Stahanovismul – munca aberantă din întrecerea socialistă

0

Începuturile comunismului şi ale întrecerii socialiste au adus o goană, de neînţeles astăzi, după recorduri în muncă.

 

Mişcarea comunistă, prin care se impunea competiţia între muncitori şi, la o scară mai mare, între unităţile economice, a fost denumită „stahanovism“, după numele unui muncitor sovietic care a reuşit să depăşească planul de extracţie a cărbunelui de 14 ori.
Muncitorul sovietic Alexei Stahanov reuşea să scoată dintr-o mină de cărbune peste 100 de tone, au scris cei care se ocupau de propagandă în regimul totalitar din URSS. Acesta este cel care a dat numele mişcării comuniste, prin care clasa muncitoare şi unităţile participau la întrecerile socialiste. „Alexei Stahanov, la 30 august 1935, a realizat într-un singur schimb, în mina de cărbuni «Ţentralnaia Irmin» nu mai puţin de 102 tone, în loc de 7 tone cât cerea norma. Astfel, norma obişnuită de extragere a fost depăşită de peste 14 ori. În scurt timp, mişcarea stahanovistă s-a răspândit în toate ramurile economiei sovietice. În noiembrie 1935, la prima consfătuire a stahanoviştilor, I.V. Stalin a subliniat conţinutul adânc revoluţionar al mişcării stahanoviste, arătând că însemnătatea ei consta în pregătirea condiţiilor necesare pentru trecerea de la socialism la comunism, în realizarea unei productivităţi superioare, cum numai socialismul putea realiza“, arată istoricul Mihai Teodor Nicoară.

 

Ore de muncă voluntară

 

Stahanovismul a fost încurajat prin diferitele metode, pentru că însemna “progresul economiei socialiste”. Subotnicele, orele de muncă voluntară, au fost considerate primele manifestări ale stahanovismulului. „Stahanovistul a fost modelul sacrificial al întrecerii socialiste de tip sovietic, muncitorul care se istovea conştient, pe altarul muncii socialiste. Scopul «măreţ» al întrecerii socialiste a fost ridicarea pe înalte culmi de productivitate şi progres a economiei socialiste, iar stahanovistul era o dovadă a «superiorităţii» sistemului economic comunist. Germenii întrecerii socialiste s-au ivit încă de la începutul existenţei statului sovietic, în anii grei ai războiului civil şi ai ruinei economice, sub forma subotnicelor comuniste. Aceste subotnice erau acele ore de muncă voluntară, pe care le prestau comuniştii în fiecare sâmbătă (pe ruseşte „subota”), pentru a ajuta la refacerea ţării de pe urma Primului Război Mondial. Primele subotnice comuniste au apărut în 1919, ele cunoscând o răspândire impresionantă în ţara sovietelor”, mai prezintă istoricul Mihai Teodor Nicoară.

Hotărârea care dus la înfiinţarea stahanovismului în România

 

Modelul stahanovist a fost preluat de Partidul Muncitoresc Român (PMR). Stahanovistul a constituit «modelul ideal al muncitorului», care aplică cu zel metoda comunistă de construire a socialismului. Întrecerea socialistă a fost concepută şi la noi ca o mişcare de masă, iniţiată de «oamenii eliberaţi de exploatare», care munceau pentru ei şi pentru familiile lor, dar şi pentru Partid şi Stat. (…) În acţiunea de impunere a stahanovismului în Republica Populară Română (RPR) un rol major l-a avut Hotărârea Comitetului Central al P.M.R. şi al Consiliului de Miniştri ai R.P.R. din noiembrie 1951 cu privire la stahanoviştii şi fruntaşii în producţie şi stimularea lor morală şi materială. Partidul şi Statul luau atunci o decizie importantă pentru construirea elementului muncitoresc nou, cel care trebuia să împingă întrecerea socialistă spre forma ei superioară: mişcarea stahanovistă.

 

Premii şi concedii cu reducere

 

Stahanoviştii erau răsplătiţi pentru efortul lor cu premii în bani, concedii sau chiar locuinţe. Se promitea celor merituoşi acordarea unor premii şi avantaje materiale, precum premii în bani şi abonamente gratuite sau cu preţ redus la cărţi, broşuri şi reviste de specialitate, ideologice şi literare, trimiterea (în mod gratuit sau cu reducere între 25-75%) la casele de odihnă şi sanatorii ale Confederaţiei Generale a Muncii, întâietate la acordarea locuinţelor muncitoreşti, întâietate la acordarea de credite la construirea de locuinţe individuale, întâietate la burse şi reduceri de taxe şcolare la şcoli medii şi institute de învăţământ superior pentru copiii lor, bilete de intrare gratuite sau cu preţ redus la spectacolele de teatru, cinematograf sau la manifestaţii culturale şi sportive, la locuri de onoare special rezervate de Comitetul pentru Artă şi de Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport.

 

Distincţii pentru “fruntaşii fruntaşilor”

 

Regulamentul de aplicare a Hotărârii Comitetului Central al P.R.M. şi a Consiliului de Miniştri al R.P.R. prevedea că fruntaş în producţie era considerat doar muncitorul care, timp de o lună, a obţinut realizări importante precum: depăşirea normele de producţie; fabricarea unor produse de bună calitate, conform normativelor stabilite; realizarea unor economii, prin folosirea raţională a materiilor prime, materialelor. De asemenea, era considerat fruntaş în producţie muncitorul care folosea la maximum cele 480 minute de lucru pe zi, eliminând timpii morţi din producţie, cel care folosea şi îngrijea – în cele mai bune condiţiuni – utilajul, maşinile, sculele şi uneltele, cel care ajuta pe cei rămaşi în urmă, pentru a-şi realiza normele. Stahanovistul era considerat “fruntaşul fruntaşilor”.

 

Stahanovismul folosit pentru propagandă

 

Stahanovismul era folosit ca propagandă comunistă. „Modelul stahanovist avea valenţe pedagogice, dovedind clasei muncitoare că munca, dintr-o «povară grea şi ruşinoasă», aşa cum era văzută pe vremea regimului burghezo-moşieresc a devenit în socialism, o «chestiune de onoare şi de glorie». În R.P.R. întrecerea socialistă şi forma ei superioară – mişcarea stahanovistă – a cuprins după 1951 mii şi mii de oameni ai muncii, se lăudau propagandiştii Partidului. (…) Propaganda de partid a susţinut consecvent că focul întrecerii socialiste a căpătat un larg caracter de masă, cuprinzând 60% din salariaţii ţării, că s-au ridicat în anii ’50 mii de fruntaşi în producţie la nivel de ţară. Acest avânt era legat de lupta pentru îndeplinirea primului Plan Cincinal şi a Planului de electrificare a ţării. (…) Din rândul muncitorimii din R.P.R., cei remarcaţi, pentru folosirea tot mai largă a metodelor de lucru ale stahanoviştilor sovietici, au fost minerii, furnaliştii, strungarii şi tractoriştii“, precizează istoricul clujean. Mihai Teodor Nicoară prezintă o serie de metode folosite de stahanovişti: „La creşterea numărului fruntaşilor şi stahanoviştilor o contribuţie importantă au adus-o stahanoviştii sovietici, care ne-au vizitat ţara, prilej cu care au făcut numeroase demonstraţii practice în fabricile noastre, în faţa muncitorilor, pentru a le împărtăşi metodele lor de muncă. Exemplele stahanoviştilor sovietici erau mai ales metodele rapide de muncă: tăierea rapidă a metalelor, forajul rapid, zidăria rapidă etc“.

Modelul a stricat lanţul de producţie

 

Şi totuşi, stahanovismul nu a fost despre creş­te­rea producţiei. Pentru că, în realitate, această mişcare a stricat lanţul de pro­duc­ţie, a deteriorat calitatea produselor şi a cre­at blocaje. Stahanovismul a avut un impact negativ asupra productivităţii şi asu­­pra performanţelor economice gene­rale.

Cercetătorii occidentali care au studiat fenomenul spun că mişcarea avea, în pri­mul rând, o funcţie politică. Staha­no­vis­mul a creat o castă de muncitori privi­le­giaţi. Explicaţia i-a aparţinut lui Lev Troţki, care scria că stahanoviştii sunt o “aristocraţie muncitorească”, o ca­te­gorie socială privilegiată; salariile şi marile privilegii ale acestora au devenit sursă constantă de iritare pentru masa mun­ci­torilor sovietici. Mişcarea avea o funcţie so­cială, nu una economică. Robert Con­quest, unul dintre cei mai apreciaţi ex­perţi britanici specializaţi în istoria Uni­unii Sovietice, credea că stahanoviştii aveau rolul de a preveni dezvoltarea unei solidarităţi a clasei muncitoare. Tactica a fost încununată de succes, de vreme ce Stalin a exportat-o după război şi în restul lagărului comunist.

 

Deja ai votat!
se încarcă...