spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTCâinii care au sfâşiat copilul de zece ani aparţin unui director de...

Câinii care au sfâşiat copilul de zece ani aparţin unui director de instituţie publică (video)

Cazul copilului sfâşiat de câini, care a şocat o ţară întreagă, îl are în centru chiar pe un şef al unei instituţii a statului. Potrivit unor surse din interiorul anchetei, proprietarul câinilor este directorul adjunct al APIA Botoşani, Gabriel Tincu.

În vârstă de 45 de ani, acesta este directorul adjunct al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Botoşani. A obţinut postul prin concurs, din luna august 2021, când a candidat împotriva lui Ionuț Gireadă, consilier județean și nepot al primarului comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă. În urma desfășurării probelor de concurs, consilierul superior Gabriel Tincu a obținut un calificativ de peste 9. Tincu activează în cadrul APIA Botoșani încă de la înființarea instituției. Acesta a coordonat activitatea serviciului de autorizare și plăți a subvențiilor (SAP).

Potrivit propriei declaraţii de avere, Gabriel Tincu deţine opt terenuri cu o suprafaţa totală de peste 17 hectare, în Botoşani, Răchiţi, Ungureni, Mihălăşeni, Dimăcheni şi Drăguşeni. Acesta a încasat, în 2021, ca şef SAP peste 100.000 de lei salariu.

Pe unul dintre terenurile acestuia erau şi câinii care au atacat minorul de 10 ani în dimineaţa zilei de duminică. Poliţiştii au declanţat imediat o anchetă, în urma căreia au stabilit că cei trei câini aparţin aceluiaşi proprietar. Duminică dimineaţă, câinii aflaţi în curte au sărit în stradă şi l-au atacat pe copil. Micuţul a fost transportat ulterior la Iaşi în şoc hemoragic şi cu o ureche amputată.

Gabriel Tincu reţinut de poliţiştii botoşăneni

Ulterior, oamenii legii au luat decizia de a-l reţine pe proprietarul câinilor. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, dacă atacul a avut loc. În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în calitate de proprietar al celor trei câini, care ar fi atacat un minor, în această dimineață, 19 februarie, nu ar fi luat măsurile necesare de prevenire a atacului respectiv, astfel, cele trei exemplare canine au ieșit de pe domeniul privat și au atacat victima care se deplasa pe drumul public. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani”, au precizat reprezentanţii IPJ Botoşani.

Inițial, doar unul dintre cei trei câini a fost revendicat de proprietar, însă, din cercetări a reieșit faptul că și ceilalți doi îi aparțineau.

Gabriel Tincu reţinut şi de DNA

În toamna anului 2014 Gabriel Tincu a fost reţinut pentru 24 de ore de Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Conform unui comunicat de la acea dată, în calitate de șef Serviciu Măsuri Speciale și IT al APIA, acesta a fost acuzat de abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite în formă continuată.

Potrivit poliţiştilor, luni seară Gabriel Tincu va fi pus în libertate, după ce a fost reţinut 24 de ore.

Unul dintre câini a fost sustras din padocul municipal 

Totodată, față de bărbat a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 5.000 de lei. Asta pentru că doi dintre câini nu erau identificați prin microcipare și nu erau sterilizați. Acesta va putea plăti minimul amenzii, însă, care este de 50 de lei.

„De asemenea, din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că unul dintre câini, a fost înregistrat ca fiind introdus în padocul municipal, în luna mai 2022, ulterior, nu au fost identificate mențiuni de scoatere a acestuia din padoc sau predare proprietarului, motiv pentru care au fost extinse cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, pentru stabilirea împrejurărilor în care acesta a revenit la proprietar”, se mai arată în comunicatul IPJ Botoşani.

Medicii speră într-o minune în cazul copilului atacat

Medicii se zbat să îl stabilizeze pe băiețelul de 10 ani atacat de cei trei câini ai lui Gabriel Tincu. Micuțul a fost transportat la Iași duminică cu o ambulanță SMURD cu medic în stare critică. Potrivit medicilor ieșeni, acesta a fost supus unei intervenții chiar în unitatea de primiri urgențe a spitalului „Sfânta Maria” din Iași, după care a fost internat la terapie intensivă.

„Pacientul se află în continuare internat în secția de anestezie terapie intensivă. A fost supus în cursul zilei de ieri intervențiilor chirurgicale cu echipa multidisciplinară. Pacientul se continuă să fie intubat, ventilat mecanic, într-o stare critică, dar stabilă. Sperăm la o evoluție favorabilă. Important este să se stabilizeze hemodinamic și să respire singur. Din acel moment putem spune că viața nu mai este pusă în pericol și se vor începe pașii de reconstrucție a părților care au fost sfâșiate de către câini”, a transmis Alina Belu, manager spital de Pediatrie „Sf Maria” Iași.

Şefii APIA se dezic de colegul lor

Contactat telefonic, Liviu Zaharia, directorul executiv al APIA Botoşani spune că nu cunoaşte prea multe detalii despre colegul său.

„Eu din câte ştiu are concediu pentru o peroadă de trei zile. Nu am fost informaţi în mod oficial despre o reţinere a dumnealui. În primul rând este vorba despre imaginea instituţiei, dar şi a dumnealui. Nu pot să fac eu niciun comentariu şi niciun demers în acest sens”, a precizat Liviu Zaharia, din cadrul APIA Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.2 ° C
14.4 °
12.2 °
83 %
0.5kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...