spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNaționalTaxa de pod de la Feteşti va fi suspendată

Taxa de pod de la Feteşti va fi suspendată

De la 1 iunie taxa de pod de la Feteşti va fi suspendată. Anunţul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, decizia va trebui luată de Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care se va întruni zilele următoare.

„Probabil că în zilele următoare va exista Consiliul de Administraţie al CNAIR, fiindcă ăsta e mersul normal. Eu am transmis public şi mergem pe această linie. Aşa cum am spus, în zilele următoare vom avea acest consiliu de administraţie, iar ca termen în mod sigur de la 1 iunie se va intra pe suspendarea acestei taxe.

Acea precizare care a venit la o zi după anunţul meu a fost o precizare prin care se dorea sublinierea faptului că nu de atunci se aplică, ci urmare a acestui Consiliu de Administraţie şi a acestei decizii care va exista în perioada următoare”, a susținut Grindeanu, citat de Agerpres.

Măsură cerută de săptămâna trecută

Sorin Grindeanu spunea săptămâna trecută că a cerut suspendarea taxei de pod în perioada lucrărilor de reparaţii, care vor continua și pe perioada verii. A doua zi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis că plata taxei pentru trecerea podului de la Feteşti este în continuare obligatorie, iar momentul în care se va renunţa la aceasta va fi anunţat din timp.

Lucrările de reabilitare la podul peste brațul Borcea de pe Autostrada Soarelui vor continua și în perioada sezonului estival, conform ministrului Transporturilor.

Lucrările de reabilitare la podul peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, au reînceput în luna februarie a acestui an, motiv pentru care calea II de circulaţie, sensul Constanţa – Bucureşti, a fost închisă traficului. Printre lucrările principale ce vor fi executate se numără: frezarea sistemului rutier și refacerea acestuia, demontarea/montarea parapetului pietonal, refacere trotuar, etc.

Podul peste brațul Borcea, în lungime de 970 m, este un pod combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele și viaducte de acces), care traversează fluviul Dunărea și, împreună cu podul similar de la Cernavodă, în lungime de 1596 m conectează orașele Fetești și Cernavodă din România, între regiunile Dobrogea și Muntenia.

Contractul de reabilitare de circa 68 de milioane de lei a fost semnat în 2021 cu Asocierea MARISTAR COM SRL – HYDROSTOY AD, iar durata contractului este de 24 luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor de 60 de luni.

Lucrările cu un grad ridicat de complexitate sunt executate pentru prima oară după 38 de ani, perioadă în care acest pod nu a suferit niciun fel de lucrări de reparații semnificative pe partea rutieră.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.7 ° C
9.6 °
7.1 °
90 %
0.8kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...