spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCentre anti-Covid interzise suspecţilor de SARS-CoV-2 (video)

Centre anti-Covid interzise suspecţilor de SARS-CoV-2 (video)

♦ Centrele de evaluare a pacienţilor Covid nu ajută cu nimic în contextul aglomerării Urgenţelor, deoarece lucrează doar cu pacienţi care au trecut deja pe la medic.

Anunţate cu mare fast ca fiind soluţia care ne va trece cu bine peste valul 5 al pandemiei, centrele de evaluare a pacienţilor Covid sunt cât se poate de ineficiente, cel puţin până în prezent. Asta deoarece doar 15-20 de botoşăneni merg zilnic în cele trei centre de acest fel din judeţ, în timp ce la Urgenţe ajung aproape 200 de persoane, care sufocă activitatea cadrelor medicale cu aceleaşi probleme care ar putea fi rezolvate în cele trei centre. De această dată, însă, nu este neapărat vina pacienţilor, care îşi doresc, de altfel, să stea cât mai puţin timp prin spitale sau la Urgenţe, ci a modului în care au fost gândite aceste centre.

Astfel, conform normelor în vigoare, la centrele de evaluare pentru pacienţii Covid se pot face analize, radiografii, iar oamenii pot primi reţete. Doar că aceste centre primesc doar pacienţii care sunt deja declaraţi, în mod oficial, bolnavi de Covid-19. Ori această prevedere nu face decât să aglomereze Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). Din acest motiv majoritatea pacienţilor preferă să meargă la Urgenţe, unde au parte de „pachetul complet” de servicii medicale. Acolo sunt testaţi pentru Covid şi li se fac şi analizele pentru această afecţiune.

„Situaţia este copleşitoare”

Potrivit reglementărilor în vigoare, pacienţii care ajung în centrele de evaluare ar trebui să fie deja în evidenţele Corona Forms cu boala. Asta ar însemna fie să se testeze la medicul de familie, fie la Urgenţe, şi apoi să aştepte să fie introduşi în sistem şi să meargă până la Spitalul TBC, unde este centrul de evaluare pe Botoşani. Deşi medicii de familie care au contracte în acest sens pot primi bani de la Casa de Asigurări pentru a testa pacienţii, ajutându-şi în acest fel şi colegii urgentişti, de multe ori aceştia preferă să trimită oamenii direct la Urgenţe.

„Unii medici de familie, cum au făcut şi în celelalte ocazii, trimit pacientul la UPU şi se «spală pe mâini» şi îi scutesc pe ei de anumite proceduri. Nu este nici OK, nici colegial şi nu ne sprijină cu nimic. Spaţiul acesta mic nu ne ajută de niciun fel. Asta înseamnă un timp de aşteptare prelungit pentru pacienţi, o agitaţie a personalului din UPU, a oamenilor care nu sunt mulţumiţi de aceste servicii. Dar acestea sunt regulile, iar situaţia este copleşitoare, pentru că pe lângă pacienţii Covid, se prezintă toate celelalte afecţiuni în serviciul nostru”, a spus medicul Ramona Guraliuc, şeful UPU-SMURD.

Unitate specială pentru testare

Deşi cadrele medicale acuză avalanşa de pacienţi, iar centrele de evaluare sunt pustii, autorităţile locale au decis să amâne comunicarea unei eventuale soluţii pentru rezolvarea situaţiei către populaţie cu încă o zi. Astfel, pentru a decongestiona situaţia de la UPU, autorităţile au decis să înfiinţeze şi un centru de testare, care ar urma să funcţioneze în cadrul centrului de permanenţă de pe strada Independenţei, unde există un ambulatoriu cu mai multe cabinete de medicină de familie.

Prin contract cu Casa de Sănătate, acei medici vor testa pacienţii care se prezintă în centrul care funcţionează non-stop, iar serviciul va fi decontat separat de celelalte consultaţii. „Recomandarea şi rugămintea noastră este ca pacienţii, care suspectează că ar fi contaminaţi şi ar fi pozitivi, să ia legătura în primul rând cu medicul de familie. Va funcţiona şi acel centru de testare. Pentru a nu aştepta în Unitatea de Primiri Urgenţe mai mult timp se poate cere chiar testarea la domiciliu, după ce medicul de familie solicită prin 112 ca pacienţii să fie testaţi”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani.

Rămâne de văzut, însă, când va fi anunţată deschiderea acestui centru. Acest lucru ar fi urmat să se întâmple ieri, însă prefectul a anulat conferinţa de presă.

Mai mult, pe lângă centrul de testare ce va fi deschis, botoşănenii se pot testa şi în cabinetele a 67 de medici de familie din judeţ.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...