spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Mucenic Agapie și cei șapte mucenici

Sfântul Mucenic Agapie și cei șapte mucenici

Au pătimit în vremea împăratului Diocţetian (284-305). Sfântul Mucenic Agapie era originar din Gaza, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripole (Fenicia), Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Plisiu și cei doi Alexandru, din Egipt. Uimiți de tăria și liniștea cu care creștinii primeau chinurile pentru credința lor, inimile lor s-au înflăcărat de râvna pentru Hristos și astfel şi-au legat singuri mâinile și s-au înfățișat înaintea ighemonului Urban, spunându-i: „Şi noi suntem creștini”.

Acestor tineri li s-a alăturat atunci și Agapie, un cetățean de vază al cetății, care suferise mult pentru Hristos. Cu toții au fost uciși prin decapitare în anul 303.

Sfântul apostol Aristobul, episcopul Britaniei, fratele apostolului Barnaba

Acesta a fost unul dintre cei șaptezeci de ucenici. El a urmat pe sfântul apostol Pavel, propovăduind Evanghelia în toată lumea și fost hirotonit episcop în țara britanilor, unde trăiau niște oameni sălbatici și cruzi. Și cu toate că aceștia de multe ori l-au bătut pe sfântul episcop, iar uneori l-au târât prin piețe, el a izbutit să aducă pe mulți dintre ei la Hristos. Și după ce a întemeiat multe biserici în care a așezat preoți și diaconi, s-a săvârșit din viață.

Sfântul mucenic Nicandru din Egipt

A trăit și el în vremea împăratului Diocleţian (244-311). Crescut fiind în evlavie și legându-se cu toată dragostea lui de mucenici, se îndeletnicea cu adunarea în ascuns a moaștelor mucenicilor, pe care cu cucernicie și cu cinste le așeza apoi în locuri ascunse. Odată, văzând rămășițele unor mucenici aruncate, venind în timpul nopții și adunându-le le-a așezat plin de cuviință într-un loc oarecare. Dar fiind văzut de unul dintre slujitorii idolilor, a fost pârât mai-marelui acelui loc. Fiind prins și propovăduind cu îndrăznire pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost jupuit de piele, primind cununa muceniciei.

Când omul se teme să nu întristeze pe Dumnezeu printr-un păcat oarecare, aceasta e prima iubire. Când cineva are mintea curată de gânduri, aceasta e a doua iubire, mai mare decât prima. A treia, mai mare încă, e atunci când cineva are în chip simțit harul în suflet, dar când cineva are harul Duhului Sfânt și în suflet și în trup, aceasta e iubirea desăvârșită; oasele celui ce păzește acest har vor fi sfinte moaște, ca acelea ale mucenicilor sau ale prorocilor sau ale cuvioșilor și ale celorlalți mari sfinți.

Cine rămâne în această măsură, pe acela nu-l mai înșeală iubirea fetelor, cu care se desfată toată lumea, căci dulceața iubirii dumnezeiești face sufletul să uite tot ce-i pământesc. Harul Sfântului Duh atrage sufletul să iubească pe Domnul deplin și în această plinătate a iubirii Domnului sufletul nu mai e atins de lume, deși trăiește pe pământ.

Suntem mândri cu mintea și de aceea nu putem sta în acest har și el se depărtează de suflet și atunci sufletul tânjește după el și îl caută din nou cu lacrimi, plânge și suspină, și strigă către Domnul. (Sf. Siluan Athonitul)

 

Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.3 ° C
14.2 °
10 °
85 %
2.2kmh
52 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...