spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăInterviu„Nu avem bani pentru investiţii”

„Nu avem bani pentru investiţii”

Primarul Cătălin Flutur recunoaşte că cea mai mare parte a bugetului se duce pe salarii şi cheltuieli materiale.

 

Reporter: – Botoşănenii aşteaptă deschiderea Parcului Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa.

Cătălin Flutur: – A fost un drum lung, anevoios, cu tot felul de oprelişti. Eu pot să declar în momentul de faţă că proiectul este funcţional, pentru că asta este discuţia pe care o avem cu comisia de recepţie. Chiar dacă până la racordarea în totalitate a canalizării parcului la canalizarea municipiului, am mai avea un pas, avem şi o altă variantă. Avem bazin de colectare a apelor uzate şi varianta vidanjării pentru o perioadă scurtă de timp, până facem racordul. Vrem să facem probele la toate echipamentele care sunt în Parcul Cornişa şi să purcedem în paralel, odată cu predarea – primirea acestora şi la partea de autorizare.

– Asta ar însemna că prin toamnă parcul va fi deschis?

– Evit să mai avansez termene.

– Ce ne puteţi spune despre lucrările la Teatrul „Eminescu”?

– De departe, o finanţare europeană este soluţia cea mai bună pentru noi pentru că vorbim de suma cea mai mare pe care o putem obţine. Ne întoarcem din nou la cinci milioane de euro, o sumă pe care am avut-o la dispoziţie când am început acest proiect. Dacă era să facem numai partea de consolidare, ne-am fi lungit şi ca timp până obţineam toate aprobările şi semnam un contract de finanţare şi nu rezolvam nici măcar 10-15% din problemele teatrului. Şi ar fi trebuit să căutăm alte finanţări, sau să ne împrumutăm să finalizăm teatrul. Aşa, vom obţine o sumă destul de consistentă, iar diferenţele de manoperă care au apărut între timp, le vom acoperi cu fonduri locale.

– Lucrările vor fi reluate în acest an?

– Da, sunt absolut convins că în acest an reluăm lucrările la teatru.

– Ar fi cea mai bună veste aşteptată de botoşăneni.

– Botoşănenii aşteaptă multe veşti bune de la primărie, e una dintre ele, în primul rând pentru iubitorii de teatru şi pentru cei care slujesc teatrul, pentru toţi salariaţii acestei instituţii. Am mai semnat două contracte cu Ministerul Dezvoltării Regionale pe PNDL, lucrări la Colegiul „Laurian” şi grădiniţa Şcolii „Sfântul Nicolae”, în valoare 310.000 de lei. Mai sunt doar trei contracte de semnat la Bucureşti, printre care şi utilităţile la sala de atletism la Liceul cu Program Sportiv.

– Aţi fost criticat de parlamentari PSD pentru acest obiectiv.

– Nu ştiu cum se întâmplă că tocmai acest proiect a rămas la urmă. Era clar că nu avem bani pentru aşa ceva, ni s-au aprobat bani prin PNDL, dar nu am semnat contractul până acum. Săptămâna viitoare vom semna contractul şi pentru utilităţile de la sala de atletism a LPS. Şi nu numai pentru sala de atletism pentru că acolo noi, de fapt, a trebuit să creştem gradul de utilităţi pentru că s-au făcut trei obiective noi pe infrastructura veche. Acum avem şi sala de atletism şi sala de sport şi mansarda care s-a făcut acolo. Acelaşi lucru se întâmplă şi la partea de putere instalată şi pentru ce înseamnă alimentarea cu energie electrică. Săptămâna viitoare vom semna şi ultimele contracte pe PNDL şi pe urmă, dacă vor fi bani, o să facem şi lucrările.

– Nu aţi primit fonduri după semnarea contractelor?

– Deocamdată sunt bani virtuali.

– Aţi demarat licitaţia la Drumul Tătarilor?

– Am semnat contractul, dar trebuie să reactualizăm proiectul. Avem proiecte pentru străzi, numai că acestea sunt valabile doi ani, după care trebuie să le reactualizăm. Am reuşit să găsim proiectant pentru strada Crinilor, am semnat contractul pentru strada Ana Ipătescu şi în câteva zile reluăm licitaţia pentru strada Dimitrie Bolintineanu, la care nu am găsit până acum niciun ofertant.

– Botoşănenii care locuiesc pe străzile nemodernizate sunt nemulţumiţi că municipalitatea nu îşi îndreaptă atenţia şi către acele zone.

– Vorbim de străzile care au fost prinse în buget pentru anul 2018, străzi care au venit prin amendament de la grupul de consilieri PSD, care este majoritar. Dar ce avem ca veste bună este că am mai trecut o etapă foarte importantă de evaluare cu Grupul de Acţiune Local (GAL), şi-i felicit pe colegii care lucrează la serviciul programe. Pe GAL avem reabilitarea unor străzi mărginaşe, printre care şi strada Vâlcelei. Mai mult, odată cu începerea lucrărilor pe axa prioritară 4.1, cea cu transportul local, avem şi o serie de străzi adiacente care afluiesc în Calea Naţională, spre exemplu, pe care le vom reabilita, strada Peco, strada Manoleşti Deal etc pe care le vom reabilita cu bani europeni. Niciun oraş din România nu are toate străzile modernizate. Noi vrem, dar nu avem bani pentru investiţii. Avem bani pentru salarii, cheltuieli materiale. Suntem în luna iulie şi gradul de colectare la impozitul pe venitul global e cu şapte milioane de lei mai mic decât aceeaşi perioadă a anului trecut. O să ajungem undeva la 20 de milioane de lei, bani despre care am spus că îi pierdem faţă de anul trecut şi nu ştiu de unde o să găsim bani şi cu ce o să-i înlocuim. Am încasat în luna iulie peste trei milioane de lei, în condiţiile în care în care în iulie 2017, am încasat peste cinci milioane de lei, deci cu 2,2 milioane de lei mai puţin. Asta este tendinţa. Reducerea de la 16% la 10% ne afectează gradul de colectare. Noi colectăm bani la Botoşani, dar 57% merg la stat.

– Financiar vorbind, cum stă municipalitatea?

– Noi am încasat la sfârşitul lunii iunie 78% din totalul impozitelor şi taxelor locale, pentru cealaltă jumătate de an mai avem de încasat doar 22% care nu ne ajung pentru cheltuielile curente. Cuiva i se pare că sunt bani acum, însă eu am spus că problemele vor apărea în septembrie, pentru că nu putem încasa din impozite şi taxe mai mult decât ne-am propus, şi aşa gradul de încasare e undeva la 98-99%.

– Va ajunge primăria la fundul sacului?

– Eu nu vreau să cobesc. Va fi o rectificare a bugetului de stat la sfârşitul acestei luni. Am făcut un amendament prin care am solicitat Guvernului şi am dovedit că Botoşaniul, în momentul de faţă, are nevoie de 18 milioane de lei. Dacă Guvernul ne va da 18 milioane de lei, pe care i-am cerut, ne vom descurca.

– Sunteţi criticat pentru inactivitate, că sunt proiecte care bat pasul pe loc.

– Dacă proiectele pe fondurile europene bat pasul pe loc, acest lucru nu ni se poate imputa. Vorbeam de GAL, de cei şapte milioane de euro care ar trebui să vină şi care nu au venit până acum. Cum batem pasul pe loc, în condiţiile în care noi nu avem bani pentru investiţii? Ştiţi bugetul şi cum s-a votat. Eu am fost unul din cei care a spus, haideţi să completăm aceste sume cu o creştere a taxelor şi impozitelor, care nu era colosală sau foarte mare. Şi am dat exemplu undeva la 25 de lei pe an de apartament, dar care pentru noi ar fi însemnat mult şi puteam să avem bani să facem mai multe investiţii. Nimeni nu poate să facă investiţii fără bani. Şi, mai mult decât atât, tot ce am obţinut anul trecut prin restructurarea creditelor primărie s-a dus anul acesta doar prin creşterea ROBOR-ului. Dar închipuiţi-vă la ce nivel am fi fost dacă nu restructuram creditele.

– Mai candidaţi pentru un nou mandat?

– Este prematur să spun, suntem fix la jumătate din acest mandat şi este prematur să discutăm lucrul acesta, iar această decizie o ia, de obicei, partidul.

– Luaţi în calcul o candidatură în alegerile parlamentare?

– Eu mă gândesc în momentul de faţă cum să fac să meargă municipiul bine. Vreau să aduc mai mulţi bani în Botoşani şi să se întâmple ceva.

– Cum este colaborarea cu Consiliul Local?

– De fiecare dată când consider că aleşii locali iau hotărâri care nu au fundament legal îi atenţionez, însă grupul de consilieri PSD nu ascultă şi nici nu este interesat de acest lucru şi hotărârile alea se întorc, de obicei şi ne creează probleme în timp. Şi dacă se va merge tot aşa, cred că vor fi probleme pecuniare pentru o parte din cei care votează aşa cum li se spune. Din păcate, consilierii nu dezbracă haina politică pentru a face administraţie. E singurul Consiliu Local unde se întâmplă acest lucru. Se pune accent mai mare pe o bătălie politică ce ar trebui să se ducă în preajma alegerilor sau în ani electorali. Anii intermediari sunt ani de construcţie şi toată lumea ar trebui să înţeleagă lucrul acesta. Fiecare îşi face nişte calcule pe care eu nu le înţeleg, însă nu s-a mai întâmplat să fie atâtea probleme într-un Consiliu Local.

– Vă ajută legislaţia PSD?

– Voi vedea ce se întâmplă cu acest Cod Administrativ. Creşterea salariilor ajută pe toată lumea, dar nefiind susţinută şi fundamentată, este o mită electorală pe faţă. S-au interzis tot felul de lucruri în campaniile electorale, iar ceea ce se întâmplă acum este fix o mită electorală dată din timp. Cu ce să ne ajute legislaţia? Salariile erau mici, poate sunt acum salarii corecte, dar, din păcate, nu o să înţeleg niciodată de unde se acoperă aceşti bani, atât timp cât România se împrumută cu 628 de euro pe minut, în momentul de faţă. Din noiembrie 2016 se întâmplă lucrul acesta. Nu putem să ne împrumutăm la nesfârşit să dăm salarii. Înţeleg să ne împrumutăm, să facem investiţii, mai ales în infrastructură, ca după aia să poată să se deschidă şi la noi tot felul de activităţi economice care să asigure locuri de muncă şi pentru cei care îşi doresc să facă şi altfel de muncă, nu numai în agricultură şi construcţii. Mai nou, administraţia publică a devenit cireaşa de pe tort, acolo şi-ar dori să lucreze toată lumea.

– Vorbim de două Românii.

– Da, mediul privat nu este încurajat absolut deloc. În privinţa majorărilor salariale, eu întreb, statul dă, da de unde? Mai mult, sunt puţine oraşe în România care mai au sistem centralizat de termoficare. Niciun oraş nu se află în situaţia noastră să dea 11 milioane de lei subvenţii pe actul artistic şi la fel de puţine sunt care dau subvenţii totale la transport. Sper ca Guvernul să fie fairplay şi să ajute pe toată lumea, nu doar oraşele cu primari PSD. Pentru că sunt foarte multe oraşe în România care au bugete acoperitoare, dar nici nu au cheltuielile pe care le avem noi.

– Ce le transmiteţi botoşănenilor?

– Să fie convinşi că ne străduim să aducem multe fonduri europene şi că se vor întâmpla lucruri spectaculoase în Botoşani în următoarea perioadă.

 

Interviu realizat de Virginia CONSTANTINIU

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

2 COMENTARII

  1. „Primarul Cătălin Flutur recunoaște că cea mai mare parte a bugetului se duce pe salarii și cheltuieli materiale.” Să moară mincinosu? De MeCeu ai auzit? Acolo se duc 11 milioane în fiecare an. Din 2011 și până astăzi modernizai toate străzile din Botoșani cu banii ăștia!!

Botoșani
cer senin
15.8 ° C
16.6 °
15.6 °
79 %
1.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...