Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, susţine că reabilitarea clădirilor de patrimoniu reflectă grija pentru trecut. Acesta spune că edilii trebuie să continue reabilitarea Centrului Istoric, inclusiv prin achiziţia unor clădiri din această zonă.
Reporter: – Restaurarea unor clădiri monument istoric trebuie corelată cu o strategie de turism?
Dănuţ Huţu: – Asta trebuie să fie finalitatea, să atragem turişti, pentru că au ce să vadă la noi. Este important că am reuşit să salvăm Centrul Istoric. Dacă Eugenia Greceanu, arhitect cu o activitate profesională însemnată în domeniul protecţiei şi restaurării monumentelor istorice, nu făcea studiul despre ansamblul urban medieval din Botoşani, nu mai rămânea nimic din Centrul Istoric.
– De câţiva ani edilii tot fac planuri pentru achiziţionarea Casei Ankele.
– Casa Ankele este foarte importantă şi pentru că asigură intrarea în reţeaua de beciuri din Centrul Istoric. Consiliul Local trebuie să găsească resursele să cumpere acea casă pentru că este parte a istoriei noastre. Este importantă o astfel de decizie, arată grija pentru trecut, în fond nu avem aşa un mare viitor, dacă nu avem trecut. Adică trebuie să avem grijă de trecutul nostru, că e important pentru Botoşani. Occidentalii au făcut din trecut un produs şi ni-l vând nouă, celor care mergem în vizită, iar noi trecem nepăsători, spunând că nu se poate, că sunt interese, că e dezinteres, că nu sunt bani. Bani cred că s-ar găsi, dacă ar exista o prioritizare serioasă asupra nevoilor municipalităţii. Adică nu poţi lăsa o clădire din asta în paragină, o eternitate, pentru interese electorale imediate. Consider că primarul şi Consiliul Local pot să explice oamenilor de ce achiziţionează clădiri din Centrul Istoric. Într-adevăr sunt zone unde nu există asfalt, nu există apă curentă, canalizare, dar aceste clădiri sunt importante pentru comunitate. Clădirile monument istoric reprezintă motorul de dezvoltare a unei comunităţi.
– Ce ne spuneţi despre Teatrul „Mihai Eminescu”?
– Au fost depuse oferte de către firme serioase, capabile să facă această lucrare. Ar trebui să se decidă o dată, să fie desemnat un constructor care să reia lucrările pentru a nu mai fi ruşinea României. Cu un teatru care a fost făcut de înaintaşi în doi ani şi care stă de 10 ani în şantier. Ar trebui să punem o placă memorială „10 ani de când a început restaurarea teatrului”. Pentru că primul aviz pentru restaurarea teatrului a fost emis în mai 2012.
– Mulţi botoşăneni susţin că putea fi evitat acest blocaj dacă la teatru se făceau doar reparaţii punctuale.
– E clar că teatrul nu era în pericol de a se prăbuşi. Problema fondamentală era acea infiltraţie a apelor în subteran. Acolo edilii puteau să găsească o soluţie punctuală. Restaurarea şi consolidarea a fost gândită ca o punere în valoare pentru că proiectul vizează aducerea teatrului la aspectul iniţial, nu la cel după reconstrucţia din anii 1950, după ce a fost distrus de război. Soluţia era benefică, să fie adus teatrul în zilele noastre, dar noi stăm de 10 ani şi toată lumea plânge şi e normal să plângă.
– Cum s-a ajuns la această situaţie?
– Din păcate, prima dată teatrul a fost “dat în gard” de administraţia Portariuc. Nu s-au consultat, nici măcar nu au întrebat pe nimeni. Pe noi nu ne-au întrebat niciodată, “este bine ce facem”?
– Atunci nu şi-a asumat nimeni responsabilitatea de a asigura un milion de euro pentru lucrările suplimentare de consolidare.
– Da. Lipsa de decizie a făcut ca o clădire emblematică să rămână atâţia ani în şantier. Din fericire, Biserica „Sfântul Gheorghe” a fost reabilitată. Cel puţin pentru o sută de ani, monumentul este salvat. A fost greu şi aici, cu aceleaşi dificultăţi, dar până la urmă cu ajutor, cu implicare din toate părţile, s-a ajuns la final.
– Cum merg lucrările la Casa Sofian?
– Vor fi alocate nişte fonduri de la Consiliul Judeţean şi de la Mitropolie. Cert este că se lucrează şi acum. Clădirea este salvată pentru că lucrările esenţiale au fost făcute şi va avea şi o destinaţie culturală. S-au făcut nişte modernizări care sunt favorabile actului cultural, vom avea ce arăta.
– A fost reabilitată şi casa de pe Bulevard, fostul sediu al PD, cu toate că sunt unele comentarii.
– Uitaţi-vă cum arată acum, era mai bună ca adăpost pentru boschetari? A fost reabilitată o clădire monument istoric şi acolo va fi un restaurant. Când s-a făcut proiectul de restaurare, s-a întocmit şi studiul istoric şi s-a demonstrat că scările din spate, de la fostul Restaurant Armonia, nu aveau legătură cu clădirea monument. Investitorul a construit şi o clădire de birouri în spatele clădirii monument istoric, dar, în fond, nu e nimeni atât de mare filantrop încât să spună “restaurez şi nu vreau nimic”, normal că proprietarul vrea să-şi amortizeze cumva investiţia. Investiţia a ajuns la un milion de euro, din care 400.000 de euro, bani daţi pentru cumpărarea casei. Cu acea clădire de birouri, de fapt se amortizează investiţia, devine cumva fezabilă şi din punct de vedere economic.
– Sunt planuri şi pentru restaurarea Casei Goilav, aflată pe strada Mihail Kogălniceanu?
– Şi acolo va fi un proiect frumos care va pune în valoare întreaga zonă, pentru că noua construcţie va crea o barieră între blocurile, gri, comuniste şi, în plus, va rămâne casa restaurată. Va fi construit un bloc, o construcţie, nouă, frumoasă, armonizată arhitectural cu zona de monumente. Blocul va ecrana blocurile cenuşii din spate.
– Un proiect similar viza şi Casele Antipa, de pe Bulevardul Eminescu.
– Proiectul a fost respins în Consiliul Municipal. Nici eu nu eram de acord, pentru că ce se dorea acolo era în total dezacord cu zona. Era o construcţie mult prea mare, care nu era în armonie cu întreaga zonă. Ceva acolo se poate gândi, în sensul de a repune în valoare acele clădiri, dar la o altă scară pentru construcţia nouă. Proiectul trebuie cumva regândit la o altă scară, puţin umanizat.
– Mai sunt alte proiecte de repunere în valoare a unor monumente istorice?
– Consiliul Judeţean vrea să cumpere fosta Uzină Electrica, o clădire emblematică pentru municipiul Botoşani. Este o clădire importantă din punct de vedere arhitectural şi pentru istoria oraşului. Acolo poate fi amenajat un muzeu, bineînţeles, după reabilitare. Este foarte bine că se cumpără clădirea construită după planul lui Anghel Saligny.
– La Casa Zamfirescu, de pe Pietonalul Unirii, se mai lucrează?
– Din păcate, văd că stagnează. A fost o firmă care a făcut ceva reparaţii, dar s-a oprit. Din câte ştiu, lucrările trebuiau finalizate mai demult. Lucrările depind şi de alocările de fonduri de la nivel central.
– Cu alte cuvinte, trebuie să avem grijă de aceste clădiri care sunt atât de valoroase.
– Da, trebuie să avem o atitudine pro activă faţă de aceste clădiri. Municipalitatea să le achiziţioneze, după care să le restaureze şi să le pună în valoare. Importantă este şi strategia de promovare turistică. Este o şansă pentru a crea noi oportunităţi pentru botoşăneni şi pentru a ţine copiii acasă. Să trăiască într-un oraş verde, cu nişte clădiri monument care amintesc de trecut, de istoria noastră şi care cred că pot să creeze premise de dezvoltare pentru viitor. Atunci când e vorba de achiziţionarea unei clădiri monument, trebuie lăsate la o parte patimile politice. Nu trebuie să se interpreteze că este o afacere. În momentul de faţă, a fi proprietarul unei clădiri monument istoric în Botoşani nu e nicidecum o afacere. Orice clădire nefolosită se stinge. Chiar şi restaurată, dacă nu i se dă o destinaţie, e o mare problemă. Este important ca după reabilitare aceste clădiri să fie funcţionale, să fie readuse la viaţă. Chiar dacă lângă clădirea monument istoric mai sunt ridicate alte clădiri. În felul acesta clădirea monument este restaurată, pusă în valoare şi lumea o vede. Altfel, trecem supăraţi pe lângă clădiri care nu sunt restaurate. Dacă le restaurăm şi nu le dăm o destinaţie, e acelaşi lucru. Trebuie gândite să-şi regăsească o funcţiune potrivită pentru timpul ăsta.
– Cum se derulează proiectul de restaurare a fostei Şcoli 4?
– Acolo se lucrează, va fi un restaurant sau ceva în zona de horeca, ceea ce nu-i rău. Am trecut pe acolo şi se lucrează, chiar dacă nu în ritmul la care ne aşteptam. Din păcate, nu e o perioadă favorabilă din punct de vedere economic, dar cert este că se lucrează şi acea clădire va fi salvată. Acolo este un proiect foarte bun de restaurare.
– Constatăm că reprezentanţii mediului privat au mai multe iniţiative în ceea ce priveşte reabilitarea unor clădiri de patrimoniu.
– Din păcate, ritmul şi neîmplinirile pe care le-au avut instituţiile publice, de pildă cu Teatrul Eminescu, arată că statul nu este un bun administrator. De departe, cel mai bun administrator este Biserica. Sunt multe biserici monument şi starea lor este satisfăcătoare spre bună. Biserica îşi îndeplineşte datoria de a întreţine monumentele istorice. Biserica face şi o mare operă filantropică, pe care nu prea vrea să o prezinte, dar se ocupă şi de proprietăţile ei. Există un interes important din parte bisericii pentru reabilitarea monumentelor istorice. Şi nu cred că Biserica dispune de mai mulţi bani, comparativ cu statul român. Pe locul doi este mediul privat, iar statul este pe ultimul loc. Din păcate, statul nu s-a dovedit un bun administrator până acum. Nu trebuie uitat faptul că la restaurarea monumentelor istorice, biserica, investitorii din mediul privat trebuie să respecte aceleaşi reguli ca şi instituţiile publice. Sunt aceleaşi reguli pentru toată lumea.
– Statul ar trebui să ia exemplu de la Biserică?
– Ar trebui să ia exemplu de chivernisire a banilor, de atenţie, de promovare, chiar. Spre exemplu, la Mănăstirea Vorona vom avea un muzeu al cărţii vechi bisericeşti. Adică sunt atraşi şi bani europeni în această zonă. Există ascultarea în biserică şi ascultarea înseamnă să faci lucruri bune.
– Dar şi în plan politic există ascultare a liderilor. Adică maşina de vot funcţionează perfect la nivel deliberativ.
– De obicei capii politici dau câteodată sfaturi contradictorii. Dacă ar exista o mai bună înţelegere a realităţilor, cred că ar putea fi depăşite orgoliile mărunte.
– Din păcate, unele proiecte ale municipalităţii botoşănene s-au împotmolit în orgolii politice.
– Orgoliile, micile discuţii şi micile detalii au înlăturat marile realizări.
