Elena Negri, muza lui Vasile Alecsandri

0

Elena Negri şi Vasile Alecsandri s-au cunoscut atunci când poetul avea doar 23 de ani, prin intermediul fratelui tinerei.

 

Frumoasa Elena Negri a fost marea iubire şi sufletul pereche al poetului Vasile Alecsandri, însă dragostea celor doi s-a sfârşit dramatic. Elena a murit, răpusă de o boală gravă, chiar în braţele poetului, iar în amintirea iubitei Alecsandri a scris cele mai frumoase poezii de dragoste.

Elena Negri şi Vasile Alecsandri s-au cunoscut în tinereţe, el fiind un poet de o frumuseţe melancolică, iar ea o tânără foarte admirată. Elena era fiica lui Petrache Negri şi sora lui Costache Negri, bun prieten al lui Vasile Alecsandri. La vremea când cei doi s-au cunoscut Alecsandri avea 23 de ani. „El era atunci un tânăr zvelt şi potrivit de înalt, de o frumuseţe distinsă, cu faţa albă pe care rămăsese întipărită o umbră de melancolie de la moartea mamei sale, cu fruntea largă şi senină cu ochii buni şi vorbitori, cu un surâs plăcut”, notează Nicolae Petraşcu în lucrarea „Icoane de lumină”.

S-au cunoscut prin intermediul fratelui şi s-au văzut pentru prima dată în 1844, în casa lui Costache, la Mânjina, la o serată. Se spune că între cei doi a fost dragoste la prima vedere şi că Elena ar fi fost marea iubire predestinată a vieţii lui Alecsandri, dacă destinul frumoasei tinere nu ar fi fost curmat brusc de o boală cumplită.

 

Vrăjit de frumuseţea Elenei

 

Poetul a fost atras de frumuseţea Elenei, tânăra fiind una dintre cele mai fermecătoare prezenţe feminine din cercurile aristocratice ale vremii. „Când intra la serate, însoţită de sora sa Catinca, gătite amândouă şi împodobite în rochii de bal, se năştea în jurul lor un murmur de admirare. Una brună, delicată, cu surâsul pe buze, alta blondă, cu figura deschisă burboniană şi plină de mândrie. Prin firea şi nobleţea aspiraţiilor ei spirituale era suflet din sufletul lui Alecsandri”, mai notează Nicolae Petraşcu în lucrarea sa.

Elena că a fost prima femeie din aristocraţia Moldovei care l-a admirat sincer pe poet şi i-a susţinut opera în cercurile înalte ale societăţii contemporane.

 

Planuri de căsătorie

 

După ce s-au cunoscut, Elena Negri l-a invitat pe Alecsandri la moşia de la Blânzi, unde cei doi au petrecut timp suficient pentru a realiza că sunt făcuţi unul pentru celălalt. La Blânzi, amorezii şi-au jurat iubire veşnică şi şi-au făcut planuri de căsătorie. Mariajul care se întrezărea în viitor a fost dat peste cap de boala tinerei.

Doctorii care au descoperit că Elena suferea de o boală gravă de plămâni i-au recomandat acesteia să petreacă o vreme în ţările calde şi în acelaşi an ea a plecat în Italia. Alecsandri nu şi-a însoţit de la bun început iubita în călătorii, însă după numai o lună nu a mai suportat dorul şi a plecat după ea. Poetul a găsit-o pe Elena la Veneţia în toamna anului 1846, unde au trăit două luni de iubire aprinsă.

Cu speranţa că boala Elenei va fi învinsă, cei doi şi-au făcut în continuare planuri de căsătorie. Alecsandri o alinta pe Elena Negri spunându-i Ninita. Împreună cei doi visau să aibă un băiat pe care să-l boteze Amiral. Cei doi îndrăgostiţi au străbătut împreună Italia şi s-au stabilit la Palermo, împreună cu Nicolae Bălcescu. Visul de iubire a fost întrerupt însă de agravarea bolii Elenei.

 

Iubita a murit în braţele poetului

 

Starea de sănătate a Elenei Negri s-a înrăutăţit şi Alecsandri a vrut să o ducă într-o zonă mai caldă a Italiei. La momentul plecării din Palermo, Alecsandri nota cu amărăciune în jurnal: „Ne-am obişnuit atât de mult cu acest frumos colţişor unde am gustat ceasuri atâta de plăcute, atâta de lipsite de cele mai mici griji, că ne întristam numai la gândul de a-l părăsi. Câte taine ale inimii, câte manifestări de bucurie, câte scene duioase sau nebuneşti, serioase sau copilăreşti s-au petrecut în doua luni între pereţii acestui apartament (…) Fiecare mobilă are suvenirul ei, fiecare colţ are, pentru noi, povestea sa, cunoscută numai de noi. În sfârşit, trebuie sa ne despărţim de toate”.

În drum spre Sicilia, la Neapole, boala Ninitei se agravează. Alecsandri şi Costache Negri o îmbarcă, de urgenţă, pe tânără, pe un vapor, cu gândul de a merge cu ea acasă, în Moldova. Elena a murit însă pe vapor, la Istanbul, în braţele iubitului său. A fost înmormântată în curtea unei biserici greceşti. Despre Alecsandri se spune că s-a întors în ţară bolnav şi cu greu a trecut peste drama trăită.

 

Versuri de dor pentru iubita pierdută

 

La cinci ani de la moartea Elenei Negri, gândul lui Alecsandri era tot la iubita sa Ninita. Într-o scrisoare trimisă prietenului său Bălcescu, Alecsandri aminteşte că „Iubita noastră Elena Negri este înmormântată în ograda bisericii greceşti din Pera. Mormântul ei este acoperit cu o lespede de marmură pe care este săpată următoarea inscripţiune: Elena Negri, Moldavia, 4 mai 1847. Când vei merge să vizitezi acel mormânt care cuprinde cea mai scumpă şi cea mai bogată parte a vieţii mele să depui câteva flori în amintirea mea”. Ca epitaf al marii iubiri, Alecsandri a scris poezia „Steluţa”.

Chiar dacă s-a recăsătorit şi şi-a întemeiat o familie cu o altă femeie, Alecsandri a fost convins că Elena Negri i-a fost ursita. La doisprezece ani de la drama trăită, poetul mai dedică o operă marii iubiri pierdute, poezia „Ursita mea”.

 

 

Deja ai votat!
se încarcă...