30 de ani de la moartea comunismului – Polonia

0

Polonia a fost prima ţară din est care s-a declarat liberă de comunism şi a devenit un model de dezvoltare economică.

 

Data de 4 iunie 1989 a marcat începutul căderii comunismului și totodată începutul unei noi ere în istoria recentă atât a Poloniei, cât și a lumii întregi. “4 Iunie 1989” sau “Revoluția Demnității” reprezintă punctul culminant al unui deceniu tragic în care societatea poloneză învingea comunismul printr-o “revoluție prin evoluție” negociată cu aparatul comunist-securist timp de un deceniu, deceniu încheiat printr-un proces cunoscut și sub denumirea de Masa Rotundă și alegerile democratice ce au urmat.

Polonia în anii ’80 a fost în avangarda rezistenței împotriva regimului comunist. Primul Sindicat Independent Autocefal „Solidaritatea”, creat la Gdańsk, care în perioada sa de vârf a numărat 10 milioane de membri, cu largul sprijin al bisericii catolice, a organizat mari demonstrații și greve care au paralizat activitatea economică și socială. Guvernul comunist este obligat să negocieze și să recunoască principiul pluralismului politic. Alegerile organizate în vara anului 1989 dau câștig de cauză forțelor democratice, iar Lech Walesa este ales președinte.

Lech Walesa şi Solidaritatea

Istoria Solidarităţii este o epopee modernă, la care au participat mii şi mii de polonezi. Populaţia numeroasă (38 de milioane) însemna şi fabrici mari şi muncitorime numeroasă. Apoi, naţiunea poloneză este în majoritate copleşitoare catolică.

Lech Walesa

În ultima parte a anilor ’70 au crescut nemulţumirile faţă de politica guvernului. Aceste tensiuni sociale, existente latent în sânul populaţiei, au izbucnit brusc în august 1980, cu ocazia unei tentative a conducerii centrale de a creşte preţurile. Muncitorii au intrat în grevă mai ales în Varşovia şi în alte mari oraşe ale ţării. În urma acestor greve spontane a apărut dorinţa de organizare. În urma acestor demersuri și s-a constituit pe 17 septembrie 1980 sindicatul Solidaritatea. În momentul apariţiei, sindicatul număra 3,5 milioane de membri fondatori, însă în câteva săptămâni ajunge la 10 milioane. Liderul mişcării a devenit Lech Walesa, muncitor în atelierele (fabrica de nave) de la Gdansk. Walesa s-a născut într-o familie de ţărani, a crescut într-un mediu religios şi a devenit docher la Gdansk.

Militar de carieră la conducerea ţării

Cu timpul, grevele au devenit mai bine organizate şi aduceau speranţa unui succes. Sindicatul protesta numai pentru drepturile muncitorilor şi pentru nivelul de trai al populaţiei în general, neavând ca scop atacarea structurilor de stat. Dar comunismul este o ideologie totalitară. Guvernul a subestimat forţa mişcării şi a vrut să folosească forţa armată pentru a înăbuşi greva, dar până la urmă a fost nevoit să bată în retragere. Înţelegerea semnată la 31 august 1980 de către reprezentanţii guvernului şi cei ai comitetului de grevă a însemnat şi resemnarea partidului. Totalitarismul a primit o altă lovitură grea în luna noiembrie a aceluiaşi an, când Solidaritatea s-a înregistrat ca sindicat independent.

Conducerea comunistă, în imposibilitate de a controla situaţia, a căzut şi lumea a fost martora ascensiunii unui militar de carieră, a generalului Iaruzelski, la conducerea supremă. La 11 februarie 1981 Jaruzelski a devenit prim-ministru, iar la 16 octombrie a preluat şi funcţia de secretar general al Partidului Comunist Polonez. El a format Sfatul Militar al Salvării Naţionale (URON) pentru soluţionarea crizei.

Mii de arestări şi lovitură pentru sindicatele libere

Solidaritatea şi-a ţinut primul congres naţional în septembrie-octombrie 1981. Situaţia era percepută ca înrăutăţindu-se de către oamenii lui Iaruzelski, iar situaţia economică a ţării nu se îmbunătăţea, ci dimpotrivă. În luna noiembrie a avut loc o întâlnire de negocieri între Walesa, Iaruzelski şi arhiepiscopul Glemp, dar n-a avut rezultate, iar ruptura părea a fi definitivă. La data de 13 decembrie URON a declarat starea de urgenţă şi forţele aparatului de siguranţă au arestat în scurt timp în jur de zece mii de oameni, între care şi liderii cei mai importanţi ai mişcării.

Au fost mobilizate forţe impresionante; la operaţiuni au participat 70.000 de soldaţi, 30.000 de angajaţi ai Miliţiei, 1.750 de tancuri, 1.900 de transportoare, 9.000 de camioane şi maşini, câteva escadre de avioane și elicoptere. Graniţele şi staţiile de benzinărie au fost închise, telefoanele deconectate. În decurs de zece zile toate grevele au fost înăbuşite. S-au înregistrat 14 morţi și mai multe sute de răniţi. Primele procese au avut loc de Crăciun, toţi inculpaţii fiind judecaţi de tribunale militare. Sentinţele au fost cuprinse în general între trei şi cinci ani, cea mai gravă condamnare fiind de 10 ani. Legea din 3 octombrie 1982 a declarat în afara legii sindicatele libere. Pe 22 iulie 1983 a luat sfârşit starea de urgenţă, iar între timp, în 1982, a fost eliberat şi Lech Walesa din închisoare.

Luptă continuată din clandestinitate

Datorită acţiunilor lui Iaruzelski, intervenţia sovietică armată nu a avut loc niciodată. Mişcarea Solidaritatea a fost înfrântă temporar şi a fost forţată să treacă în clandestinitate. Au fost formate comitete neoficiale care adunau bani pentru familiile militanţilor întemniţaţi și ziare neoficiale. În fiecare an, Solidaritatea a ţinut manifestaţii cu ocazia zilelor de 1 şi 3 mai, data aniversării Constituţiei din 1791, respectiv fosta sărbătoare naţională, şi de 31 august, aniversarea Acordurilor de la Gdansk din 1980.

Aceste manifestări au fost înecate în sânge, au existat chiar câţiva morţi, şase în decursul anilor.

Tranziţia poloneză este însă un caz tipic de tranziţie paşnică prin negocieri. Jaruzelski a cerut negocieri cu Solidaritatea. Cum Polonia era lovită de un lung şir de greve, membrii conducerii au decis să negocieze în cadrul unei mese rotunde cu reprezentanţii opoziţiei informale, printre care şi liderii Solidarităţii, aflate în acel moment în ilegalitate.

Negocierile au început în februarie şi s-au încheiat printr-un acord la data de 5 aprilie 1989. Conform înţelegerii, sistemul instituţional a fost înnoit şi locurile din cele două camere ale legislativului s-au împărţit astfel: în cazul Camerei Deputaţilor – Sejm – coaliţia condusă de comunişti obţinea automat 65% din locuri, opoziţia 35%, iar în cealaltă cameră, în Senat, cei 100 de senatori urmau să fie aleşi prin vot exprimat în alegeri libere. Comuniştii au păstrat ministerele cheie şi primul loc în structuri; Iaruzelski urma să rămână preşedintele statului până la alegerile prezidenţiale. În alegerile din iunie, opoziţia a obţinut o victorie zdrobitoare, 99 de locuri din cele 100 în cazul Senatului fiind ocupate de ei.

Polonia va deveni prima dintre fostele ţări comuniste în fruntea căreia a ajuns un guvern necomunist în data de 24 august 1989, sub conducerea unui colaborator al lui Lech Walesa, Tadeusz Mazowiecki. Iar în luna octombrie a aceluiaşi an, o actriţă a făcut următorul anunţ în principalul jurnal de ştiri al televiziunii: „Doamnelor şi domnilor, la 4 iulie 1989 în Polonia s-a terminat cu comunismul”.

Lech Walesa, liderul Solidarității, un simplu muncitor, va fi ales apoi președinte al Poloniei.

“Miracolul polonez”, sabotat din interior

După căderea comunismului, Polonia a devenit un model economic pentru Europa de est. Economia polo­neză este, într-adevăr, singura din UE care nu a intrat în recesiune în timpul crizei economice şi financiare monetare şi continuă să crească mai rapid decât în multe state europene, făcând comentatorii să vor­bească despre “miracolul polonez”. Țara are 3.500 de km de autostradă, este campioană la absorbție de fonduri europene, ceea ce a dus la o dezvoltare invidiată chiar de țările din vestul Europei.

Peste noapte, însă, Polonia a devenit una dintre cele mai mari probleme ale Uniunii Europene. Bruxellesul este îngrijorat de modul în care Partidul Lege şi Justiţie încearcă să anihileze puterile Curţii Constituţionale, iar capitala ţării a fost luată cu asalt de zeci de mii de demonstranţi. Echilibrul constituţional al Poloniei este serios zdruncinat de Partidul Lege şi Justitie, condus de Jaroslaw Kaczynski. La numai două săptămâni de la alegerile generale, partidul câştigător şi-a abandonat rapid promisiunile lansate în campania electorală şi a intrat într-o luptă de gherilă contra justiției.

Deja ai votat!