult mai mare, iar dezvoltarea lor a stagnat sau chiar a intrat în regres.

– În România, însă, suntem în faţa unui oarecare paradox. Aducem vaccinuri către populaţie, însă rata de refuz este în creştere. Care ar fi explicaţia?

– În ultimii ani specialiştii au ajuns la concluzia că vaccinurile sunt o victimă a propriului succes. Asta pentru că multe dintre bolile împotriva cărora ne protejează aproape că nu mai sunt întâlnite. De exemplu poliomielita, boală de care am suferit în copilărie şi după care m-am recuperat, din fericire. Sau difteria, o boală din cauza căreia o mătuşă a murit în tinereţe. Eu am trăit destul de mult ca să văd cum aceste boli mi-au afectat familia. Dar oamenii din ţări dezvoltate, cum este România, nu au avut experienţa de a vedea multe astfel de boli. Trebuie spus, însă, că sunt perioade în care acestea reapar, iar aceste perioade coincid cu probleme în aprovizionarea cu vaccinuri. După ce s-a destrămat fosta Uniune Sovietică, între 1990 şi 1996 a fost o lipsă acută de vaccinuri şi s-au semnalat peste 115.000 de cazuri de difterie şi câteva mii de decese. Apoi, când lanţurile de aprovizionare au fost refăcute, numărul îmbolnăvirilor a scăzut până la zero. Nu avem de ce să ascundem că vaccinurile au şi efecte secundare, la fel au toate medicamentele, dar acestea s-au împuţinat de-a lungul timpului. Şi asta pentru că vaccinurile au devenit din ce în ce mai bune. De exemplu, vaccinul pentru Pertussis cauza în trecut destul de multe efecte secundare, cum ar fi febră, crize. Acum nu mai întâlnim aceste probleme.

– De ce sunt oamenii atât de ezitanţi la vaccin?

– Pentru că se tem pentru siguranţa lor şi a copiilor. Apoi, în România, refuzul este cauzat de poveştile negative şi false care se spun. Din păcate, există multe mituri care sunt promovate în rândul populaţiei, care ar trebui să se informeze mai mult de la specialişti, nu din poveşti. Antivacciniştii au dominat o bună perioadă de timp reţelele de socializare, ajungând să sperie oamenii nehotărâţi, slab informaţi, cu diverse poveşti. Şi îi înţeleg, pentru că, având şapte copii şi şapte nepoţi, am avut şi eu îndoieli şi îngrijorări, ca orice alt părinte. Dar toţi au toate vaccinurile făcute, pentru că am înţeles, când am tras linie, că vaccinurile au fost pentru a-i proteja pe ei, dar şi comunitatea, pentru că un număr mare de persoane vaccinate într-o comunitate ajută la crearea unei protecţii şi pentru cei care nu sunt vaccinaţi.

– Deci putem spune că totul este din cauza taberei împotriva vaccinării, care a fost mult mai vocală până acum?

– Da, se poate spune şi aşa. Este oarecum asemănător cu ce s-a întâmplat cu fumatul. În urmă cu ceva timp, companiile mari din industria tutunului au lansat o campanie mediatică fără precedent prin care s-a indus ideea că fumatul este un drept al omului. Şi încet încet, destule organizaţii au preluat ideea, ignorându-se dreptul la sănătate. Cu greu, foarte greu, statele lumii au realizat pericolul şi acum există legi împotriva fumatului în spaţii publice în peste 100 de state. Aşa este şi în cazul vaccinurilor. Nu înseamnă că cei care se aud mai tare au dreptate de fiecare dată. Autorităţile au fost oarecum prinse nepregătite de acest val negativ şi nefondat, până la urmă, de pe reţelele de socializare.

– Să presupunem că vorbiţi cu părinţi indecişi în privinţa vaccinării. Au citit o mulţime de lucruri negative de pe internet. Care ar fi argumentul dumneavoastră final pentru a-i convinge să îşi vaccineze copilul?

– În primul rând trebuie să acceptăm că îngrijorările şi întrebările lor sunt reale. Le împărtăşesc cum am trecut eu prin procesul de luare a deciziei, şi le spun cum stăteam la rând cu tatăl meu pentru a fi vaccinat împotriva poliomielitei în anii ’50. Efectele secundare reale trebuie puse în discuţie şi cântărite şi explicat faptul că vaccinurile sunt create pentru a minimiza aceste riscuri. Oamenii trebuie asiguraţi că vaccinurile sunt sigure şi chiar luptă împotriva bolilor respective. Dacă vor să pună întrebări şi, dacă mai vor timp să se gândească, trebuie sprijiniţi să facă acest lucru. Ceea ce am descoperit, în România, în urma întâlnirilor avute cu specialişti în vaccinologie, cu oameni de presă, este că foarte mulţi oameni se îndoiesc de reacţia sistemului sanitar la problemele lor şi nivelul de cunoştinţe al furnizorilor de servicii medicale şi cred că aceste probleme ar trebui rezolvate simultan cu îngrijorarea oamenilor faţă de vaccinuri.

– Şi ce se poate face?

– Trebuie să ne asigurăm că sistemul de sănătate este prompt în răspunsuri, iar în acest scop noi am lucrat cu ECDC – Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor pentru a crea o serie de ghiduri pentru personalul medical, pentru a-i ajuta să ofere informaţii pertinente şi documentate legate de vaccinare. Aceste materiale au fost adaptate realităţilor din România, pentru a răspunde cât mai bine necesităţilor de aici. Ne-am întâlnit şi cu reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de Medicină de Familie, care iau parte activ în campania de vaccinare, au pagini de Facebook, numite Vaccinuri şi Vaccinare şi Coaliţia România Sănătoasă, care au peste 75.000 de membri, şi prin care le explică oamenilor absolut totul despre vaccinuri, răspund întrebărilor şi încearcă să demonteze o mulţime de mituri. Este de admirat efortul întregii comunităţi, pentru că pe aceste pagini sunt medici, specialişti în vaccinuri, părinţi îngrijoraţi şi alţii care vor să îşi împărtăşească experienţele. Să oferi informaţii pertinente şi exacte în acest domeniu este vital şi sunt foarte optimist în privinţa acestei abordări.

– Poate şi lipsa de comunicare dintre medici şi pacienţi, dintre reprezentanţii sistemului sanitar şi presă, au dus la o proastă informare şi la un procent mare de refuz la vaccinare.

– Este un cumul de factori, de exemplu, lipsa tot mai acută de medici şi numărul tot mai mare de pacienţi face ca timpul alocat unei consultaţii să scadă drastic. De exemplu, în Anglia un medic de familie are alocate 10 minute pentru consultaţia unui pacient. Ce educaţie sanitară şi câte informaţii poţi să îi dai unui pacient în zece minute? De aceea, în Anglia diseminarea informaţiei se face de întreaga echipă a cabinetului. Şi asistenta, şi recepţionera, cu toţii. Alte probleme ar fi aprovizionarea, planificarea achiziţiei de vaccinuri, schimburile continue din comenzi. Sperăm să lucrăm cu specialiştii, dar şi cu jurnaliştii, să identificăm problemele şi să îmbunătăţim sistemul. Jurnaliştii sunt foarte importanţi în aceste aspecte şi în campaniile de vaccinare, comunicarea fiind un factor determinant al sănătăţii.

– Sunt şi medici care sfătuiesc populaţia să nu se vaccineze. Ce le-aţi transmite?

– Ruşine, ruşine, ruşine. Asta le-aş transmite. Aş vrea să ştiu raţiunea care îi face să acţioneze astfel. Am făcut pentru ECDC un studiu legat de ezitarea la vaccinare, în rândul angajaţilor din sistemul sanitar, iar una dintre ţările vizate a fost chiar România. Am descoperit îngrijorări privind informaţiile pe care le oferă pacienţilor legate de vaccinuri. În Franţa, Grecia, Italia, au fost probleme asemănătoare, însă aici în România motivul predominant era că majoritatea medicilor nu doreau să îşi contrazică pacienţii, unii erau îngrijoraţi că pot fi traşi la răspundere, daţi în judecată, ceea ce nu este legal, şi unele probleme legate de încrederea în producătorul de vaccin şi în Guvernul care organizează campania de vaccinare.

 

se încarcă...
EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...