marți, mai 21, 2024
AcasăLocalAvertizare de vreme rea pentru județul Botoșani

Avertizare de vreme rea pentru județul Botoșani

Meteorologii au emis o avertizare de vreme rea pentru întreaga țară, valabilă de pe 15 ianuarie, ora 10 până pe 16 ianuarie, ora 18. Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, depuneri de polei și intensificări ale vântului.

În intervalul menționat aria precipitațiilor va fi în extindere treptată începând din vest. Va ninge și se va depune strat de zăpadă, pe parcursul zilei de luni în zona Munților Apuseni și în jumătatea de nord a Carpaților Orientali, iar în noaptea de luni spre marți (15 /16 ianuarie) și în restul zonei montane, precum și în regiunile intracarpatice. Izolat în zona de munte se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp.

În regiunile sudice și estice, în noaptea de luni spre marți, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei.Temporar vântul va prezenta intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă, unde vor fi rafale în general de 60…80 km/h viscolind zăpadă. Vântul se va intensifica și în zonele joase de relief, cu viteze mai mari pe parcursul zilei de marți (16 ianuarie), când în sudul Olteniei și al Transilvaniei și în sud-vestul Munteniei se vor atinge viteze de 45…60 km/h.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.6 ° C
20 °
16.6 °
61 %
1.3kmh
69 %
mar
24 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
26 °
sâm
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te gândești la Cel de Sus şi aștepți să se gândească și El la tine măcar în campania electorală.

EDITORIAL

Știți treaba aia cu „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple”? Ei bine, după ani întregi în care am tot...

EPIGRAMA ZILEI

Stătea pe un șezlong, la soare, În slip și fără sutien Și-avea un bust atât de mare Că da pe-afară din ... catren! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...