spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Mucenic Vasilisc

Sfântul Mucenic Vasilisc

A fost nepotul Sfântului Mucenic Teodor Tiron. A trăit în vremea împăratului Maximian (286-305). A fost ucis pentru că a refuzat să aducă jertfă idolilor și pentru arderea templului închinat lui Apolon (Sfântul Vasilisc s-a rugat lui Dumnezeu, iar Acesta a trimis foc din cer și astfel a fost distrus templul și statuia idolului Apolon).

 

Sfântul Pavel din Peloponez

 

S-a născut în satul Sopoto din provincia Kalavryta din părinți săraci, fiind cizmar de meserie.

După ce petrece o vreme în desfătări trupești, negăsindu-şi pacea, pleacă în Sfântul Munte, la mănăstirea Marea Lavră. Aici îl întâlnește monahul Timotei, care-l ia cu el, ca să-i fie ajutor la bucătărie. După o vreme se călugărește, primind numele Pavlos. Viețuiește în mai multe mănăstiri din Muntele Athos, primește schima mare și aprins de dorința muceniciei se înfățișează înaintea muftiului din Tripoli și îi vorbește acestuia despre credința neadevărată a lui Mahomed. Pentru că nu accepta credința musulmană, îi este tăiat capul.

 

Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...