joi, mai 16, 2024
AcasăPrima PaginăUltimii pe ţară la ieftinirea gazului

Ultimii pe ţară la ieftinirea gazului

Consumatorii casnici de gaze naturale din judeţul Botoşani vor beneficia de o scădere mai mică de tarif decât cei din sudul ţării, a decis Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), ca urmare a plafonării preţurilor de achiziţie de la producători la 68 lei/MWh.

„Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE a aprobat, în şedinţa de luni, 24 iunie 2019, preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la clienţii casnici, valabile începând cu data de 1 iulie 2019. Astfel, preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale pentru un număr de peste trei milioane clienţi casnici cu un consum anual mai mic de 280 MWh, calculate în conformitate cu prevederile metodologiilor în vigoare, vor înregistra o scădere de peste 5% pentru întreaga piaţă de furnizare reglementată”, se arată într-un comunicat al ANRE.

De fapt, preţurile vor scădea diferenţiat. Pentru clienţii E.ON Gaz Furnizare, printre care şi botoşănenii, scăderea va fi de 3,71%, în timp ce pentru cei ai Engie Romania scăderea va fi de aproape opt procente, mai exact 7,89%.

„Principalul element component al preţului final reglementat, care a determinat scăderea medie înregistrată pe piaţa reglementată a gazelor naturale, a fost preţul de vânzare a gazelor naturale de către producătorii interni de 68 lei/MWh, reglementat prin prevederile Ordonanţei 114”, a precizat ANRE la finalul şedinţei Comitetului de Reglementare în cadrul căruia a fost adoptată această decizie.

Până în prezent, în pofida plafonării preţului de vânzare al producătorilor, preţul gazelor din facturile populaţiei nu s-a modificat, ANRE invocând recuperarea de către furnizori a unor pierderi din trecut, a unor costuri nerecunoscute sau amânate de către Autoritate.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
16.6 ° C
17.7 °
16.6 °
40 %
3.7kmh
6 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Noroc că l-au băgat la bulău pe Dragnea și a unit Iohannis partidele, că era festival și în centru, dar cu altfel de muzică.

EDITORIAL

Vești „bune” pentru învățământul românesc. Săptămâna aceasta trebuia să intre în tipografii „Broșura pentru admiterea în liceu”, un document cât se poate de util...

EPIGRAMA ZILEI

Am înțeles din ce pricini Marea deloc nu le priește : El să n-audă de rechini Iar dumneaei, de … pește! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...