vineri, februarie 3, 2023
AcasăInterviu„Preţul la energie, în opinia mea, este nejustificat”

„Preţul la energie, în opinia mea, este nejustificat”

Valeriu Iftime, preşedintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Botoşani, susţine că românii au defectul de a fi complet neatenţi la alegerile pe care le fac, iar acum este un moment critic, pentru că avem şansa de a atrage foarte mulţi bani

Reporter: – Cred că ne aşteaptă cam cea mai grea iarnă de după comunism. Tarife mari, preţuri crescute…

Valeriu Iftime: – Din păcate, aşa este. Dar eu am mai spus-o, avem şi alte resurse de a trece mai uşor ca în anii ‘87-’89, suntem mult mai conectaţi la tot ce înseamnă partea asta a economiei europene, globale. Atunci chiar nu aveam curent pentru că plăteam datoria externă. Acum am avea resurse. Singura mea teama e doar războiul ăsta, care e foarte, foarte aproape şi că o nesăbuinţă a cuiva ar putea să creeze un mare, mare pericol. Nu mă tem deloc de frig si nu mă tem de criza energetică, pentru că, repet, sunt foarte multe oportunităţi. Închipuiţi-vă că Japonia are o singură ţeavă de gaz, trăiesc bine mersi, e o ditamai ţara şi atâtea alte ţări. Odată şi odată puşi la încercare, o să vedeţi că GPL-ul ăsta, care e de 600 de ori mai compresat decât ăla pe conductă, o să creeze o resursă, o alternativă. Totul se poate regla într-o lume în care există dialog şi bunăvoinţă.

– Aţi făcut o comparaţie cu Japonia. Noi avem resurse, dar avem oameni capabili şi conducători să ne scoată din criză?

– La cum ne-am mişcat până acuma, se pare că nu avem conducători capabili. Nimeni n-a sesizat că noi producem mai puţin decât se cere pe piaţa energetică. Adică noi avem nevoie de 8000 de megawaţi orari şi producem vreo 7000. O mie pe care ar trebui să îi luăm de undeva, să îi importam. În afară de faptul că mai putem şi exporta nişte energie. Deci este o cantitate de 1.000 de megawaţi care trebuiau produşi mai repede sau trebuiau luaţi de undeva. Această energie marginală îţi poate crea un preţ, până la urmă preţul european. Preţul nostru este egal cu preţul din Germania. Când te duci la tipul ăsta de acţiune, deja se vede, nu lipsa de respect, ci lipsa de pricepere. Pentru că ei au văzut că e bine, că aşa e şi în Uniunea Europeană. Noi ne-am asumat cu cinci-şase ani înainte liberalizarea asta a preţurilor la energie şi gaze. Am tot discutat, am pregătit. Pe de altă parte, dacă întrebaţi un autist din ăsta din politică, o să zică „V-am spus, domnule!”. Aşa este, au fost tot felul în discuţii. Ţin minte acum un an de zile, când ni se spunea, alegeţi furnizorul, mergeţi acolo, vedeţi contractul, verificaţi. E clar că s-a spus. E ca atunci când faci dezbatere publică la o lege pe care nu vrei să o comenteze nimeni. Dai repede o dezbatere publică şi trece şi nu o baga nimeni în seamă. Dar când spui ceva, „domnule, dar a fost dezbatere publică”. Aşa şi aici, numai că impactul asupra populaţiei şi asupra mediului de afaceri este colosal. Pentru că pregătirea pieţei furnizării, liberalizării pieţei de energie trebuia făcută de unul care era priceput. Să se face preţul la energie ca în Germania, e ca şi cum ai pune moneda euro la toţi. Acolo trebuia să intervenim. Nu am intervenit, am ars aici şi cred că nici acum nu suntem suficient de copţi, de înţelepţi, să luăm măsurile cele mai cuvenite. Dar, una peste alta, suntem mai nepregătiţi ca anul trecut. Adică prea multe frământări, acum prea multe ordonanţe de guvern. Eu cred că într-o economie liberă, spiritul de piaţă trebuie să existe. Pe de altă parte, când este o resursă atât de importantă, trebuie să ai asupra ei nişte reguli care sunt generale. Preţul la energia electrică sau gazul, plafonat, pentru toţi. Nu contează că eşti IMM sau întreprindere mare, pentru că până la urmă preţul gazului, pentru un produs finit are un anumit procent şi atunci dezechilibrează preţul produsului final. Eu cred că tot ce se întâmplă azi în preţul ăsta, de la alimente la tot, tot, tot e din cauza energiei. Dacă noi aveam intuiţie de anul trecut, că trebuia să ai nişte oameni deştepţi, să spunem europenilor, „domnule noi nu putem, nu suntem pregătiţi. Nivelul nostru de înţelegere, suntem energofagi, avem nevoie încă de multe măsuri de eficienţă energetică. Ca atare, nu pot suporta un preţ mai mare de 1000 de RON pe megawatt, că nu pot”. Cu demonstraţii diverse, cu oameni deştepţi care să explice. Dar dacă vă spun de nişte consilieri de la Ministerul Energiei, n-aş da nume, că nu e nici deontologic, dar vă speriaţi. Vă daţi seama că ăştia sunt oamenii care ar trebui să ne regleze nouă piaţa energetică, iar ei înţeleg greu cu megawattul oră.

– Noi totuşi am avea posibilitatea să producem şi acei 1000 de megawati suplimentari. Am avea resurse, dar nu le folosim.

– Acum din păcate, nu. Noi facem vreo 2-3000 de megawati pe apă. Până la urmă, dacă plouă, ai energie, dacă nu, nu. Mai sunt 1000 megawati care vin de la Porţile de Fier. Mai ai aproape 1000 de la centrala nucleară. Avem pe gaz, avem foarte multe regenerabile, astea sunt  fluctuante, depind de condiţii atmosferice, de vânt sau de soare. Noi avem nevoie de 1000 de megawti, care erau nişte angajamente care nu s-au respectat. Erau 1000 de megawaţi numai din cărbuni la Mintia, care centrală s-a blocat, s-a oprit. Aveam 300 de megawati la Iernut, o centrală pe gaz care trebuia pusă în funcţiune de acum doi ani de zile şi nu e nici acum. Era o centrală propusă la Galaţi. Una peste alta, dacă acele investiţii erau duse la capăt astăzi aveam 9.000 de megawaţi, ofeream 9000, cumpăram 8.000, mai rămâneau şi 1000 de export. Chiar dacă părem un pic la coada Europei, trebuie să recunoşti în faţa oricărui european ca avem o problemă. Şi de înţelegere, şi de percepţie. Energia pentru noi este o chestie vitală, care bulversează. Din această cauză s-a dus şi inflaţia unde s-a dus. Dacă noi puteam ţine la 800-1000 RON megawattul cu siguranţă inflaţia nu era la 14-16 procente cum e acum.

– Preţurile sunt justificat atât de mari la energie?

– În piaţă, nimic nu e justificat. Ai cererea şi oferta. Dai cât ai. Am nevoie azi de energie, ca atare piaţa e foarte vie în acest domeniu. Preţul la energie, în opinia mea, este nejustificat. Pentru că nu s-a scumpit niciodată apa pe care o procesăm noi, nici atomul de uraniu nu s-a scumpit şi nici cărbunele. S-a scumpit puţin gazul. Numai că în coşul nostru, numai 23% este energia produsă prin gaz ca element primar. Nu s-au scumpit nici vântul, nici soarele. Deci energia regenerabilă rămâne la fel, atomică la fel, la fel nucleară, hidro, la fel. S-a scumpit un pic gazul. Putea să tripleze gazul şi avea doar 10% din preţul energiei, deci de la 300, cât era anul trecut, făceai 400 pe megawatt. Dar nu făceai 3000, cât e acum. E clar, este o cavalcadă, un şir de evenimente total necontrolabile. Si sigur că vorbim de nişte oamenii speculativi din piaţă. Sunt acei oameni, jucători, băieţi deştepţi, care pot să se ducă cu preţul în sus. E adevărat că vine tot statul român şi aici putem să îl numim un pic cinic, pentru că el câştigă din toate părţile. Creşte preţul la energia electrică, statul impozitează şi vin bani înapoi. Apoi vine cu impozitul pe profit, care am văzut că va afecta acum şi dealerii de energie, nu doar producătorii. Până la urmă colectează o taxă de la fiecare dintre noi într-un mod perfid. Tot eu plătesc şi adică el ce face, plafonează preţurile, dar numai la câţiva consumatori. S-au adunat deja aproape 4 miliarde de euro către furnizori privaţi de energie, pe care tot noi o să îi suportăm. Decât să vii cu atâtea supraimpozitări, blochează un preţ. Una peste alta, indiferent de politică, preţul la energie, care poate stabiliza o ţară sau o economie, trebuie cumva controlat. Până piaţa devine vie şi produci mai mult decât ceri şi astfel lucrurile se reglează. Din păcate, azi în România investiţii private în energie, nucleară, hidro şi gaz sau cărbune sunt nesemnificative. Toate marile centrale sunt ale statului.

– Vorbind de resurse de energie, v-aţi orientat spre astfel de domenii?

– O firmă din grupul nostru se ocupă de strategii şi audituri energetice şi care ştie cumva atât nevoia de energie la nivel global, în zone urbane, zone din ţara asta, cât şi soluţii. Asta ştim foarte bine la nivel de concept. Avem o firmă din grup care se ocupă de investiţii, ca antreprenor general în industria energetică, mai ales în zona urbană. Suntem unul dintre cei mai mari constructori din România care face reţele de termoficare urbană. Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Oradea. Pe de altă parte, ştim foarte bine ce se va întâmpla cu producţia de energie din cogenerare. Sunt nişte bani acum, pe fondul ăsta PNRR şi aici de altfel, suntem foarte, foarte deschişi. Ştim foarte bine tema. Asta este o chestiune de antreprenori. Avem o implicare în zona privată, în zona energiei regenerabile, în zona regenerabilelor. Noi avem o dezvoltare în zona Mitoc, vreo 275 de megawati, care sunt în faza de aviz tehnic de racordare. Din aceştia însă, doar 75 ar putea fi utilizaţi în zona Mitoc, restul trebuie transportaţi prin reţea subterană până la Suceava. La ora actuală Botoşaniul nu poate descărca de pe teritoriul judeţului niciun megawatt, dacă nu face o linie de măcar 2-400 de kilovolţi între Botoşani şi Suceava. Sunt discuţii de vreo şase ani, de făcut o linie între Suceava şi Bălţi. Asta înseamnă să legi România de Moldova, să poţi da energie Moldovei şi în acelaşi timp poţi descărca potenţiale viitoare instalaţii de pe teritoriul judeţului nostru în acea magistrală. Mă gândesc în primul nu doar la fotovoltaic, ci la eoliene. Botoşani poate fi pus pe harta energetică a României pentru că are multe sute de megawati în vânt. Dar problema este că nimeni nu poate face nimic pentru că nu ai cum să descarci această energie în prezent. Pentru că îţi trebuie o linie de transport. Operatorul de energie spune „dacă vrei, investeşte tu şi cablu şi reţele”. Noi mai avem nişte mici lucrări la care suntem foarte, foarte avansaţi, tot pe energie eoliană, în zona Vlădeni.

– Este şi o problemă că nu avem mari consumatori în această zonă?

– Recent m-am întâlnit cu un constructor din zona Sibiu. Un constructor foarte bun. Şi se lăuda că lucra numai în zona privată. Când am văzut mai atent, avea făcute 30 de fabrici. Unde ai aici să construieşti atât de mult? Aşa e şi la energie. Trebuie să ai zona în care să poţi investi. Neavând o zonă industrială şi care să aibă nevoie de energie, nu văd vreun potenţial al investitorilor în energie. Sunt 2-3 companii mai mari care consumă energie în zona industrială.

– Vorbeaţi de licitaţiile câştigate pe termoficare. Câte ar fi în ţară în total?

– Nu ştiu ca număr, dar sumele pe care le-am licitat până acum sunt mult peste un miliard de lei. Aici trebuie să ai forţă, trebuie să ai ştiinţă, experienţă. La ora actuală suntem în primii doi-trei în reţele de termoficare din România.

– Şi dacă tot sunteţi din Botoşani, cum se explică faptul că la Botoşani termoficarea cam lasă de dorit?

– Termoficarea a fost cândva făcută bine. Acum opt ani era cel mai modern din România. Dacă noi pierdeam un metru cub de apă pe ora sau nu, şapte metri cubi pe zi, maxim, alţii pierd două sute sau o sută pe oră. Adică diferenţa e colosală pentru cel mai bun sistem. Botoşani trebuie să crească la capitolul consumatori. Adică e vorba de marketing care trebuia făcut în aşa fel ca oamenii să aibă încredere să se racordeze. Acuma este un proiect POIM, de vreo 7 milioane de euro, de modernizare în zona industrială a unor puncte termice. Aşa se închidea toată bucla oraşului, pentru că zona din oraş e făcută toată, mai rămânea zona industrială. Proiectul trebuia început în 2016, în 2022 să se termine, dar nu e licitat nici astăzi. Din păcate nimeni nu a luat în serios această modernizare. La un moment au fost nişte acţiuni extraordinare. Vorbeam cu cineva zilele trecute, care cumpără energie de la Modern Calor. Modern Calor putea să devină un furnizor serios de energie pentru zona industrială. A fost o iniţiativă formidabilă, care spunea să instalăm nişte cabluri, să vândă energie la agenţi economici din zona industrială. Ieşea transportul şi distribuţia 100 de lei pe kilowatt. Azi sunt 2-3 consumatori care cumpără de la Modern Calor direct. Era un câştig teribil.

– Deci revenim la ce vorbeam, avem resurse, dar nu avem nişte conducători buni.

– Da. E o greşeală cumva asumată, neasumat. Cumva ne-au dus la o înţelegere publică. Noi alegem, dar suntem complet neatenţi la alegeri. Asta este chiar o greşeală a poporului. Democraţia îşi creează instrumente reale, adevărate pârghii de a scoate în faţa electoratului valori. Cel mai interesant în democraţie este să ai sistemul de selecţie până la vot. Sistemul electiv trebuie să aducă valori, nu există nicăieri pe lumea asta vreo meserie pentru care să nu dai examen. Adică, dacă vrei să fii sudor, dai test, profesor, dai test. Omul politic nu dă niciun test. Doar testul electoral. Noi nu avem regula unor şcoli adevărate, unor rezultate serioase într-un anumit tip de activitate, care să te poată promova acolo. Aşa ar fi interesant. Dacă s-ar face nişte teste astăzi, jumătate din Parlament ar pleca acasă. Ei au făcut şcolile în a doua parte a vieţii, mulţi nu au avut nici o meserie până nu au devenit deputat sau şef de cabinet. Mult mai sigur că poţi avea performanţe cu oameni instruiţi, educaţi şi bine crescuţi decât cu unul care a ajuns acolo întâmplător.

– Topul Oamenilor de Afaceri?

– Va fi vinerea viitoare, pe 4 noiembrie. Noi credem în top, fiind o mică rază luminoasă vizavi de sinergia oamenilor de afaceri din oraşul acesta, care este foarte, foarte redusă din păcate. Este nevoie de o mare unitate a mediului economic, de afaceri, de business pentru a crea un pol de putere adevărat în faţa oricui. Până la urmă, dacă vrem să se întâmple ceva într-o comunitate avem nevoie de oameni de afaceri, de companii care produc impozite, sau valoare. Tot încercăm să schimbam legea Camerei. Eu spun că astăzi la Camera de Comerţ din Botoşani, din 1.200 de agenţi economici, avem înscrişi 80-90 de plătitori. Când am venit erau 32. Povestea este că 80 de firme plătitoare de taxe pot aduce aproape 100 de mii de lei buget, care înseamnă un salariu jumătate pe an, dacă vreţi. Un om jumătate. Ca sa faci munca camerală, trebuie măcar 3-4 oameni care să aibă ştiinţă. Oameni bine articulaţi, care să poată crea acest dialog între camere şi companii, companii şi mediul de afaceri, şi cu mediul politic. Dacă azi găsesc doi, trei, patru tineri care să poată să ţină legătura cu industria importantă, cum ar fi cea textilă, în Botoşani, care este relevantă, există deja un alt interes şi această industrie are şi nevoie de Camera de Comerţ. Pentru că toţi străinii înţeleg rolul Camerei şi orice demers legislativ, orice demers care ţine de buna funcţionare a acestui sector trebuie luat de cineva, emulat,  adus omul politic, pus faţă în faţă cu mediul economic şi căutată o soluţie. Nu-i vorba de grevă, pur şi simplu de a avea mintea şi dispoziţia de a munci pe subiectul ăsta. După aia mai trebuie un om pe electrotehnic, după aia sunt agenţii economici mari. Agricultura este o mare problemă. Dacă ne uităm în zona noastră, agricultura ar putea performa foarte mult, dacă s-a pune nişte baze solide la nivel local. Camera de Comerţ nu este doar un „făcător de târguri” sau de misiuni diplomatice, cu proiecte transfrontaliere. Are o cu totul altă putere şi recunoaştere în comerţul mondial, dar nu există această forţă şi unitate la Botoşani. Oamenii mari de afaceri spun că se descurcă singuri, iar cei mici au nevoie de ajutor. Doar că cei mari fără cei mici nu supravieţuiesc. Şi invers.

– Apropo de raza luminoasă, cum va fi anul acesta? Este o rază de soare pentru oamenii de afaceri din judeţ?

– Sunt foarte mulţi bani europeni. Planul ăsta naţional de redresare şi rezilienţă este extraordinar de bine gândit. Nu este vorba doar despre autostrada Moldovei sau irigaţii. Este făcut pentru a da un impuls cu bani europeni, la o tiparniţă făcută de americani, să dea drumul la foarte multe fonduri, să putem să ne dezvoltăm. Ne dezvoltăm în acelaşi timp, să funcţioneze economia. Dacă nu ştim să luăm banii este numai vina noastră. Noi, ca antreprenoriat, si nu numai, pe eficienţă energetică, pe energie de tot felul, pe digitalizare, pe parte de cybersecurity, sunt zone în care putem performa foarte mult. Sunt foarte, foarte mulţi bani. Nu am trăit în România nici o altă perioadă în istorie în care să avem atâţia bani şi cu livrare imediată. Acum lucrurile sunt puse la punct. Sunt companii astăzi în Botoşani care au perspective extraordinare în momentul de faţă. Aşa cum arată acum, anul viitor toate firmele care produc ceva, au desfacere. Este prima dată în lumea asta când stai şapte luni după o maşină pentru că nu au piese de schimb. Există o cerere imensă, de aproape orice. Trebuie numai să produci, pentru că bani sunt. În acest moment nu ne plângem. Ceea ce devine complicat este pasul doi, inflaţia, care duce şi la o presiune asupra forţei de muncă. Trebuie să le creşti salariile oamenilor, dar nu ştii cu cât să le creşti. Le corelezi cu inflaţia acum sau cu cât va fi la final de an? Toate acestea duc iar la o creştere a preţului final.

– Şi avem iar o reacţie în cascadă.

– Toate din cauza energiei, care, cumva, a aprins scânteia. Eu nu înţeleg astăzi de ce cartoful este dublu ca preţ. E adevărat că preţul de intrare al cartofului a crescut, dar nu atât de mult. Şi porumbul, şi laptele şi ce vreţi dumneavoastră, s-a dublat. De ce? E clar că aprind nişte scântei în capul oamenilor. Urmăresc şi eu. Cumpăram strugurii cu patru lei, acum sunt opt lei. Băi dă-o dracului, de ce s-a dublat preţul la struguri? Lumea plăteşte. Toate chestiunile astea au avut nevoie de această scânteie energetică. Toată lumea spunea că benzina s-a scumpit, de la 4 lei o faci opt. Bun, dar nu cu benzină faci totul. Pe mentalul ăsta că ceva se scumpeşte, toţi scumpesc. Preţul la ou s-a dublat, păi dublez şi eu la ce vând şi tot aşa. La noi este o criză de producţie, nu de supraproducţie. Nu ai ce să bagi pe piaţă, la câtă cerere este. Că dacă ar fi surplus, altfel s-ar reglementa piaţa. Eu cred că totuşi lucrurile se vor aşeza şi se vor rezolva. Singura problemă este această teamă publică extrapolată de televiziuni, de cum apasă Putin butonul atomic, cum Ucraina îţi dă peste cap, cum la noi vor veni 20 de vapoare nucleare, cum o să mâncăm noi două luni pastile ca să nu ne ia tiroida şi tot aşa. Toate chestiunile astea se aşează în subconştient care la un moment dat îţi creează o mică depresie şi o mică neatenţie la lucrurile reale. Adică nu mai au o stare nebună că pot construi, pot face lucruri, toţi se gândesc să treacă cu bine războiul, să treacă iarna asta. Oamenii nu mai au planuri de lungă durată.

– Legat de piaţa de muncă, este şi o anumită criză în acest domeniu?

– Criza există, dar e dată tot de bani. Daţi azi salarii de 2.500 de euro şi vin toţi inginerii la tine. Daţi 1.500 de euro unui muncitor şi vin toţi la tine. Eu nu am criză de forţă de muncă. La Elsaco eu cred că oamenii sunt plătiţi, nu grozav, dar sunt în nota pieţei, plus nişte facilităţi. Noi acum am cumpărat utilaje extrem de performante. Păi un lucrător pe un astfel de utilaj nici nu se pune în scaun să lucreze fără 1500-2000 de euro în mână. Dar decât să stea în Spania sau Germania, pot veni aici. Şi aici ne întoarcem la conducători, depinde cum suntem conduşi, ce strategie are statul. Decât să câştige omul 1500 de euro în Spania şi să dea pe chirie 500 şi să îşi crească copilul prin telefon, mai bine ia aici 1000 de euro, dar stau acasă, îşi creşte copiii şi sigur mai pun ceva deoparte. Trebuie fructificate astfel de momente.

– Sunt perspective ca firme din Botoşani să se implice în procesul de reconstrucţie din Ucraina?

– Această criză din Ucraina sigur că poate fi o oportunitate. O mare parte din mărfuri trec şi pe la noi. Dezvoltarea Ucrainei va depinde şi de două mari porţi de intrare, Polonia şi România. Reconstrucţia mai depinde şi de marile puteri. Exporturile ar putea fi mai dificile. Nu ştiu dacă suntem copţi pentru export. Noi încă ne luptăm să terminăm teatrul, muzeul. Pe de altă parte cred că vor fi cu siguranţă oportunităţi şi sper ca şi firme din Botoşani să fie în această zonă. Dar şi aici este rolul Camerelor de comerţ, să pregătim acest lucru, din punct de vedere legislativ, mecanisme bilaterale.

– Că tot aţi spus de teatru. Din punctul de vedere al omului de afaceri, cum vedeţi problema teatrului? Muzeul intră şi el în curând în reabilitare.

– E bine că intră în reabilitare. Să se dea Dumnezeu să termine. Am văzut că la teatru e un nou constructor. Poate că ăsta va reuşi. Opt ani de zile cât am stat cu teatrul pe dreapta este o palmă nu doar la adresa autorităţilor. Că autorităţile au explicaţii, toţi au nişte explicaţii de te doare mintea. Şi fostul şi actualul primar, toţi au spus, vai ce greu e. Orice explicaţie a unui om politic poate fi dată în piaţa din spatele parcului. Eu am construit CET din Botoşani când primăria avea 10 milioane de euro datorie la mine. Şi am făcut centrala să funcţioneze pe 13 noiembrie, pentru că venea frigul. Teatrul trebuia făcut, asta este clar. Dar după opt ani de jucat teatru în dosul cortinei la Casa Tineretului este o mare problemă pentru dezvoltarea noastră, ca şi comunitate. Pentru artişti, pentru oameni, că nu au avut un teatru. Un teatru frumos îţi dă o cu totul altă stare, ca societate, în general. Acum, cu muzeul, nu ştiu ce să zic. Nici nu este aşa de vizitat. Iar dacă iar găsim un constructor care e „şchiop”, e o mare problemă.

– Acum a apărut şi un proiect foarte îndrăzneţ cu stadionul.

– Să dea Dumnezeu să-l facă. Eu nu cred nici acum. Mi-a arătat şi mie domnul primar, a spus „da, uite, îl facem!”. Eu nu sunt atât de naiv încât să văd fiecare vapor de ăla care zboară. Ştiu bine ce spun. Eu am atras atenţia că nu se face la preţul ăla o documentaţie pe care CNI să o poată lua în seamă, să facă această investiţie. Dacă nu este documentaţia bună, CNI nu dă drumul. Din acest punct de vedere le-am spus „verificaţi foarte bine”. Firma care face proiectul să aibă timp, să i se dea etape intermediare, să poată adapta, să poată corecta. De ce spun asta? Pentru că anul trecut, după şase luni de aşteptare a venit unul de la cealaltă firmă şi a spus spăşit „noi nu putem face proiect ăsta”. Şi domnul primar ce a făcut, i-a „tras” un certificat constatator negativ. Acum au pus un buget pentru proiect şi firma care a venit a făcut un preţ la o treime. Cum e ştiinţa asta, nu înţeleg. Înseamnă că e Revoluţie, dacă reuşeşte să facă la preţul ăsta atât de mic. Înseamnă că au nişte elemente, habar n-am. De asta eu am spus că ceva este în neregulă. Dacă toţi ştiu că un preţ rezonabil este unul, iar firma aceea vine la o treime? Ca un şmecher de ăsta care a venit să îmi vândă oale Zepter. Vine şi cu o cutie de cuţite, 5 lei, 7 lei, bucata, hai domnule că ţi le dau cu doi lei. Eu, tâmpit, i-am dat banii. Cum să îţi vândă el ţie cu doi lei, când tu ştii că e 200 de lei, punct? Să nu fie acest tip de comerţ. Eu zic că e o problemă. Dar dacă îl face aşa, eu îl duc în braţe pe stadion. Sper să se facă, ar fi păcat să nu se facă stadionul, teatrul, muzeul. Sunt lucruri care ţin de modernitatea unui oraş, a unei societăţi.

– Dar tramvaiul? Credeţi că e bine s-a renunţat?

– Sincer să fiu, dacă tramvaiul avea bugetul bun şi nu punea presiune mare pe bugetul local, putea fi făcut. Da, aşa nu mi se pare o idee bună. Pentru că astăzi, discuţia asta cu transportul nepoluant este bine rezolvată. Tehnologia a avansat mult de tot. Am fost în Anglia şi am văzut nişte propuneri de mobilitate urbană extraordinară, ai independenţă, ai tot ce vrei. Plus că una era linia de tramvai făcută în anii 80-90, care asigura o defluire extraordinară a peste 30.000 de oameni în zona industrial şi alta e când acolo mai sunt două fabrici. Ideea de a renunţa la tramvai, în condiţiile actuale, nu este deloc una rea.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
-2 ° C
0.6 °
-2.2 °
77 %
1.3kmh
77 %
vin
-1 °
sâm
2 °
Dum
-3 °
lun
-2 °
mar
-3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Muzeul Județean prin interior, dar încă sunt speranțe că nu o ia pe urma teatrului.

EDITORIAL

Probabil în tinerețea lui, domnul Statu a fost un exemplu de bunătate, deșteptăciune și echilibru, din moment ce astăzi multă lume se încăpățânează să-l...

GÂNDUL ZILEI

De ce plâng chitarele Știu doar felinarele Că ele aduc necazul Când ard de pomană gazul... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...