Medicul primar de psihiatrie pediatrică Laura Jijie, coordonatorul Compartimentului de psihiatrie pediatrică, susţine că adulţii nu trebuie să minimalizeze niciun semn de probleme care ar putea veni din partea copiilor.
Reporter: – În ultima perioadă au fost o serie de cazuri extrem de grave, cu un impact major asupra unor minori. A fost mai întâi acea dublă crimă, în care o minoră a fost acuzată pe nedrept, apoi o copilă abuzată sexual chiar în familie. Astfel de cazuri afectează iremediabil un adult, dar cum se răsfrâng asupra unui minor?
Laura Jijie: – Mass media a prezentat în ultimele luni numeroase cazuri de minori victime ale unor abuzuri emoţionale, fizice sau sexuale, extrem de grave, care ne arată un fenomen îngrijorător. Citeam într-un comunicat al DGASPC Botoşani că pe parcursul anului 2021, 120 de copii, cu vârstă cuprinsă între 12 şi 17 ani au fost scoşi din mediul familial, victime ale neglijării şi a diferitelor forme de abuz.
– Legat de minora abuzată sexual în familie, şi nu numai, cât de greu va fi ca aceşti copii să aibă o viaţă normală ca adulţi? Care sunt riscurile în dezvoltarea lor?
– Mediul familial disfuncţional, carenţial, sărăcia, promiscuitatea, nivelul de educaţie scăzut, consumul de alcool, violenţa intrafamilială reprezintă factori favorizanţi pentru un comportament abuziv intrafamilial faţă de copii. În timp, la aceşti copii abuzaţi pot apărea modificări de comportament, simptome de tip depresiv, anxios, fobii, coşmaruri, insomnie, tulburare de stres posttraumatic, acuze somatice, tulburări de alimentaţie sau comportamente de risc, consum de alcool, droguri, autoflagelare sau chiar tentative suicidare. Pot apărea perturbări la nivelul comportamentului sexual, curiozităţi, preocupare exagerată, cunoştinţe neadecvate vârstei sau comportament inhibat, evitant.
– În cazul fetei asupra căreia a planat zile bune bănuiala comiterii unei duble crime, cât de marcată va fi de aceste evenimente pe viitor? Mai ales că propriul tată a lăsat anchetatorii să creadă că ea este autorul.
– O istorie personală psihotraumatizantă din cauza abuzurilor va avea un impact negativ asupra dezvoltării psihoemoţionale, comportamentale ale viitorului adult. Multe dintre tulburările psihice persistă şi în viaţa adultă ca depresia, anxietatea, tentativele suicidare, comportamente de risc, consumul de alcool, droguri etc. Am întâlnit cazuri de minori care sunt folosiţi de anturaj pentru a-i implica în diferite fapte antisociale, deoarece adulţii ştiu că legislaţia protejează minorii, cei mai mici de 14 ani nu răspund penal. Acesta este şi cazul fetei acuzată iniţial de dubla crimă, care de fapt, era victima abuzului emoţional intrafamilial. Un minor care este expus unei situaţii cu risc vital (bătaie, crimă etc.) poate dezvolta o fenomenologie disociativă, o tulburare de stres posttraumatică.
– Legat de minora abuzată sexual în familie, şi nu numai, cât de greu va fi ca aceşti copii să aibă o viaţă normală ca adulţi? Care sunt riscurile în dezvoltarea lor?
– Victimele abuzurilor sexuale (în special fetele) vor avea dificultăţi în stabilirea de relaţii afective, de ataşament, de adaptare socială. Şcoala, comunitatea (vecini, asistentul social), familia lărgită devin responsabili de sesizarea oricărei situaţii de risc care se cere evaluată cu scoaterea din mediul abuziv şi instituirea de măsuri de protecţie socială de urgenţă. Se impune intervenţia precoce, în echipă multidisciplinară: psihiatru, psiholog, asistent social şi instituirea unui plan terapeutic cu consiliere psihologică individuală centrată pe traumă pe termen lung.
– Avem în ultima perioadă şi o serie de cazuri de minori fugiţi de acasă. Ultima situaţia a fost chiar a unei fete care a fugit în miez de noapte şi a stat ascunsă în apropierea casei până dimineaţă. Ce mesaj încearcă să transmită aceşti copii?
– În ceea ce priveşte fuga de acasă a adolescenţilor, de cele mai multe ori reprezintă un comportament de revoltă, de răspuns la o situaţie conflictuală, de nerespectare a unor interdicţii impuse. Imaturi afectiv, adolescenţii nu sunt capabili să managerieze diferite evenimente negative de viaţă şi în condiţiile unor relaţii conflictuale cu părinţii, şcoala, autoritatea, vor alege comportamente problemă. Dar fuga de acasă poate masca şi o tulburare depresivă, reactivă la o situaţie de violenţă intrafamilială sau ca urmare a implicării în relaţii afective care nu sunt aprobate de familie, multe cazuri de adolescente care au cunoscut băieţi pe reţelele de socializare şi fug de acasă la „iubiţi”.
– Tentativele de suicid sunt tot mai des întâlnite în cazul minorilor.
– Tentativele suicidare la copii şi adolescenţi reprezintă de cele mai multe ori un semnal de alarmă. Orice verbalizare a intenţiei suicidare trebuie luată în serios de familie, anturaj, chiar dacă uneori are o componentă demonstrativă. Adolescentul ce recurge la gestul autolitic nu găseşte altă soluţie de rezolvare a problemei cu care se confruntă, mai ales adolescentul care provine dintr-un mediu psihosocial neadecvat, nesuportiv, ostil sau abuziv. Alteori adolescentul depresiv recurge la comportamentul suicidar, el se consideră neînţeles, neiubit de familie, însingurat, cu propria filozofie despre viaţă şi moarte. Sentimentul de neputinţă, senzaţia că sunt „incapabili”, că „nu sunt buni de nimic” îi domină pe aceşti adolescenţi cu ideaţie suicidară, ei având o stimă de sine negativă. Pe compartimentul de psihiatrie pediatrică au fost spitalizate multe cazuri de adolescente care au recurs la ingestie voluntară medicamentoasă sau autoflagelare, adolescente la care au fost identificate tulburări afective sau comportamentale, cu o imagine de sine negativă, fără relaţii de suport, provenind din familii disfuncţionale sau cu o istorie personală carenţială afectiv. În România suicidul reprezintă a doua cauză de deces în rândul adolescenţilor, o statistică mai mult decât îngrijorătoare. Au fost, de asemenea, multe cazuri de minori care au ameninţat cu suicidul pentru nişte motive aparent banale (confiscarea telefonului, tăierea accesului la internet etc.) sau anticiparea unei pedepse sau umilinţe.
– Ce v-a surprins cel mai mult în cazul minorilor pe care i-aţi tratat/observat în ultima perioadă?
– Numărul mare de puberi cu probleme la nivelul comportamentului sexual, la nivelul identităţii sexuale. Se constată apariţia unei pubertăţi precoce cu dezvoltarea caracterelor sexuale mult mai devreme, la fete (10-11 ani). De aceea educaţia sexuală trebuie începută devreme, atât în familie, cât şi la şcoală, prin abordarea deschisă a tuturor subiectelor legate de corp, de sexualitate.
– De unde se inspiră copiii care ajung să comită infracţiuni?
– Deoarece fac parte din comisia de expertiză medico-legală, iar minorii cu vârsta între 14 şi 16 ani, care comit fapte antisociale, sunt expertizaţi medico-legal în vederea stabilirii discernământului, am constatat că, de multe ori, comit infracţiuni sub influenţa anturajului marginal, pe fondul consumului de alcool, provenind din familii dezorganizate, cu probleme severe de adaptare şcolară. Au fost cazuri când au recunoscut că au văzut pe YouTube filmuleţe inspiraţionale sau filme.
– În ultima perioadă se vorbeşte din ce în ce mai mult de bullying între copii.
– Bullyingul este un fenomen subevaluat, dar cu consecinţe care pot fi devastatoare pentru copilul victimă. De la simple gesturi sau cuvinte jignitoare, ofensatoare, până la comportamente agresive fizice, toate pot apărea începând de la vârsta grădiniţei, cu o maximă incidenţă la vârsta şcolară. Victimele bullyingului şcolar pot dezvolta comportamente fobice, până la refuz şcolar, anxietate sau depresie, chiar întâlnind cazuri de ideaţie suicidară cu autoflagelare când comportamentul abuziv este cronic. Acest comportament de umilire sau denigrare a unor elevi în faţa celorlalţi poate fi întâlnit şi la unii profesori ca metodă „educaţională” sau „corecţională”, dar care poate fi la fel de nocivă asupra psihicului fragil al unui copil sau adolescent. În perioada pandemiei şi a cursurilor online, când copiii erau izolaţi la domiciliu şi petreceau cea mai mare parte a timpului în fata calculatorului, fenomenul de cyberbullying a căpătat amploare.
– Copiii se nasc cu aceste trăsături sau sunt învăţate în familie?
– Copiii nu se nasc cu aceste comportamente agresive, poate exista o componentă genetică, dar mediul familial, educaţia îşi pun amprenta asupra dezvoltării copilului. Multe din comportamente „se învaţă” în familie, prin copierea modelelor parentale unde se consideră ca normalitate. Alteori comportamentul agresiv este un mecanism de apărare sau o mască a unei suferinţe psihice.
– Ce ne facem atunci când chiar la şcoală copiii sunt expuşi unor gesturi abuzatoare? Nu mai departe de primăvara acestui an patru elevi de la „Eminescu” au fost puşi în genunchi de profesoară pentru că făceau gălăgie.
– Se impun programe educaţionale de prevenire şi combatere a bullyingului, de recunoaştere în primul rând şi de gestionare a fenomenului, de colaborare a familiei cu şcoala. Am întâlnit multe cazuri în care un copil era rejectat, etichetat ca fiind agresiv, dar care de fapt era provocat, umilit de ceilalţi copii, iar învăţătorul sau dirigintele nu luau niciun fel de măsură educativă. Amintiţi-vă cazul grav al adolescentului cu retard psihic incendiat, care era expus în mod cronic atitudinii umilitoare din partea colegilor.
– Consumul de alcool în rândul minorilor atinge cote tot mai ridicate, în timp ce vârsta tot scade. Care ar putea fi explicaţiile acestui fapt şi cum pot părinţii să îl combată?
– Vârsta de începere a consumului de alcool începe tot mai devreme, între 10 şi 11 ani, cu maximum de consum între 15 şi 17 ani, atât la fete, cât şi la băieţi. Principalul motiv este din curiozitate iniţial, distracţie, relaxare, teribilism, sub influenţa anturajului, în absenţa supravegherii parentale. De multe ori consumul de alcool sau alte substanţe psihoactive este corelat cu depresia, anxietatea, tulburările de adaptare şi gestionare a unor evenimente negative de viaţă (conflicte cu familia, şcoală, autoritatea, pierderi afective, situaţii de eşec, stimă de sine negativă) cu dezvoltarea în timp a unor dependenţe. Educaţia preventivă, atât la şcoală, cât şi în familie, supravegherea de către familie a modului în care adolescentul îşi petrece timpul liber, grupul de prieteni din care face parte, comunicarea autentică şi atitudinea suportivă familială, identificarea precoce a unor probleme emoţionale, şcolare la adolescent sunt modalităţile de prevenţie a consumului de alcool sau de alte substanţe psihoactive sau comportamente adictive.
– Apare stresul la tineri? La ce vârste şi cât de periculos este în dezvoltarea lor?
– În această perioadă, când au loc diverse evaluări, examene, tinerii şi părinţii se confruntă cu anxietatea legată de aceste examene, teama de eşec. În plus, în relaţie cu conflictele armate care au loc în Ucraina, am întâlnit cazuri de copii care, sub influenţa ştirilor urmărite, au dezvoltat anxietate, teama faţă de un posibil război, inclusiv teama de moarte, fobii. În jocul copiilor mai mici regăsim preocuparea legată de aceste conflicte (jocul de-a războiul). Spunem că stresul apare atunci când resursele individului de a face faţă diverselor probleme sunt epuizate şi apar efecte cognitive, emoţionale şi somatice. Anxietatea, atacul de panică, comportamentul fobic, ticurile, fenomenele represive tip enurezis, encoprezis, tulburările de alimentaţie, tulburările de somn, simptomele somatice pot apare la toate vârstele, începând cu vârsta preşcolară şi apar în relaţie cu diferiţi factori de stres. Orice schimbare în rutina copilului, începerea grădiniţei, a şcolii, a liceului, trecerea de la o etapă la alta, inclusiv evenimente pozitive (o aniversare, vizită, excursie) pot reprezenta o sursă de stres.
– Cu ce probleme se confruntă cel mai des adolescenţii şi părinţii acestora în această perioadă?
– Există un stres şcolar, familial, în relaţie cu diferite evenimente de viaţă sau care se întâmplă în lume, de exemplu pandemia de Covid, războiul, criza economică, care declanşează schimbări de comportament, simptome somatice sau emoţionale. Managementul stresului presupune identificarea surselor de stres, discutarea dificultăţilor cu care copilul se confruntă, dezvoltarea mecanismelor adaptative, a abilităţilor de rezolvare a problemelor. De asemenea, asigurarea unui somn odihnitor, a unei alimentaţii echilibrate, o activitate fizică constantă, inclusiv plimbări în aer liber, activităţi recreative, grup de prieteni, exerciţii de respiraţie şi relaxare constituie strategii de control al stresului.
– Începerea vieţii sexuale prea devreme poate afecta dezvoltarea psihică ulterioară sau este o consecinţă a dezvoltării deficitare?
– România este pe primul loc în UE prin numărul mare de mame minore, iar vârsta lor este din ce în ce mai fragedă, înainte de 14 ani. Fenomenul este îngrijorător, Botoşaniul fiind un judeţ sărac din punct de vedere economic, iar aceste mame minore provin în majoritatea cazurilor din familii disfuncţionale, cu nivel de educaţie scăzut, de multe ori cu mame plecate în străinătate. Aceste mame minore, ele însele copii care au nevoie de suport şi protecţie, imature afectiv, în absenţa suportului familial, au riscul de abandon al copilului şi instituţionalizarea acestuia. Acolo unde familia lărgită acceptă creşterea şi îngrijirea copilului, prea puţine mame minore îşi continua studiile şcolare, riscul de abandon şcolar fiind ridicat.
