spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăInterviu„Toţi suntem vinovaţi cu drumul strategic”

„Toţi suntem vinovaţi cu drumul strategic”

Dorin Birta, vicepreşedinte al CJ, susţine că se va schimba strategia cu licitaţia la drumul strategic, pentru că doar Botoşaniul a acţionat diferit şi doar Botoşaniul a rămas pe dinafară.

 

Reporter: – Despre drumul strategic, se poate spune că este un eşec al Consiliului Judeţean (CJ)?
Dorin Birta: – Nu este neapărat un eşec al CJ. Noi avem un proiectant, o echipă de proiect (n.r. – din care fac parte, printre alţii şi şefii principalelor direcţii din CJ) care se ocupă de acest lucru. Eu cred că garantul acestui proiect trebuie să fie proiectantul şi el este cel mai în măsură să decidă ceea ce este necesar de executat în plus la acest proiect. Din acest motiv i-am solicitat printr-o adresă un răspuns scris cum vede rezolvarea situaţiei în etapa imediat următoare. Nu ştiu să fi venit până acum la mapă acest răspuns (n.r. – vineri la prânz), dar sper ca luni să-l am disponibil şi să pot să iau o decizie în privinţa paşilor de urmat.

– Din analizele făcute până acum, de ce credeţi că au eşuat cele două licitaţii?
– Cele două licitaţii au eşuat din motive diferite. Prima era deja urcată în SICAP (n.r. – site-ul de achiziţii publice) când a apărut Ordonanţa 114. A fost necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici în conformitate cu creşterile salariale prevăzute de această ordonanţă. Iar ceea ce s-a întâmplat la a doua licitaţie nu mai înţeleg. După cum am mai spus, preţul pe kilometru la Iaşi este mai mic cu peste 100.000 de euro. Mai mult, tronsonul de drum Iaşi-Suceava este, în proporţie de 80%, dacă nu greşesc, sau cel puţin 70%, din piatră. La noi drumul strategic este conturat pe o infrastructură existentă pe 80% şi doar aproximativ 20% este din piatră. Nu pot să-mi explic de ce constructorii nu s-au prezentat la licitaţie, dar o să analizăm situaţia.

– Şi la prima licitaţie, preţul pe kilometru, la noi, 520.000 de euro, este mai mare decât cel cu care s-a adjudecat licitaţia la Vaslui (406.000 euro/km), unde este proiectare şi execuţie, şi cel oferit la Iaşi, 477.000 de euro/km. Nu cumva este strategia de licitaţie greşită?
– Nu cred că este greşită strategia de licitaţie. Ce poţi să faci în plus sau în minus la o licitaţie?

– De exemplu, Vasluiul, care a adjudecat, sau Iaşiul, care este în procedură mai avansată, au lotizat, dar dumneavoastră nu!
– Eu am susţinut încă din faşa acestui proiect lotizarea, lucru pe care-l puteţi verifica, dacă vreţi, consultând declaraţiile politice pe care le-am făcut până în ultima clipă. Susţin şi acum acest lucru. Am fost contrazis de echipa de proiect, care susţinea că din tronsonul principal de drum pleacă ramificaţii şi că niciun constructor nu ar dori ca pe drumul făcut de el să treacă ceilalţi cu materiale. Chiar dacă există un adevăr în această teorie, din punctul meu de vedere era bine să încercăm şi această variantă.

– Să înţelegem că la a treia licitaţie drumul va fi lotizat?
– Nu voi decide eu singur acest lucru. De aceea am cerut punctul de vedere al proiectantului. Proiectantul împreună cu echipa de proiect trebuie să ia această decizie. În ziua când s-a luat decizia  de a se scoate drumul la licitaţie de-a-ntregul nu am fost prezent la Consiliul Judeţean, eram plecat în delegaţie.

– Totuşi, proiectul a fost pregătit pe loturi.
– El este făcut în cinci loturi.

– Şi nu s-ar putea ca execuţia să fie făcută pe loturi şi serviciul de dirigintare să fie unitar, ca să nu apară diferenţe?
– Au fost nişte discuţii legate despre cum a fost ales traseul drumului strategic şi ramificaţiile respective şi că cel care va câştiga lotul principal va fi afectat de ceilalţi care vor căra produse de balastieră sau alte materiale necesare execuţiei lucrărilor. Un alt aspect era legat de asistenţa tehnică la această lucrare, iar eu fiind în minoritate nu am putut să combat argumentele lor.

– Dar se pot limita tonajele sau se pot face culoare de trecere sau folosi drumurile de exploatare, care există în fiecare comună.
– Nu ştiu dacă pe un drum de exploatare putem circula cu tonaj, pentru că drumurile de exploatare sunt în proporţie de 90% din pământ. Nu le putem lua în calcul. Constructorii sunt cei care decid pe unde pot să circule, în niciun caz nu pot să dau eu soluţii de genul acesta, cum şi pe unde să circule.

– O altă diferenţă faţă de Iaşi. În draft-ul de contract pe care l-au publicat pe SICAP, ei oferă un avans de 30%, iar CJ Botoşani nu. Şi asta în condiţiile în care vorbim de o finanţare europeană şi aveţi banii la dispoziţie.
– Se poate acorda acest avans, dar nu ştiu pe cine avantajează. Eu sunt de acord. La următoarea licitaţie o să avem şi această prevedere inclusă pentru cei care o să aibă forţa să o acceseze, pentru că este nevoie de o scrisoare de garanţie bancară.

– Bineînţeles…
– Trebuie o scrisoare de garanţie sau o asigurare. Suma este foarte mare şi nu ştiu câte dintre firmele care ar fi interesate să depună oferte ar putea să susţină această cerinţă.

– Ar fi totuşi o facilitate pentru firmele care ar putea fi interesate de lucrare.
– Sunt de acord. În această chestiune decizia este luată. Avem posibilitatea de a acorda această facilitate, acest avans de până la 30%, în funcţie de cât solicită constructorul. Este un lucru pe care-l vom face.

– Aceste două „mici detalii” nu puteau să vă fie aduse la cunoştinţă de aparatul tehnic al CJ, care e plătit destul de generos din fonduri publice?

– Da. Înţeleg ce vreţi să spuneţi…

– Dumneavoastră puteaţi fi preot sau actor, să nu aveţi nici o legătură cu legea achiziţiilor sau cu drumurile. Până la urmă de aceea aveţi la dispoziţie un aparat tehnic!
– Sunt de acord cu dumneavoastră. Nu mi-au fost aduse la cunoştinţă aceste detalii, dar din discuţia pe care am avut-o cu ei, este destul de complicat. Nu cred că la Iaşi au stat la bază aceste lucruri. Nu cred!

– Dar ce anume? Lotizarea prezintă avantaje certe.
– Lotizarea, v-am mai spus, am susţinut-o de la început. Acesta este adevărul: eu am susţinut ideea lotizării.

– Şi cine s-a opus?
– Toată lumea în afară de mine.

– Începând cu preşedintele Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi?
– Nu neapărat! A venit proiectantul, echipa de proiect, cu soluţia. S-au prezentat domnului preşedinte (n.r. – Costică Macaleţi) avantajele şi dezavantajele şi, în momentul acela, s-a luat decizia de a se scoate la licitaţie într-un singur tronson.

– Deci, decizia a fost a lui?
– A echipei de proiect. A lui împreună cu proiectant cu toţi. Nu putem atribui o vină preşedintelui CJ. Nu cred că poate să-şi asume o persoană o decizie, în condiţiile în care i se prezintă nişte argumente pertinente.

– În aceste condiţii, funcţionarii dumneavoastră, din aparatul propriu al CJ, nu au nici o vină?
– Nu pot să afirm aşa ceva. Toţi suntem vinovaţi, pentru că nu am fost atenţi. De exemplu, poate eu am greşit în alte privinţe. Pot să fiu şi eu vinovat. Dacă cineva îmi argumentează că toate aceste lucruri s-au întâmplat din cauza mea, nu am nici o problemă. Atâta timp cât nu am avut succes cu această licitaţie, consider că nu s-a făcut suficient. Poate trebuia să găsim o altă variantă.

– Veţi schimba strategia la cea de a treia licitaţie?
– Absolut! Aştept un răspuns din partea proiectantului, dar motivat. Am cerut o justificare şi pentru diferenţele de preţ dintre drumul de la Iaşi şi cel de la Botoşani, care este destul de mare, şi în momentul acela vom lua o decizie. Vom include eventual şi materiale pe costul pe kilometru…

– Adică se va mai mări preţul pe kilometru?
– Probabil va mai creşte un pic, dar să fie totul legal, să respectăm tot ce înseamnă legi în ţara asta, nu să mărim că pune presiune un constructor sau altul pe noi. Nu! Îmi doresc ca preţul pe kilometru să fie unul real şi nu obţinut în urma unor presiuni.

– Aveţi semnale că vor constructorii să vă forţeze mâna, să scoată mai mulţi bani de la dumneavoastră?
– Nu, nu am eu. Aveţi dumneavoastră declaraţiile lor foarte clare, cu nume şi prenume. Ei au spus că banii sunt insuficienţi. Vreau să analizez rapid această situaţie şi de ce la noi sunt insuficienţi şi la Iaşi, de exemplu, nu.
– La Iaşi, drumul strategic pleacă de undeva de lângă municipiu, spre Lespezi, trece apoi în Suceava la Dolhasca, de unde începe un alt drum strategic prin Liteni, Udeşti şi Bosanci. Se creează o alternativă Iaşi-Suceava. La noi, drumul strategic pleacă de nicăieri spre nicăieri.

– De la Şipote, în judeţul Iaşi…
– Adică de nicăieri spre nicăieri.
– Nu, pleacă de la Şipote, din drumul judeţean modernizat din judeţul Iaşi şi face legătura cu toate localităţile de la noi până la Răuseni.
– De ce ar fi acesta un drum strategic pentru judeţul Botoşani?
– Leagă două judeţe.

– Cine a decis traseul?
– Colegii noştri care au fost în mandatul anterior la conducerea Consiliului Judeţean. Şi ramificaţiile respective şi tronsonul principal. Totul. ADR Piatra Neamţ a dat şansa fiecărui judeţ – nu este meritul nici al conducerii actuale şi nici al conducerii anterioare a CJ – să prezinte câte un proiect major pe drumuri judeţene, un tronson cât mai compact, pe care le-a şi finanţat.

– Pot să afirm că s-au ales cele mai proaste sectoare de drum din judeţ şi s-au inclus într-un aşa numit drum strategic pentru a fi finanţat din fonduri europene în detrimentul unuia care să aibă cu adevărat o importanţă strategică pentru judeţ?
– Dumneavoastră vedeţi lucrurile într-un anumit fel, colegii dinaintea mea le-au văzut într-un alt fel, iar eu ce pot să spun acum? Am moştenit dunga asta pe hartă „la cheie”, care a fost aprobată şi de ADR şi nu am mai putut modifica traseul, pentru că pierdeam finanţarea.

– Liderii PNL v-au cerut demisia de două ori în ultimele zile.
– Nu îmi voi da demisia. Consider că mi-am făcut treaba mai bine decât profesioniştii care-mi cer demisia. Rămân la conducere CJ pentru a duce la bun sfârşit proiectele pe care le-am început.

– Ce plan de rezervă aveţi dacă va eşua şi noua licitaţie?
– Aceste tronsoane de drum vor fi tratate cu prioritate în a crea condiţii bune de trafic cetăţenilor.

– Adică?
– Din martie, vom începe lucrări pe aceste drumuri. Atunci vom stabili ce fel de lucrări. Eventual vom turna covoare asfaltice. Vom vedea. Dar, sub nici o formă, nu vom mai lăsa să se degradeze aceste drumuri.

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...