spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăInterviuALEȘII BOTOȘANIULUI - „Botoşănenii mi-au acordat încrederea lor şi nu vreau să-i...

ALEȘII BOTOȘANIULUI – „Botoşănenii mi-au acordat încrederea lor şi nu vreau să-i dezamăgesc”

Viceprimarul Bogdan Buhăianu susţine că echipa de la conducerea Primăriei Botoşani face tot posibilul pentru a găsi cele mai bune soluţii la problemele oamenilor.

Reporter: – Pentru început, vă rog să ne vorbiţi despre experienţa dumneavoastră profesională.

Bodgan Buhăianu: – Sunt absolvent al Liceului „A.T. Laurian” şi al Universităţii „Al.I.Cuza”, tranzacţii internaţionale. Am făcut un master finanţe bănci şi asigurări în cadrul aceleiaşi universităţi, pentru ca mai apoi, după şase-şapte ani în mediul privat, în domeniul tehnic, să urmez un master la Universitatea „Gheorghe Asachi” Iaşi, pe dezvoltarea transporturilor rutiere, la Facultatea de mecanică. Am început să lucrez în mediul privat, într-o afacere de familie începută în anul 1997, în domeniul transporturilor rutiere, care există şi astăzi. Apoi am intrat şef departament tehnic la societatea Eltrans, în acelaşi domeniu de activitate în care am profesat, pentru ca după un an şi jumătate să devin director general la Urban Serv. Am avut un mandat de consilier judeţean şi unul de membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, iar din anul 2020 sunt viceprimar.

– Deci aveţi experienţă şi în administraţie şi în mediul privat. Care este diferenţa dintre mediul privat şi administraţia publică locală?

– Diferă procedurile şi conceptul de lucru. Eu sunt un om al faptelor, nu al hârtiilor. Când am început activitatea la Eltrans, eram îngrădit de hăţişul administrativ şi am încercat să simplific lucrurile. În mediul privat se pune foarte mult accent pe rezultate şi pe eficienţa în muncă şi acelaşi lucru l-am urmărit în activitatea mea, la Eltrans, la Urban Serv şi acum, la Primăria Botoşani. Consider că experienţa acumulată în timp m-a ajutat şi mă ajută şi cred că ştiu foarte bine să deleg sarcini colegilor, pe principiul „omul potrivit, la locul potrivit”.

– Cum se văd problemele oraşului din poziţia de viceprimar?

– Este o activitate complexă. În privat, preocuparea este bunul mers al firmei. Aici problemele sunt mult mai diverse, le privim la un nivel macro şi nevoile cetăţenilor sunt pe primul plan. Cea mai mare încărcătură o au discuţiile cu cetăţenii, care au diferite probleme, cum ar fi lipsa locurilor de muncă, lipsa locuinţelor, probleme legate de utilităţi, de infrastructura din cartiere. Presiunea cea mai mare o am atunci când discut cu oamenii, pentru că încerc să găsesc soluţii la problemele cu care se confruntă. Îmi doresc tare mult să rămână lucruri frumoase în urma activităţii noastre. În fiecare zi, eu lucrez cu gândul la botoşăneni. Ei mi-au acordat încrederea lor şi nu vreau să-i dezamăgesc.

– Cum caracterizaţi activitatea din Consiliul Local?

– Deşi se regăseşte în sfera administrativă, are şi caracter politic. Consider că primarul şi Consiliul Local ar trebui să aibă aceeaşi culoare politică, pentru că nu este vorba de a pune beţe în roate numaidecât, dar este foarte posibil ca un partid să aibă o altă viziune faţă de alt partid. Dacă ar exista o viziune comună a primarului şi a deliberativului local, lucrurile ar merge mult mai lin şi mult mai constructiv. Din păcate, în Botoşani, în ultimele trei legislaturi, nu s-a întâmplat acest lucru. Primarul a avut o coloratură politică, iar Consiliul Local alta.

– Dar acum aveţi majoritate în CL, chiar dacă fragilă.

– Nu putem spune că avem majoritate, discutăm pe proiecte şi ne bucurăm când ceilalţi consilieri sunt alături de noi, pentru că noi considerăm că proiectele noastre chiar sunt pentru cetăţeni. Trebuie să spun că, deşi avem contre în CL, nu le avem cu persoanele respective, ci cu reprezentanţii unor formaţiuni politice care, probabil, au o altă viziune.

– Important este să colaboraţi în interesul cetăţenilor.

– A conlucra în interesul cetăţenilor înseamnă şi a conlucra în interesul nostru, pentru că şi noi locuim în acest oraş, iar cetăţenii sunt şi verişorii, părinţii noştri şi unchii noştri. Şi apoi, dacă cetăţenii sunt mulţumiţi, ne acordă încrederea lor prin vot şi noi ne dorim cât mai multe mandate în Primăria Botoşani.

– Veţi reuşi să depăşiţi această încrâncenare politică vizibilă în CL?

– De la şedinţă la şedinţă, facem tot posibilul ca proiectele noastre să fie puse în aplicare şi, până acum, într-un procent destul de mare, coordonaţi fiind de domnul primar Cosmin Andrei, am reuşit acest lucru.

– La ce proiecte importante aţi lucrat până acum?

– Mă ocup de dezvoltarea unui nou cimitir. Practic, extinderea Cimitirului Eternitatea va fi considerată un nou cimitir şi va avea o altă denumire. Încerc să eficientizez acest proiect, pentru că avea o valoare foarte mare, de 3,3 milioane de euro, şi vrem să-l aducem spre 1,3 milioane de euro, cu ajutorul colegilor din primărie şi al altor specialişti. Coordonat de domnul primar Cosmin Andrei, pe atunci viceprimar, am pus în aplicare sistemul de parcare cu plată din municipiu. Cât am fost director tehnic la Eltrans, m-am ocupat în amănunt atât de ceea ce înseamnă parcometre, digitalizarea lui şi punerea lui în practică. Acum coordonez noul Serviciu Public de Administrare Pieţe, Obor şi Cimitire (SPAPOC). Am reuşit într-un termen destul de scurt să realizăm câteva lucruri importante în Piaţa Centrală, deşi acolo mai sunt multe de făcut. Am igienizat zona bazarului, am scos de acolo 10-12 comercianţi care nu îndeplineau condiţiile igienice şi economice pentru desfăşurarea activităţii. Zona respectivă este acum salubrizată, sistematizată. Au fost puse acolo patru chioşcuri, în urma unei licitaţii, iar SPAPOC are venituri în plus. Ne dorim să facem ordine în privinţa comerţului en gross care se desfăşoară la intrarea în piaţă şi lucrăm la acest aspect împreună cu colegii de la Poliţia Locală.

– Am înţeles că răspundeţi de încă două proiecte importante.

– Domnul primar Cosmin Andrei m-a însărcinat cu două proiecte de infrastructură. Primul vizează realizarea sistemului de canalizare pentru cartierul Lebăda, un proiect pe care-l vom face prin Zona Metropolitană, ca punct de legătură, împreună cu comuna Curteşti. Lucrăm cu specialişti din primărie, cu proiectanţi, ca să putem întocmi un caiet de sarcini cât mai bine pus la punct. De asemenea, trebuie să rezolvăm problemele din zonele care se inundă la fiecare ploaie torenţială. În acest an vom scoate la licitaţie proiectarea zonei Hand of Help, pentru că sunt probleme nu numai de colmatare a canalelor colectoare, ci şi de schimbare infrastructură.

– Lucrarea va fi făcută de primărie?

– Da. Vom organiza licitaţie pentru proiectare şi apoi pentru execuţie lucrări.

– Acolo sunt probleme de câţiva ani.

– Exact. Este primordial pentru noi să rezolvăm aceste zone.

– Coordonaţi şi activitatea de salubrizare?

– Da. Când am plecat de la conducerea Urban Serv, pot spune că am lăsat o unitate bine pusă la punct, într-un timp foarte scurt. A fost nevoie doar de eficientizarea colectivului. După un an şi jumătate, unitatea a rămas cu un profit de 300.000 de lei, cu investiţii însemnând nouă maşini – şapte maşini Euro 5 şi două noi Euro 6, fără de care activitatea unităţii ar fi intrat în colaps, şi creşteri salariale de 25-30%, pentru colegii din producţie. Nu mă mândresc cu această chestiune, dar a fost şi o disponibilizare de personal. 14 persoane, de la Tesa, nu-şi mai găseau locul în cadrul unităţii. În urma acestei disponibilizări, au fost şi 14 procese în instanţă, dar societatea a avut câştig de cauză.

– Ce ne puteţi spune despre colectarea selectivă a deşeurilor?

– Colectarea selectivă este una dintre problemele principale ale oricărei primării din România. În Uniunea Europeană se colectează selectiv din anii ’70-’80, noi, în municipiul Botoşani, colectăm selectiv din anul 2019, chiar când am preluat funcţia de director general al Urban Serv. Nu este meritul meu, aşa era programul. Noi am preluat indicatorii ţărilor care colectează selectiv de vreo 20 de ani. Dincolo de acest lucru, bineînţeles că sunt probleme, pe care noi, împreună cu conducerea Urban Serv, încercăm să le punem la punct, în special printr-o eficientizare şi o simplificare a sistemului de colectare. Consider că mai întâi trebuie să-i convingem pe cetăţeni că este importantă colectarea selectivă a deşeurilor. Colegii de la Urban Serv au făcut containere pentru colectarea hârtiei şi cartonului, sistem care astăzi funcţionează foarte bine. De asemenea, plasticul se colectează în containerele realizate tot de muncitorii Urban Serv. În viitorul apropiat, dorim să venim cu alte modele de colectare a gunoiului menajer, pentru a creşte confortul cetăţenilor, pentru că, după cum ştiţi, aceste platforme sunt între blocuri. Vom veni cu soluţii pentru o colectare mult mai igienică, care să corespundă unor standarde de curăţenie. Vor fi alte containere, semi-îngropate, de cinci metri cubi. Investiţia va fi făcută cu fonduri de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi din alte fonduri.

– Am înţeles că îmbinaţi activitatea profesională cu pasiunea pentru călătorii.

– Da, am vizitat şi descoperit până acum 52 de ţări, patru continente, trei oceane, multe vârfuri muntoase şi multe mări. Am început în 2001, cu Tenerife. În studenţie, am vizitat multe locuri din Europa, în cadrul unor proiecte pentru tineret. Multe călătorii le-am făcut pe cont propriu, nu prin agenţii de turism, şi nu au costat mulţi bani. Au fost experienţe extraordinare. Mi-au rămas la suflet un sătuc din Slovenia, unde am fost în anii 2003-2004, Ha Long Bay, un golf interesant din Vietnam, din patrimoniul UNESCO, zona Toscana din Italia.

– Dar are şi ţara noastră locuri deosebite.

– Extraordinar de frumoase. Îmi place foarte mult zona Borşa, zona munţilor Călimani, vârful Ineu, lacul Lala. Orice zonă este frumoasă, dar trebuie să ne facem timp să ne rupem de agitaţia cotidiană pentru a ne uita în jurul nostru.

Ce le transmiteţi botoşănenilor?

– Am pornit pe acest drum cu convingerea că putem să facem multe lucruri frumoase împreună cu cetăţenii. Le transmit botoşănenilor că echipa primarului Cosmin Andrei îşi va da tot interesul pentru dezvoltarea acestei comunităţi. Consider că suntem o mare familie şi trebuie să ne facem timp să ne ascultăm, să comunicăm şi să găsim împreună cele mai bune soluţii pentru a ne fi mai bine.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.9 ° C
19.9 °
19.9 °
39 %
5.2kmh
2 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...