spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTAntigel băut din cauza depresiei

Antigel băut din cauza depresiei

O tânără în vârstă de 29 de ani se zbate între viaţă şi moarte după ce a încercat să îşi pună capăt zilelor cu antigel. 

Femeia este din comuna Hlipiceni, iar de ceva timp ar fi fost în depresie după ce iubitul său s-a stins din viaţă. Până acum, însă, tânăra nu a mai dat semne care să le dea de înţeles celor din jur ce are de gând să facă. De asemenea nici nu a mai avut tentative de suicid până acum.

Marţi dimineaţă, însă, mama tinerei a găsit-o inconştientă după ce aceasta ar fi băut antigel. Disperată, femeia a sunat imediat la 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj de ambulanţă din zonă. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor tinerei. „Pacienta era în comă, în urma ingestiei voluntare de antigel. Nu s-a putut stabili cu exactitate cantitatea ingerată, dar starea era una foarte gravă. Având în vedere şi natura foarte toxică a lichidului, a fost solicitat şi ajutorul unui echipaj cu medic. Pe traseu pacienta a fost predată către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.

Ulterior tânăra a fost preluată de cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. Aceştia au reuşit să o stabilizeze şi apoi tânăra a fost transferată în secţia de terapie intensivă a unităţii sanitare. „Pacienta şi-a recăpătat cunoştinţa, însă starea este una foarte gravă. Analizele prelevate arată o afectare de organe interne. Rămâne sub monitorizare”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Tragedie trasă la indigo

Din păcate cazul nu este unul singular. La finalul lunii iunie, o tânără din judeţul Botoşani, medic rezident în anul I la Spitalul privat de Oncologie „Victoria”, şi-a pus capăt zilelor după ce a înghițit intenționat o cantitate uriașă de antigel.

Tânăra, în vârstă de 26 de ani, care locuia în cartierul Green Park din zona Tătărași, municipiul Iaşi, a fost găsită inconștientă și transportată în stare extrem de gravă la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”. După doar două zile, însă, tânăra a încetat din viaţă.

Prietenii tinerei spun că nu știau ca aceasta să fi fost implicată într-o relație amoroasă. Portarul de la blocul unde locuia tânăra a menționat, însă, că medicul, în ziua fatidică s-ar fi certat cu un bărbat. De asemenea tânăra ar mai fi ieșit în evidență în urma unui episod violent de pe holurile blocului. „Nu mai știu când s-a întâmplat exact, dar destul de recent… A aruncat cu flori, ghivece de pe hol într-un băiat… Se certau. După, fata a vrut să plătească pagubele, să strângă, dar femeia de serviciu a spus că face ea. Altceva nu am mai auzit. Nu știu dacă era iubit sau o rudă, ceva… Era liniștită, nu prea o vedeau oamenii”, a menționat portarul.

Consumul de antigel este extrem de periculos

Potrivit medicilor din secţia de primiri urgenţe, antigelul provoacă o intoxicaţie extrem de severă care determină blocarea funcţiilor rinichilor şi ficatului. Etilenglicolul este o substanţă folosită uneori şi în industria băuturilor alcoolice, întrucât are un gust dulceag şi ajută la creşterea producţiei.

Din păcate, oamenii care beau această substanţă îşi dau seama peste câteva ore că ceva nu este în regulă. Efectele imediate constau în tulburări de vedere, transpiraţii severe, chiar inconştienţă. Etilenglicolul are şi efect de blocare rapidă a rinichilor şi a ficatului, motiv pentru care intoxicaţia determină, de cele mai multe ori, decesul.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.7 ° C
13.8 °
10 °
82 %
2.4kmh
95 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...