spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTPreot prădat de un gospodar chemat la muncă

Preot prădat de un gospodar chemat la muncă

Un preot care slujește la o biserică de lângă orașul Darabani a fost prădat chiar de cel pe care îl chemase să-l ajute la treburi.

Prins la mai puțin de 24 de ore de la comiterea faptei, hoțul a recunoscut că a păcătuit și a încălcat cea de a opta poruncă din Decalog. Ba mai mult, a restituit o parte din banii pe care i-a subtilizat din contul bancar.

Cu toate acestea, hoțomanul nu și-a spălat păcatele și în fața procurorilor, care l-au trimis în boxa acuzaților. Acum, individul urmează să fie judecat pentru un noian de infracțiuni – furt calificat, acces ilegal și tentativă de acces ilegal la un sistem informatic, dar și efectuare și tentativă de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, ultimele în formă continuată. Asta pentru că furtul a presupus subtilizarea unor carduri și extragerea banilor din cont.

Hoţ chemat în ajutor de preot

Virgil Sorin Buhăianu este preot la Biserica „Sfântul Nicolae” din Bajura (sat ce aparține de orașul Darabani), iar în dimineața zilei de 5 octombrie 2020 a mers pe la mai mulți localnici pentru a le solicita ajutorul la treburile gospodărești, printre care și culesul prunelor și al strugurilor. Printre cei chemați de preot a fost și Cătălin Claudiu Murariu, un tânăr acum în vârstă de 24 de ani.

După finalizarea activităților, părintele le-a dat celor trei localnici care l-au ajutat câte 80 de lei pentru fiecare. Când s-a văzut cu banii, tânărul a mers la un bar din sat, unde a băut de unul singur până s-a îmbătat, după care s-a întors la domiciliu. Beat fiind, el și-a amintit totuși de faptul că părintele a scos banii dintr-un portofel, pe care l-a pus mai apoi în portiera autoturismului. Așa că nu a stat prea mult pe gânduri. A mers la locuința deţinută de preot, a sărit gardul și a deschis portiera autoturismului Volkswagen Passat, care era neasigurat, de unde a furat portofelul.

Plimbare penală spre oraş

Dar aventura lui nu s-a oprit aici. Asta pentru că, atunci când a văzut că în interiorul portofelului nu mai sunt bani, ci numai niște carduri, a decis să meargă în Darabani pentru a-și încerca norocul la bancomat. Nu a mers pe jos, ci a furat un alt autoturism VW Passat al unei localnice, cu care a plecat spre oraș, cu toate că nu avea permis de conducere.

Aproape un sfert de oră a stat la bancomat, verificând toate cardurile, mai ales că pe niște hârtii erau trecute și PIN-urile acestora. A efectuat mai multe operațiuni de interogare a soldului și de retragere numerar, reușind să scoată dintr-un cont 1.010 lei. Din acești bani, vreo 200 de lei i-a cheltuit la un bar din oraș, la jocuri de noroc, iar diferența a păstrat-o. Doar că între timp se făcuse dimineață, iar părintele a realizat că a rămas fără portofel, a sunat la bancă și, după ce a aflat că i-au dispărut și banii din cont, a anunțat poliția.

Între timp, și proprietara autoturismului a descoperit lipsa mașinii și a sunat și ea la 112. Prins de polițiști, tânărul a recunoscut totul și chiar a restituit restul de bani. Numai că tot în noaptea cu pricina, după ce a subtilizat portofelul din mașină, tânărul a dat o tură și printr-o magazie de la locuința preotului, de unde a furat și o drujbă. Însă atunci nu a spus nimic, furtul fiind descoperit abia după o lună.

În schimb, la numai câteva zile după ce a dat cu subsemnatul pentru primele furturi, el a vândut motoferăstrăul unui bărbat, cu 350 de lei. Când s-a văzut cu poliția la poartă, cumpărătorul a înţeles să predea de bunăvoie drujba, care a fost restituită în final preotului.

Scăpare căutată în credinţă

După toate aceste isprăvi, Cătălin Claudiu Murariu a dat-o pe religie, postând pe pagina sa de pe o rețea de socializare numai citate biblice. Toate acestea nu l-au ajutat, pentru că, acuzat de furt în scop de folosință și conducere fără permis, în cazul sustragerii autoturismului, el a fost condamnat la închisoare cu executare, întrucât mai avea o condamnare mai veche. Procesul s-a judecat la Judecătoria Darabani, tânărul alegându-se cu o pedeapsă rezultantă de un an şi 20 zile închisoare în regim de detenție.

Sentința nu este definitivă și a fost atacată cu apel. În schimb, pentru ce i-a făcut preotului Virgil Sorin Buhăianu el este posibil să pătimească și mai mult, pentru că pedepsele pentru infracțiunile informatice sunt mai mari. În acest caz, procesul se va judeca la Tribunalul Botoșani. Deja, el a recunoscut faptele și este posibil ca limitele de pedeapsă să fie reduse. Dar chiar și așa, toate condamnările vor fi contopite, iar la final tânărul riscă să se aleagă cu o pedeapsă destul de mare.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...