Profesorul Alina Manuela Robu susţine că trebuie mai multă atenţie la banii acordaţi de stat pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale.
Reporter: – Pentru început, vorbiţi-ne despre activitatea CJRAE Botoşani.
Alina Manuela Robu: – Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Botoşani este o unitate de învăţământ conexă a învăţământului preuniversitar, înfiinţată în anul 2006. Suntem interfaţa între structurile învăţământului special şi special integrat şi toţi actorii educaţionali (elevi, părinţi, cadre didactice, comunitatea locală), în vederea asigurării unor servicii specializate, pentru integrarea socio-profesională optimă a elevilor în şcoli şi crearea unei relaţii eficiente şcoală-familie-comunitate. Serviciile oferite de noi sunt: consiliere şi asistenţă psihopedagogică pentru elevi, cadre didactice, părinţi; terapia tulburărilor de limbaj; evaluare şi orientare şcolară pentru copii cu Cerinţe Educaţionale Speciale.
– Care sunt provocările cărora trebuie să le faceţi faţă?
– Cea mai mare provocare este să devenim o instituţie cunoscută şi apreciată pentru eficienţa activităţii specifice, având la dispoziţie resurse umane şi financiare limitate. Apoi implicarea CJRAE în derularea de proiecte şi programe europene.
– Cu ce probleme vă confruntaţi în activitatea cotidiană?
– Uneori suntem solicitaţi pentru a interveni după apariţia unor probleme în relaţia şcoală-familie-comunitate, ca un bandaj pe rană, când rolul nostru ar trebui să fie pro-activ. Din păcate, încă există o reţinere în a apela la serviciile oferite de specialiştii centrului, serviciile noastre fiind oferite la cerere.
– Câţi specialişti aveţi şi câţi ar fi necesari pentru a putea acoperi întreaga problematică şi solicitările din şcoli?
– Avem 48 de consilieri şcolari, şapte logopezi şi cinci profesori în Serviciului de Evaluare şi Orientare Şcolară şi Profesională. CJRAE Botoşani coordonează activitatea a 43 de cabinete şcolare şi interşcolare de asistenţă psihopedagogică din judeţ şi a cinci cabinete logopedice, deservind unităţi de învăţământ preuniversitar din Botoşani, Bucecea, Darabani, Dorohoi, Flămânzi, Săveni, Ştefăneşti, precum şi din 14 comune. Conform legislaţiei specifice, este necesar un consilier şcolar la 800 de copii/elevi şi un profesor logoped la 500 de preşcolari/elevi din învăţământul primar. Suntem în deficit de posturi. Ar fi necesare cel puţin zece posturi de profesori în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică şi cinci de profesori logopezi.
– Cum catalogaţi dorinţa multor părinţi de a obţine pentru copiii lor certificat de copil cu cerinţe educaţionale speciale (CES)?
– Adresabilitatea părinţilor pentru Serviciul de Evaluare şi Orientare Şcolară şi Profesională (SEPSP) este mult mai mare din 2016-2017, fiind stimulată şi de acordarea unor ajutoare financiare din partea statului pentru copiii cu CES. Acest interes ar trebui să se reflecte şi în îmbunătăţirea performanţelor şcolare ale elevilor şi combaterea fenomenului abandonului şcolar. Aceasta a fost scopul introducerii acestor stimulente financiare. În această perioadă am descoperit şi copil de 10 ani neşcolarizat, care ar fi trebuit să fie în învăţământul special. Părinţii locuiesc în mediul rural şi nu au posibilităţi pentru a-şi aduce copilul la şcoala specială. Comisia propune nişte încadrări, dar părintele este cel care decide. Dacă refuză învăţământul special, atunci suntem obligaţi să-i dăm învăţământ de masă, cu şcolarizare la domiciliu, în condiţiile în care copilul este nedeplasabil.
– Consideraţi că sprijinul financiar acordat de stat le va fi cu adevărat de ajutor copiilor, sau familiilor acestora?
– Asta rămâne de văzut. O soluţie ar fi acordarea acestor sume unităţilor de învăţământ incluzive, pentru adaptarea mediului şcolar la nevoile elevilor şi pentru plata cadrelor didactice care lucrează cu elevi cu CES. Profesorii care lucrează cu aceşti elevi muncesc suplimentar cu fiecare elev în parte, realizând adaptări curriculare, planuri de intervenţie individualizată, fişe de lucru, fişe de monitorizare ş.a. Familiile copiilor cu CES trebuie monitorizate de asistenţii sociali pentru ca fondurile asigurate de stat să fie folosite strict pentru copii. Dacă acel copil continuă să lipsească de la şcoală, cu tot sprijinul care i se dă, e o problemă. Dacă vine fără cărţi şi fără rechizite, iarăşi e o problemă. Dacă copilul vine neîngrijit, înseamnă că banii nu sunt folosiţi cum trebuie. Nu trebuie încurajată nemunca, sau statul pe spinarea copilului. În cazul copiilor cu CES, şcoala şi părinţii îşi asumă anumite responsabilităţi. Părinţii trebuie să ţină mai mult legătura cu şcoala, să se implice şi ei în pregătirea copiilor. Certificatul primit de la noi nu înseamnă că părintele nu mai are nimic de făcut. Banii acordaţi de stat trebuie folosiţi pentru copii, dacă servesc la plata facturilor, este grav.
– Sunt pregătiţi profesorii pentru a lucra cu elevii cu CES?
– Foarte puţin. În formarea iniţială profesorii nu au parcurs programe de educaţie specială. Includerea copiilor cu CES în şcolile de masă a început în 2001-2002, fără o pregătire de specialitate a cadrelor didactice. Le este greu şi cadrelor didactice, dar şi părinţilor. Noi am adus din afară învăţământ incluziv, dar nu am adus şi resursa umană care să lucreze cu aceşti copii. În străinătate, la clasa unde e un copil cu CES este şi un profesor de sprijin, îl însoţeşte permanent. Prin programul de formare POSDRU “Şcoala românească – mediu incluziv” au fost formate pe problematica specifică aproape 500 de cadre didactice în 2012-2013.
– Cu ce alte probleme se confruntă elevii care apelează la sprijinul specialiştilor centrului?
– În primul semestru din acest an şcolar, solicitările elevilor pentru consiliere au vizat dificultăţi de relaţionare cu colegii, absenteism şcolar/risc de abandon şcolar, managementul învăţării, dificultăţi de adaptare şcolară, managementul emoţiilor, stres posttraumatic, stimă de sine scăzută, agresivitate, prevenirea consumului de substanţe nocive, program şcolar supraîncărcat, motivaţie şcolară scăzută pentru învăţare etc.
– Elevii apelează la specialişti de câte ori au nevoie?
– An de an din ce în ce mai mulţi elevi apelează la sprijinul profesorului consilier şcolar, depăşindu-se, astfel, bariera de mentalitate privind rolul şi locul consilierului în şcoală, atât la nivelul elevilor, cât şi al părinţilor. A crescut gradul de încredere în serviciile oferite de specialiştii centrului, dar întotdeauna e loc de mai mult şi mai bine.
– Cum pot fi ajutaţi tinerii să nu cadă pradă pericolelor – alcool, droguri, prostituţie, suicid?
– Intervenţia noastră este atât în lucrul cu elevii/tinerii, cât şi cu părinţii. Temele abordate cu ei au fost dezvoltarea abilităţilor de cunoaştere şi intercunoaştere, gestionarea emoţiilor, managementul comportamentului dificil al copilului, relaţia între părinţi şi preadolescenţi/adolescenţi. Le recomandăm părinţilor să comunice deschis cu propriii copii pe tematica prevenirii comportamentelor de risc şi să sesizeze specialiştii în cazul modificărilor survenite în comportamentul copiilor.
– Cum îi ajutaţi pe copiii cu părinţi plecaţi în străinătate?
– Pentru ei derulăm anual un program de monitorizare, cu scopul de a le oferi suport în scopul îmbunătăţirii stării de bine, dezvoltării personale şi integrării optime în viaţa socială şi în activitatea şcolară. Activităţile vizează atât consiliere psihologică pentru elevi (consiliere individuală, consiliere de grup), cât şi consultanţă pentru cadrele didactice şi pentru persoanele în grija cărora au rămas elevii.
– Credeţi că şcoala îi pregăteşte pe copii pentru viaţă?
– Acum şcoala românească urmăreşte formarea de competenţe, cu accent mai mult pe dezvoltarea cognitivă şi mai puţin pe cea afectiv-comportamentală a elevului. Aici intervenim noi, pentru formarea abilităţilor de viaţă. Un tânăr trebuie să fie bine pregătit profesional, dar şi echilibrat emoţional, un cetăţean activ, independent, integru. Programul de consiliere “Viitorul începe azi!”(VIA) urmăreşte dezvoltarea abilităţilor elevilor necesare managementului propriei cariere şi realizării unei opţiuni şcolare şi profesionale în conformitate cu particularităţile personalităţii lor şi cu cerinţele contextului social din care fac parte. Să nu uităm că scopul atâtor ani de şcoală este inserţia socio-profesională a tânărului.
– Ce programe aveţi în derulare?
– Oferta educaţională a CJRAE se realizează anual în baza analizei de nevoi din unităţile de învăţământ. De exemplu, derulăm un program de responsabilizare, implicare şi suport pentru copiii cu dizabilităţi, cu scopul facilitării accesului la educaţie al copiilor din grupurile dezavantajate prin sprijin educaţional şi servicii de specialitate; dezvoltarea unui mediu şcolar incluziv accesibil tuturor celor care au nevoie de educaţie, indiferent de particularităţile psihoindividuale, de specificul cultural, de situaţia socio-economică, de limba maternă sau de etnie.
În perioada 26 februarie-23 martie 2018 vom realiza activitatea de evaluare psihosomatică a copiilor în vederea înscrierii în învăţământul primar în anul şcolar 2018 – 2019, în cele 17 centre de evaluare organizate la nivelul judeţului Botoşani. Derulăm programe de educaţie parentală pentru îmbunătăţirea relaţiei părinte – copil/şcoală – familie; programe destinate părinţilor copiilor cu TSI (tulburări specifice de învăţare) şi TSA (tulburări din spectrul autist). Din martie vom derula şi un program itinerant de consultanţă metodologică pentru cadrelor didactice din şcolile incluzive, realizat de specialiştii din SEOSP. În activităţi avem ca parteneri educaţionali unităţile de învăţământ, Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism Botoşani, ISU Botoşani, CCD Botoşani, ISJ Botoşani, AJOFM Botoşani, precum şi centre de resurse din judeţele Dâmboviţa, Hunedoara şi Cluj.
Interviu realizat de Virginia CONSTANTINIU
