Cristina Bălăucă, profesor care oferă meditaţii gratuite, spune că goana după note strică generaţii de elevi, care, cu tot cu părinţi, au o percepţie greşită despre şcoală şi viaţă.
Reporter: – Sunteţi parte a unui proiect cu profesori care oferă meditaţii gratuite elevilor care au rămas în urmă cu materia din cauza pandemiei. Sunt elevii interesaţi?
Cristina Bălăucă: – Da. Noi ne uităm pe numărul de vizualizări. Emisiunile sunt încărcate pe youtube şi acolo se vede numărul de vizualizări. Emisiunile din februarie au şi peste 3.000 de vizualizări. Mulţi elevi şi-a descărcat emisiunile şi le folosesc de mai multe ori pe laptopul personal. Suntem siguri că acum, în preajma examenelor, vor fi şi mai mulţi elevi interesaţi de aceste emisiuni.
– Meditaţii se făceau dinainte de pandemie, se făceau şi acum, dar în privat, pe bani. Cum de s-a ajuns ca fără meditaţii să nu se mai poată obţine rezultate bune?
-Eu cred că mai mult devine o modă. Din păcate, sunt copii care cred că dacă fac meditaţii nu mai trebuie să înveţe. Eu le-am spus mereu, „măi copii, timpul pe care-l petreceţi la meditaţii trebuie să îl fructificaţi pentru că acolo trebuie să puneţi toate întrebările voastre”. Adică să mergi la meditaţie şi să faci nişte subiecte pe care le-ai fi putut face tu acasă, nu prea este corect pentru copil, pentru părinte şi pentru timpul profesorului respectiv. Copilul trebuie să se ducă acolo cu întrebări, să spună ce nu a înţeles la şcoală, cu toate că, dacă elevul vrea să întrebe un profesor, nu ştiu dacă ar fi vreun profesor care să spună „nu-ţi explic, vino la meditaţii”.
– Conform unui studiu realizat de IRES şi SAR, un elev din patru face meditaţii. Ar vrea mai toţi să facă, dar nu au bani. Şcoala ce rol mai are atunci, de ce nu facem direct homeschooling?
– Din păcate, eu am auzit de meditaţii la copii de clasele I-IV, şi asta pentru că părinţii nu vor să-şi mai supravegheze copiii. Le este mult mai uşor, îi dau la o meditaţie şi atunci e un fel de şcoală după şcoală. Ei ştiu că mergând la meditaţie, copilul lor îşi face temele cu profesorul sau cu învăţătorul respectiv. Da, este o problemă. Ei cred că fiind supravegheat de un alt profesor, altfel ar putea fixa cunoştinţele. Au nevoie mai mult de o supraveghere, sau mai au nevoie de o temă în plus, de parcă tema nu ar putea să o dea profesorul la clasă. S-a discutat mult şi despre teme, dar tema nu este ca o răfuială a unui profesor faţă de elev, sub nicio formă, nu este o pedeapsă. Tema este pentru a fixa nişte noţiuni. Din păcate, elevii nu învaţă ca să ştie, învaţă ca să ia note. Eu cred că învăţământul ar fi altul dacă s-ar da un singur examen la sfârşit de semestru la fiecare obiect şi elevii nu ar mai fugi după note. Elevii se luptă pentru note şi atât. Este o fugă după note şi atât. Ar fi perfect dacă s-ar preda, s-ar explica, iar la sfârşit ar fi examen. Evaluarea ar fi mult mai corectă, şi în cazul unei pandemii, cum a fost asta, la orice şcoală ar fi fost acelaşi examen, peste tot acelaşi subiect. Unii elevi spun că au şi şase pregătiri pe săptămână. Eu le-am explicat părinţilor şi copiilor că pregătirea asta trebuie să-i ajute, nu să-i încurce.
– De ce-i mai trimitem pe elevi la şcoală?
– Eu cred că asta este problema, meditaţiile au devenit o modă. Mai mult de atât, părinţii sunt foarte ocupaţi şi atunci ei caută un suport – „dau un ban şi doamna are grijă de el”.
– Am înţeles că se va fac meditaţii şi la clasa pregătitoare…
– Aoleu. Vedeţi, părinţii îşi doresc să aibă cineva grijă de copil şi apoi să spună „noi am oferit”.
– Sunt foarte mulţi profesori care fac meditaţii gratuit la şcoală, în timpul liber.
– De obicei, aceste meditaţii după ore le facem pentru olimpiade. Aceste ore se fac nu că nu este timp, oricum pentru o olimpiadă nu pot face aceeaşi materie şi la clasă, la olimpiadă se cere ceva mai mult. De regulă, se fac ore de pregătire suplimentară pentru elevii capabili de performanţă şi pentru elevii din anii terminali.
– E prea multă materie sau elevii nu învaţă?
– Este problema notelor. Dacă nu ar fi notele, ar fi perfect, asta e părerea mea. Şi problema este că, neînţelegând unele noţiuni, nu vor să spună, ori de frica unei note proaste, ori să nu se pună într-o lumină proastă faţă de colegi. Mulţi elevi nu înţeleg că ei trebuie să ştie acele noţiuni nu doar pentru note.
– Cât din industria meditaţiilor este din vina părinţilor? De ce-şi trimit copiii la meditaţii chiar şi când nu e cazul?
– Cred că 80% este contribuţia părinţilor, şi asta pentru că nu mai au timp să se ocupe de copiii lor. Eu, fiind profesor, nu ştiu dacă am acordat suficient timp copiilor mei pentru că aveam mulţi copii la şcoală.
– Un alt rezultat al meditaţiilor este că elevii din mediul rural sunt net defavorizaţi, au şanse mult mai mici de a ajunge în şcoli bune, pentru că învaţă doar la şcoală.
– Proiectul ROSE este pentru aceşti copii şi totuşi nu este participarea pe care şi-o doresc profesorii. Copilul de la ţară munceşte în gospodărie sau la câmp şi are mai puţin timp. Sunt puţini părinţi care conştientizează că ai lor copii trebuie să înveţe pentru a ajunge să-şi câştige existenţa altfel. Şi în mediul rural sunt profesori dedicaţi, numai că, la un copil care mai şi munceşte, timpul alocat dintr-o zi pentru pregătirea şcolară este mult mai scurt comparativ cu colegii lui de la oraş. La vârsta de 12-13 ani, copiii de la ţară muncesc.
– Fenomenul meditaţiilor este în creştere, nu în scădere. Ce credeţi că se poate face?
– Este greu de dat o soluţie. Poate o implicare mai mare din partea părinţilor. Din păcate, părinţii vor ca ai lor copii să facă meditaţii pur şi simplu. Părinţii nu înţeleg un lucru, că elevul nu o să mai fie atent la ore şi, câteodată, patru ore de la şcoală nu pot fi suplinite de două ore de pregătire suplimentară pe săptămână. Părinţii au impresia că dacă nu îşi dau copiii la pregătire suplimentară, ei rămân în urmă. Nu-i chiar aşa. Elevii trebuie în primul rând să pună accent pe ceea ce fac în şcoală.
– O programă mai aerisită ar fi o soluţie?
– Eu când am fost elevă am avut o programă mult mai complexă. Din păcate şi la fizică şi la matematică se scot noţiuni de care elevii au nevoie pentru înţelegerea altor noţiuni. Se scot aşa, pur şi simplu. O să ajungem să învăţăm doar tabla înmulţirii la şcoală. Adică, nu asta este soluţia, pentru că fenomenele sunt aceleaşi. Matematica trebuie parcursă într-un anumit timp. Tot o aruncăm. Unde? La facultate. Şi ce ar fi trebuit să facem la facultate, unde mai punem? În ţările asiatice se face încă o şcoală din aia „comunistă”, nu că aş vrea o şcoală comunistă, dar dacă ne uităm la olimpiadele internaţionale, rezultatele lor sunt sus, mai tot timpul.
– Mai multă şcoală şi mai puţină vacanţă? Avem cele mai lungi vacanţe din Europa.
– Cred că ar fi şi asta o soluţie, dar în celelalte ţări programul este mai fragmentat. La noi sunt cele două semestre şi ele sunt cumva compacte. Ai câteva săptămâni, pentru că şi pe elevi trebuie să-i porneşti, prind viteză, au o viteză constantă, dar după aia scade spre vacanţă şi dacă faci două luni de şcoală, iar vacanţă, iar două luni de şcoală, cam aşa e în unele state, nu ştiu dacă chiar poţi să-i obişnuieşti pe copii, pentru că ei trebuie porniţi şi apoi opriţi. Nu că nu i-ai putea opri, dar de pornit este mai greu.
– Ar trebuie adoptat sistemul folosit în vestul Europei, unde elevii stau mai mult la şcoală?
– Da, dar trebuie lucrat pe grupe, iar grupele respective să fie omogene, pentru că nu poţi să plictiseşti un copil cu o noţiune pe care ai predat-o dimineaţă. Dar, gândiţi-vă, ai şase ore la şcoală şi să mai faci încă şase ore. La ce materii? Trebuie foarte bine gândit, pentru că deja e prea mult. Tema pentru acasă e dată pentru a putea fixa anumite cunoştinţe, nu are rost să o facă tot domn profesor la tablă, după ore.
– Poate ar fi şi mai puţine teme, cu sistemul acesta. Nu mai dă profesorul 35 de exerciţii pentru acasă, dacă ştie că trebuie să le facă împreună cu elevii, după ore, la şcoală.
– Da, este şi aici o problemă. Sunt unele noţiuni care trebuie fixate, dar nu trebuie să exagerăm. Noi, profesorii, trebuie să ne gândim că acel copil mai are încă cinci materii pentru mâine de pregătit. Este necesară o dozare a temei pentru acasă.
– Dar fiecare profesor consideră că materia lui e importantă.
– Toate materiile sunt la fel de importante pentru că, cu toate materiile, încercăm să creăm o cultură generală copilului. Nu înţeleg ce înseamnă pentru un elev profesori exigenţi sau mai puţin exigenţi, profesori buni sau mai puţin buni. De multe ori, copilul spune că dacă îl laşi în pace eşti cel bun. El nu înţelege că dacă îl laşi în pace poate să fie un rău pentru el.
– Dumneavoastră aveţi un băiat extraordinar, care, cu siguranţă, nu a avut nevoie de meditaţii. Ce-i sfătuiţi pe ceilalţi părinţi, când să-şi dea copiii la meditaţii şi când nu.
– Copilul trebuie să muncească. Să-l dai la meditaţii să se ducă să scrie la un domn profesor acasă, sau oriunde, nu mi se pare prea corect. De cele mai multe ori, copiii nu vor meditaţii, ci părinţii. Mulţi spun „eu nu doream să vin, mama m-a trimis”. Copiii trebuie să se ducă la meditaţii să întrebe ceea ce nu a reuşit să înţeleagă la şcoală. Dar mai întâi trebuie să întrebe la şcoală. În primul rând, părinţii trebuie să-i lase pe copii să-şi facă singuri temele. Mereu îi sfătuiesc să lase copiii să lucreze singuri, dar, v-am spus, e goana după note. O oră pe zi, jumătate de oră pe zi să-şi facă timp să discute cu copiii lor, nu doar dacă au nevoie de bani, de maşină. Să-şi facă un pic de timp să comunice cu copiii lor. Este drept că mulţi părinţi sunt foarte ocupaţi, dar trebuie să înţeleagă că meditaţia cea mai bună şi psihologul cel mai bun pentru un copil sunt mama şi tata de acasă.
– Ce le transmiteţi elevilor?
– Succes şi să realizeze că învaţă nu pentru note, ci pentru a înţelege ce înseamnă viaţa. Sunt foarte multe materii care vorbesc despre viaţă şi trebuie să aibă cultură generală, trebuie să înţeleagă şi să încerce să descopere singuri anumite lucruri. Să descopere, iar cu ajutorul profesorilor să aprofundeze. Să fie curioşi şi să folosească noţiunile învăţate în şcoală.
