„Nouă nu ne dă nimeni bani să stăm acasă”

Medicul epidemiolog Mihaela Pujină susţine că în sistemul privat de sănătate ritmul este mult mai alert şi, fiind o competiție, ești obligat să găsești soluții în interesul pacientului.

Reporter: – De câți ani sunteți în sistemul privat de sănătate?

Mihaela Pujină: – Din 2007. La stat m-am angajat în 1987. Am făcut și rezidențiatul, iar la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) am lucrat din anul 2000, aproape șapte ani.

– Ce v-a determinat să faceți această trecere de la stat la privat?

– În primul rând eram foarte tânără (râde). Am considerat că puteam să fac mult mai mult decât făceam în acea perioadă la DSP și mă scotea din minți birocrația. Dacă aveai o idee pe care o considerai bună și doreai să o pui în practică dura foarte mult. Dacă doreai să realizezi ceva din ceea ce ai propus, de foarte multe ori, pur și simplu nu se întâmpla nimic. Se discuta foarte mult, dar nu se întâmpla nimic. Pierdeam timpul. Eu la acea vreme consideram că pierd un timp prețios și că sunt capabilă să fac mai multe decât în permitea sistemul să fac. Asta, deși, erau foarte multe lucruri de făcut pe atunci, care nu necesitau bani, investiții, ci doar implicare, bunăvoință, dar mai ales separarea politicului de meserie. Atunci am realizat că risc să pierd mulți ani din viața mea încercând să schimb ceva ce nu putea fi schimbat. Atunci mi-am spus că dacă tot aveam această afacere deschisă, mai bine să mă dedic în totalitate ei și să mă dezvolt pe această parte. Se pare că nici în ziua de azi nu s-a schimbat suficient de mult din acest punct de vedere. Adică au mai fost niște schimbări în acest timp, dar nu în ritmul în care mi-aş fi dorit eu, sau poate mulți dintre noi. Până la urmă schimbarea vine de la sine, dar depinde foarte mult şi dacă te poți obișnui cu același ritm, cu care eu nu am putut să mă obișnuiesc. Mi sa părut mult prea lent.

– În privat ritmul este mult mai alert.

– Da, Categoric. Fiind o competiție, întotdeauna ești obligat să găsești soluții, să vii cu noutăți. Este o provocare permanentă să lucrezi în sistemul privat de sănătate. Totuși mi se pare că în zona aceasta este mai ușor să te afirmi. Asta dacă chiar vrei să faci ceva. Nu neapărat să te afirmi în fața celorlalți, dar să poți pune în practică ceea ce știi să faci și ideile pe care le ai.

– Şi asta se răsfrânge şi asupra pacientului.

– În primul rând asupra pacientului. Existând o concurență în sistemul privat, automat serviciile medicale vor fi tot mai bune. Ca să fim sinceri, concurența este între noi privații, pentru că nu putem spune că există o concurență cu statul. Un motiv este că ne adresăm către zone diferite de pacienți. Iar un alt motiv este faptul că în sistemul public, indiferent de numărul de servicii sau de calitatea acestora, salariile se iau integral și la timp. La stat, dacă nu ești devotat meseriei și nu ești pasionat de ceea ce faci, nu există niciun fel de pârghii de constrângere pentru a exista vreo corelație între munca efectiv depusă şi salariul primit. În privat, însă, ajungi doar dacă ești dedicat și implicat. Asta ține de om și de calitatea umană a fiecăruia.

– Iar salariile în sistemul de stat au crescut destul de mult în ultima perioadă.

– Sinceră să fiu, eu consider că este foarte bine că au crescut salariile medicilor și asistenților, pentru că era o mare criză de personal. Era de neconceput în urmă cu ani de zile ca, în spitalele mici, să fie acoperite anumite specialităţi. Nefiind zone ofertante din alte puncte de vedere nu am fi avut șansa să avem medici noi în județ dacă nu creșteau salariile. Acum, din punctul meu de vedere, problema cea mai mare este cu calitatea pregătirii asistenților medicali, care lasă enorm de dorit. Practic, din experiența mea, avem puțin tineri angajați, dar și cei care au venit au avut noroc de personalul mai vechi, calificat, care a putut să îi formeze. Fiind veniți de pe băncile școlii, poate au învățat ceva teorie, nu știu nici din aia cât au înțeles, iar partea practică este 0, mai ales cei care au terminat de curând și nici nu au putut intra în spital din cauza pandemiei. Atunci a trebuit să îi luăm de la zero și să îi formăm. Și asta este situația și în sistemul public de sănătate.

– Consideraţi că acum salariile sunt proporționale cu calitatea actului medical?

– Aici îmi este foarte greu să răspund. Sunt spitale și spitale, nu putem generaliza. La fel cum sunt medici și medici. Sunt spitale în care calitatea serviciilor medicale este chiar foarte bună, asta în condițiile în care vorbim de perioada de dinainte de pandemie ca să ne putem pronunța, că acum este o situație absolut particulară. Ceea ce este foarte important din punctul meu de vedere este calitatea serviciului medical în sine. Mă refer la partea strict medicală, de proceduri, care chiar cred că este în regulă la stat. Însă este foarte mult de lucru la ceea ce înseamnă condiții de cazare, atitudinea personalului, relația interumană, care lasă foarte mult de dorit. Aici cred că este foarte mult de muncă, la atitudinea personalului față de bolnavi.

– Credeţi că asta este şi una dintre explicaţiile pentru faptul că tot mai mulți oameni vor să meargă la privat?

– Dacă ne referim la perioada pandemiei cu siguranță foarte mulți au preferat privatul, asta și pentru că privatul nu a avut de ales, nu avea cum să se susțină decât dacă oferea servicii medicale. Și nouă ne-a fost frică, și noi am investit sume mari de bani în măsurile de protecție, dar noi nu ne am permis să oprim activitatea sau să o restrânge. Pentru că nouă nu ne oferă nimeni bani să stăm acasă. A trebui să trecem peste toate fricile noastre în această pandemie și să mergem mai departe. La un moment dat chiar ne gândeam dacă să recoltăm sau nu teste pentru depistarea Covid, riscurile la care era expus personalul fiind mult mai mari. Dar pentru că cererea a fost foarte mare, iar în toamnă spitalul nu mai putea face față la câte solicitări erau, am decis să facem și acest lucru, deși ne-am expus foarte mult. De exemplu, în toamnă-iarnă, din 20 de teste cinci erau pozitive, deci foarte mult.

– Se poate spune că este subfinanțat sistemul privat în comparație cu cel de stat?

– Nu știu dacă se poate spune că este finanțat sau subfinanțat, pentru că noi oferim servicii, care sunt plătite la același preț cu ceea ce oferă sistemul medical de stat. De exemplu o glicemie Casa de Sănătate o plătește la fel şi la noi și la Spitalul Județean.

– Dar de multe ori oamenii vin și spun că nu mai sunt fonduri pentru analize.

– Noi nu avem cum să onorăm toate solicitările pentru că avem un fond limitat și noi trebuie să ne încadrăm în acel fond. Există o legislație care stabilește foarte clar care sunt criteriile după care se alocă aceste resurse, aceste fonduri. Aici intră dotări, personal, control de calitate, deci sunt foarte bine stipulate şi atunci fondul alocat județului Botoșani se împarte după acele criterii laboratoarelor care intră în contract cu Casa de Sănătate, pentru că noi doar cu laboratorul de analize avem contract cu Casa de Sănătate. Cu cabinetele de consultație nu. Și desigur că fondurile nu ajung, nu acoperă numărul de solicitări, și atunci se reprogramează pacienții peste o lună sau chiar două.

– Și de ce nu ar putea să se aloce mai mulți bani?

– Asta este o întrebare pe care ar trebui să o adresați la Casa de Cănătate. Până la urmă și Casa Județeană de Asigurări respectă un protocol stabilit la nivel național. Sunt anumite criterii după care se împart fondurile de la Casa Națională către casele județene și în funcție de numărul de asigurați, de numărul de persoane care contribuie la sistemul de Asigurări de Sănătate. Aici, pe bună dreptate noi avem o mare problemă în județul Botoșani cu numărul de contribuabili, care este mult mai mic decât numărul de asigurați, deci suntem un judeţ finanţat de alte judeţe. Sigur, cu toții dorim să beneficiem de gratuitate și să avem toată luna servicii medicale gratuite, dar sunt puțini cei care contribuie la sistemul de asigurări, în comparație cu cei care vor să beneficieze de el și atunci acestea sunt consecințele, banii se termină foarte repede. Noi suntem mereu sub presiunea pacienților și toate nemulțumirile lor se varsă asupra personalului de la recepție și nu este ușor de gestionat această situație. În primul rând pentru că în perioada asta oamenii sunt mai anxioși mai nervoși, fiind o perioadă atipică, dar mai ales din cauza lipsei totale de comunicare din partea Casei Naționale de Sănătate în primul rând. Nu am găsit nicăieri niște explicații clare către pacienți, către asigurați, despre cum funcționează această poveste cu banii pentru analize, și atunci oamenii înțeleg ceva, ce au prins la televizor sau ce le spune uneori medicul de familie și își imaginează că nu vrem să le oferim anumite servicii, ceea ce este aberant. Vă dau un exemplu concret. Avem o sumă x pentru luna iunie. Noi am făcut niște programări pentru luna iunie și deja le-am terminat în prima săptămână din mai. La un moment dat, dacă rămân bani de la alte laboratoare, care nu au făcut toate serviciile, acei bani se redistribuie la cei care au epuizat aceste fonduri. Acesta este principiul pe care funcționează Casa de Sănătate. Problema este că dimineața poate veni un pacient la noi și îi spun că nu mai avem fonduri, pentru că nu mai avem, iar după-amiază primim o notificare de la Casa de Sănătate că ni s-a mai alocat o anumită sumă. Și de aici încep problemele pentru că acel om va veni și va spune că noi nu am vrut să îi acordăm acele servicii, că am păstrat banii pentru alții, iar asta este o problemă care ne termină în relația cu pacienții noștri. Și mai este un aspect. În toamna anului trecut a apărut un Ordin de Ministru prin care s-a stabilit că pentru anumite afecțiuni, de exemplu cei care au fost bolnavi de covid, pacienții oncologici, cei cu diabet  zaharat pot beneficia de analize gratuite dacă îi monitorizează medicul de familie, chiar dacă noi am terminat fondul pe luna respectivă. Este o chestie foarte bine venită, în sprijinul acelor bolnavi. Doar că, de exemplu, vine la ora 10:00 un pacient cu un bilet de trimitere pentru analize și îi spun că nu mai am fonduri. Lângă el vine un alt pacient cu un bilet de trimitere de acest fel, care se cheamă bilet monitor, iar pe el îl iau pentru că se încadrează la alte fonduri și atunci acel om pleacă cu convingerea că noi nu am vrut să îl ajutăm, deși noi din asta ne finanțăm, dacă refuzăm pacienți, ne refuzăm nouă bani. Dacă oamenilor li s-ar explica mai bine aceste aspecte, poate ar fi mai bine şi pentru pacienţi, şi pentru noi. Dar ne întoarcem la problema cu lipsa de comunicare şi la relaţiile interumane.

– Dacă s-ar elimina plafoanele ar fi mai bine sau ar exista riscul de abuzuri?

– Cu siguranță ar apărea abuzuri. Desigur, mie mi-ar conveni să se elimine plafoanele și să pot face oricât de multe analize. Dar am lucrat și la stat și mă pun și în postura celor din sistemul de stat. Bugetul, totuși, este limitat și atunci trebuie să stabilești niște priorități și aici. De exemplu de foarte multe ori vin pacienții și spun că se vor să se programeze pentru analize, ca să fie siguri că prind loc, și apoi o să meargă la medicul de familie să dea bilet de trimitere pentru analize. Și le explicăm că nu se poate, dacă nu au fost la medic și nu au o problemă este logic că nu au nevoie de acele analize, nu este invers. Când ești bolnav, mergi la medic îți iei trimitere și apoi vii să îți faci analize, invers nu se poate. Acesta ar fi un argument pentru ceea ce spuneam, că s-ar crea abuzuri. Și acestea apar și din cauza presiunii care este pe medicii de familie. Pacientul îi spune „dacă nu îmi dai, mă duc la alt medic”, iar acesta, ca să nu își piardă pacienții, eliberează trimiteri. Medicii știu aceste lucruri, dar sunt și ei oarecum la dispoziția pacientului. Asta ar trebui să vină din partea autorităților, legat de drepturile şi obligaţiile pacientului.

– Ați spus că aveți contract cu Casa de Sănătate doar pe laborator. Ați putea avea și pentru cabinetele de consultații?

– Da, desigur. Dar nu ne convine, pentru că prețurile sunt foarte mici. De exemplu, pentru o consultație primim 40-50 de lei. Din aceşti bani trebuie plătit medicul, asistentul, recepţionerul, achitate cheltuielile cabinetului şi ar trebui să avem şi noi un profit, ceea ce este imposibil. În spital spre exemplu, dacă un medic face doar 20 de consultații, în loc de 28 câte prevede contractul, el tot va primi salariul integral, pentru că diferenţa o plăteşte spitalul în sistemul public de sănătate, dar aici nu este aşa. Primeşti cât faci, iar sumele sunt mici. Sunt aceleaşi tarife ca în spital, dar dacă lucrezi la spital, iei salariul integral, dacă lucrezi la privat iei banii numai pentru cât ai făcut.

– Și aici nu vorbim de două măsuri?

– Asta este politica statului, ca să aibă medici. Este oarecum logic, pentru că statul trebuie să asigure întâi medici în sistemul public. Noi nu am putea supravieţui cu un cabinet doar cu banii pe care i-am obţine strict pe serviciu.

– S-a discutat de multe ori despre faptul că medicii ar trebui să opteze între privat și stat.

– Dacă s-ar lua această decizie este clar că sistemul privat ar fi afectat destul de mult, dar ce le-aș spune celor care au o problemă cu faptul că medicii lucrează în ambele părți, este să aibă grijă ce îşi doresc, că se poate îndeplini. Şi s-ar putea să regretăm cu toţii. Ne putem uita la țări din Occident, spre exemplu Marea Britanie, unde chiar dacă ai bani și vrei să mergi și în sistemul privat, obții o programare peste luni și luni de zile. Practic, sistemul privat suplinește oarecum lipsa unor medici din sistemul de stat. Îmi este greu să cred că un medic angajat la stat ar mai sta nu ştiu câte ore peste program să vadă toţi pacienţii. Dacă ar fi suficienți medici poate ar fi o soluție separare acestor sisteme, dar în condițiile de față nu văd dacă ar funcționa. Cred că în prezent sistemul privat este oricum complementar celui de stat. Dar acum impactul asupra pacienţilor ar fi dramatic. Pentru că dacă nu rezolvă la spital, merg undeva în privat şi tot rezolvă.

– De ce credeți totuşi că oamenii preferă privatul tot mai mult?

– Cred că ține de atitudine, de abordare din partea celor din sistemul privat de sănătate. Pentru că de cele mai multe ori același doctor lucrează și la stat și la privat. Speră că vor comunica mai bine, că vor avea parte mai mult de atenția acelui medic, dar ține și de felul în care este organizat sistemul privat de sănătate, cu programări, cu punerea pacientului în centrul atenției.

– Ce s-ar putea schimba pentru a funcţiona mai bine sistemul privat şi pentru finanţarea sistemului privat?

– Este o chestie foarte importantă. O mare nemultumire, apare în rândul pacienţilor care au o boală acută. Merg la medicul de familie, care le dă un bilet de trimitere. Vin la noi, dar nu mai avem fonduri, pentru că acestea se epuizează cu bilete de trimitere pentru afecţiunile cronice sau cele de monitorizare. Atunci când vine un astfel de om, care în general este o persoană activă, este și plătitor de Asigurări de Sănătate, trebuie să își plăteasca analizele, pentru că are nevoie acum, asta înseamnă boală acută. Dacă nu-şi permite, ajunge la UPU. Asta nu e corect deloc şi le înţeleg frustrarea, dar nu avem nicio vină. Noi am făcut nenumărate propuneri se existe o oarecare delimitare, să se facă o medie la nivel județean, cam câte cazuri ar fi acute și atunci din suma totală pe care o am lunar să am alocat un procent pentru cazuri acute. Dacă nu se consumă se redistribuie acei bani, dar totuși acel om să aibă o șansă, pentru că spune că el dă bani la asigurări şi o dată are nevoie şi atunci nu găseşte fonduri. La fel, se spune că gravidele au prioritate, dar cum au prioritate, dacă noi epuizăm fondurile? Am întrebat și eu să mi se spună concret ce înseamnă această prioritate, dacă bugetul nu prevede o delimitare clară. Astea sunt chestii care se pot rezolva, nu ține neapărat de bani, ține mai mult de atitudine și de asumare.

 

Deja ai votat!