spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăPrima PaginăFrontiere închise pentru extracomunitari

Frontiere închise pentru extracomunitari

Controalele în punctele de trecere a frontierei de pe teritoriul judeţului Botoşani vor deveni mai severe, ţinta fiind persoanele din ţările non-UE. Astfel, cei care tranzitează frontiera şi provin din state care nu fac parte din UE vor trebui să obţină mai întâi viza de călătorie, precum şi o autorizaţie de trecere care se va elibera numai contra cost. Autorizaţia de călătorie va costa şapte euro – este gratuită pentru persoanele sub 18 ani şi peste 70 de ani – şi va fi valabilă pe o perioadă de trei ani, sau până la data de expirare a documentului de călătorie.

Formularele pentru obţinerea autorizaţiilor vor include întrebări referitoare la cazierul judiciar şi călătoriile din zonele de conflict, iar călătorilor care prezintă riscuri de securitate le va fi refuzată intrarea în UE. Procedurile au fost instituite de Parlamentul European, în contextul unor măsuri care vizează consolidarea securităţii frontierei UE. Cum judeţul Botoşani are frontieră cu Republica Moldova şi Ucraina, procedurile vor fi incluse şi în cele trei puncte de trecere a frontierei de pe raza judeţului, respectiv cel de la Stânca-Costeşti, cel de la Rădăuţi Prut – Lipcani şi implicit Racovăţ – Diakivţi (n.r. – în momentul în care va fi redeschis).

„Cetăţenii din ţări non-UE scutiţi de obligaţia de a deţine viză vor fi obligaţi să obţină o autorizaţie înainte de a călători în UE, conform noilor reguli votate joi de către Parlamentul European”, se arată într-un comunicat emis de Biroul de informare al Parlamentului European din România.

Noul Sistem european de informaţii şi de autorizare privind călătoriile/European Travel Information and Authorisation System (ETIAS) ar trebui să fie operaţional în 2021.

Fiecare solicitare de intrare pe teritoriul UE va fi analizată automat, interogând toate bazele de date relevante, pentru a verifica, printre altele, dacă documentul de călătorie utilizat este pierdut sau furat şi dacă respectiva persoană este căutată pentru a fi arestată. Marea majoritatea a solicitanţilor vor primi răspunsul aproape imediat. „Noul sistem va contribui în mod semnificativ la întărirea securităţii cetăţenilor UE. Este, aşadar, un pas important înainte către sisteme informaţionale privind frontierele şi securitate, care să fie mai puternice şi mai inteligente”, se mai arată în comunicatul Parlamentului European.

 

– Sebastian GHEORGHIU

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
52 %
2.8kmh
0 %
lun
13 °
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...