„Actorii” Revoluției din decembrie 1989

0

Zeci de mii de oameni au participat la evenimentele din decembrie 1989 care au dus la căderea comunismului, dar numai câțiva au ajuns la putere. O parte dintre liderii Revoluției au știut să profite de pe urma schimbării regimului și s-au menținut la putere.

 

 

Ion Iliescu

– data nașterii: 3 martie 1930

– locul nașterii: Oltenița

– la jumătatea lunii martie 1989, Ion Iliescu, pe atunci director la Editura Tehnică, a redactat o scrisoare extrem de critică la adresa lui Nicolae Ceaușescu și a clicii din jurul său, cu intenția de a o trimite la Europa Liberă, acest lucru creându-i probleme din partea puterii comuniste

– în timpul Revoluției, Iliescu apare la Televiziunea Română și împreună cu o parte a disidenților politici au constituit Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), care a preluat puterea

– a fost membru fondator al FSN, partidul trecând prin câteva schimbări de nume: FDSN, PDSR și PSD

– a câștigat trei mandate de președinte: 1990, 1992 și 2000

– sub conducerea lui au avut parte celebrele „mineriade”, soldate cu morți, dar pentru care nu a plătit nimeni

– alături de generalul Nicolae Militaru, pe care l-a reactivat, este considerat de mulți istorici vinovat pentru morții de după 22 decembrie 1989

– nu a făcut nimic pentru aflarea adevărului despre Revoluție și Mineriade, și mai mult a grațiat o serie de personaje considerate vinovate pentru morții de la Timișoara
– vineri, 29 noiembrie 2019, a avut loc, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), primul termen în cameră preliminară în dosarul Revoluției, în care Ion Iliescu a fost pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității. La acest prim termen a fost aglomerație foarte marte, fiind emise citații pentru aproximativ 5.000 de persoane.

 

„Cine ar putea să mă judece pe mine în legătură cu Revoluția română? Să fim serioși! Tot poporul a simțit că am făcut sacrificii de-a lungul întregii mele vieți și că în zilele Revoluției m-am implicat în tot acest proces de transformare a țării. A exprima dubii cu privire la rolul meu în Revoluție este o chestiune pe care nimeni în România nu ar putea să o ia în serios!”

Dumitru Mazilu

– data nașterii: 24 iunie 1934

– locul nașterii: Bacău

– a fost ofițer de Securitate, dar și unul dintre cei mai buni diplomați români ai regimului ceaușist. Pentru meritele sale a fost numit raportor al României la ONU în 1985. În această calitate a scris un raport critic despre situația drepturilor omului în România, dar a fost arestat înainte de a-l face public

– în perioada 1986-1989 a stat în arest la domiciliu, a fost dat afară din diplomație și a rămas fără pașaport diplomatic

– în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, Dumitru Mazilu a fost arestat de către Securitate

– pe 22 decembrie, după fuga dictatorilor, Dumitru Mazilu este eliberat și ajunge la clădirea Comitetului Central (CC) după grupul condus de Ion Iliescu

– este unul dintre cei care au vorbit mulțimii din balconul CC

– pe 26 decembrie primește funcția de prim-vicepreședinte al CFSN

– pe 12 ianuarie 1990 a încercat fără succes să-l răstoarne pe Ion Iliescu, iar peste două săptămâni renunță la CFSN, denunțând practici comunist-staliniste în cadrul puterii politice nou constituite

– după Revoluție a reintrat în diplomație activând mai mulți ani la Națiunile Unite, ulterior devenind profesor universitar

 

Dumitru Mazilu este marele perdant al Revoluției. Se spune că ar fi vrut să-i ia locul lui Ion Iliescu, dar că totul s-a sfârșit atunci, pe 12 ianuarie 1990, când tancurile păzeau încă sediul Guvernului din Piața Victoriei.

Silviu Brucan

– 18 ianuarie 1916 – 14 septembrie 2006

– numele real Saul Bruckner

– după revolta muncitorilor din Brașov, din 14-15 noiembrie 1987, a făcut declarații critice la politica dusă de comuniști și în special de Ceaușescu. A fost anchetat și i s-a impus domiciliu forțat, iar pe 17 iunie 1988 – după 47 de ani de vechime – a fost exclus din PCR.

– cu un an înainte de Revoluție s-a întâlnit la Moscova cu Mihail Gorbaciov

– pe 11 martie 1989, împreună cu Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu și Gheorghe Apostol, redactează „scrisoarea celor șase” care avea să fie citită la BBC și Europa Liberă. I se impune din nou arestul la domiciliu, în cartierul bucureștean Dămăroaia

– în decembrie 1989 apare la Revoluție, unde alături de Ion Iliescu, pune bazele CFSN, din care va demisiona după doar două luni

– a devenit analist politic și autor a mai multor cărți despre comunismul din Europa de Est

– în 1994, fostul premier Petre Roman susținea în fața Comisiei senatoriale pentru studierea evenimentelor din decembrie 1989 că Silviu Brucan a fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie lichidați în orice fel

 

„Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani”. Această declarație avea să-i aducă porecla de „Oracolul din Dămăroaia”, de care nu a mai scăpat până la moarte. Cu toate acestea, estimarea sa, catalogată în epocă drept una exagerată, se dovedește a fi una mai mult decât „blândă”, românii „nedeprinzând democrația” nici după 30 de ani.

Petre Roman

– data nașterii: 22 iulie 1946

– locul nașterii: București

– fiul lui Valter Roman, un fost lider comunist român

– a fost unul dintre liderii Revoluției, conducând alături de Dan Iosif și Dumitru Dincă baricada de la Intercontinental din seara de 21 decembrie. Ulterior a ajuns în sediul CC și la Televiziune

– Ion Iliescu l-a cooptat în structura primului Consiliu al Frontului Salvării Naționale, iar pe 27 decembrie a fost desemnat primul premier post-decembrist

– în mandatul său, a fost elaborat un pachet ce stabilea mecanismele economiei de piață și punea bazele instituțiilor democratice și ale statului de drept

– a fost autorul mai multor acte normative cu caracter social larg între care: vânzarea către populație a locuințelor, astfel peste 80% din chiriașii la stat devenind proprietari

– una dintre măsurile care i-au afectat grav imaginea a fost liberalizarea prețurilor care a dus la o creștere record a inflației

– în urma Mineriadei din 13-15 iunie 1990 este dat jos de la putere

– în 1992 reușește să câștige puterea în FSN (PD, ulterior PDL și acum o parte din membri regăsindu-se în PNL, respectiv PMP) după care adepții lui Iliescu s-au desprins din formațiune formând FDSN (PDSR)

– în 1996 și 2000 candidează, fără succes, la președinția României

– între 1996 și decembrie 1999 a fost președintele Senatului, după care ministrul Afacerilor Externe în Cabinetul Isărescu

– pe 21 octombrie, procurorii de la Parchetul General au dispus infirmarea clasării dosarului Revoluției și cer instanței redeschiderea urmăririi penale pe numele lui Petre Roman, cu privire la infracțiuni contra umanității.

 

Petre Roman a ieșit din luminile rampei politice, ratând chiar mandatul de parlamentar la ultimele alegeri. Cu toate acestea ține capul de afiș al tabloidelor după ce s-a despărțit de Mioara Roman și s-a căsătorit cu Silvia Chifiriuc, cu care are și un copil.

Dan Iosif

– 14 octombrie 1950 – 5 decembrie 2007

– a devenit cunoscut prin participarea la Revoluție, fiind unul dintre liderii manifestațiilor din 21 decembrie 1989 din Piața Universității alături de Dumitru Dincă, Radu Silaghi și Romeo Raicu

– în 22 decembrie 1989 a fost unul dintre primii care au intrat în sediul clădirii fostului CC al PCR

– senator în  perioada 1990-1992 și deputat între anii 2004-2007

– în ceilalți ani a fost fie consilier, fie șef de birou senatorial, consilier de stat al lui Ion Iliescu de care era foarte apropiat

– a fost unul dintre fondatorii PSD în toate formule pe care acesta le-a suferit de-a lungul anilor

– cât a trăit, Dan Iosif a fost sufletul organizațiilor de revoluționari

 

Presa din perioada imediat următoare Revoluției relata despre implicarea lui Dan Iosif în dispariția unui sac de dolari din sediul CC. Banii ar fi fost destinați plății salariilor diplomaților români. De asemenea, au circulat legende conform cărora Dan Iosif ar fi împușcat tot ce a mișcat în subsolurile clădirii CC. Niciuna dintre aceste acuzații nu s-au dovedit a fi reale.

Ion Caramitru

– data nașterii: 9 martie 1942

– locul nașterii: București

– a participat activ la Revoluție, fiind printre cei care au cucerit Televiziunea Română în 22 decembrie

– alături de Mircea Dinescu ținea discursuri revoluționarilor adunați în curtea Televiziunii în care îndemna la schimbarea regimului comunist

– tot alături de Mircea Dinescu a anunțat căderea regimului Ceaușescu

– a fost membru în CFSN, apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), unde a ocupat funcția de vicepreședinte

– odată cu transformarea FSN în partid politic s-a plasat în opoziție cu fostul președinte Ion Iliescu, apropiindu-se de PNȚ-CD

– în timpul guvernării CDR, 12 decembrie 1996 – 28 decembrie 2000, a fost ministru al Culturii în toate cele trei cabinete

– este vicepreședinte al Asociației revoluționarilor fără privilegii

 

În contextul în care o aripă a PNȚ-CD și-a dat acordul de a-l sprijini pe Mircea Geoană în alegerile din acest an, Ion Caramitru și-a dat demisia din conducerea partidului susținând: „cei care conduc PSD sunt foști nomenclaturiști sau copii ai nomenclaturiștilor, ai securiștilor sau ai tuturor celor care au făcut răul cel mare în România și acum se pregătesc să înghită PNȚ-CD. Eu cu asta nu sunt de acord”

Sergiu Florin Nicolaescu

13 aprilie 1930 – 3 ianuarie 2013

– locul nașterii: Târgu Jiu

– alături de Ion Caramitru și Mircea Dinescu a preluat conducerea revoluționarilor în 22 decembrie când a fost luată cu asalt Televiziunea

– a făcut parte din CFSN și a susținut mereu Frontul Salvării Naționale și derivatele din acest partid politic pe linia PSD

– a fost ales de mai multe ori senator social-democrat

– în 2004 a fost numit de Ion Iliescu membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române

– în ciuda activității politice, Sergiu Nicolaescu și-a continuat și cariera artistică, regizând șapte filme și jucând în șase dintre ele

 

La inițiativa sa s-a înființat Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, inițial condusă de dânsul, iar ulterior de Valentin Corneliu Gabrielescu. A scris mai multe cărți referitoare la Revoluția din 1989.

Mircea Dinescu

– data nașterii: 11 noiembrie 1950

– locul nașterii: Slobozia

– în 1989 este concediat de la România Literară din cauza unui interviu acordat ziarului francez Libération, în care critica regimul comunist de la București și în special pe Nicolae Ceaușescu; a fost arestat la domiciliu

– pe 22 decembrie a fost dus de coloanele de revoluționari la Televiziune, unde a devenit un personaj principal al evenimentelor care s-au desfășurat până la instaurarea noii puteri

– a făcut parte din CFSN și ulterior din CPUN

– ani buni a fost un aprig opozant al lui Ion Iliescu

– a fost ales președinte al Uniunii Scriitorilor din România, funcție abandonată prin demisie

– a activat ca jurnalist la mai multe publicații, fondând Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina Săracului, Dilema Veche și Gândul, pe unele dintre acestea vânzându-le ulterior

– a fost membru în Colegiul Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității

– a devenit moșier prin cumpărarea mai multor hectare de teren, a conacului și a portului de la Cetate din județul Dolj
– acum face emisiunea de gastronomie „Politică și delicatețuri” de la TVR, una dintre cele de mai succes ale postului public

 

Mircea Dinescu despre Revoluție: „La poartă la mine erau șase securiști pe tură, deci 18 securiști au mâncat o pâine frumoasă datorită poetului. Pe 22 decembrie a venit o vecină și mi-a zis că au fugit securiștii. Am ieșit și nu mai era acolo mașina care stătuse 10 luni. Am ieșit în stradă, m-a recunoscut Domokos Geza și a oprit coloana: «Domne, ăsta-i Mircea Dinescu, poetul de la Europa Liberă!» și am fost aruncat în sus de trei ori, prins o dată și pus pe tanchetă, ca într-un film prost despre revoluția cubaneză, cu drapelul roșu spre televiziune”.

Gelu Voican Voiculescu

– data nașterii: 8 februarie 1941

– locul nașterii: București

– este descendent al familiei principelui Mihail Sturdza, ministru de Externe în guvernul național-legionar

– pe vremea comuniștilor a fost arestat de mai multe ori pentru „propagandă împotriva orânduirii sociale”

– a participat activ la Revoluție și a fost delegat al CFSN la procesul cuplului dictatorial din 25 decembrie 1989 și la execuția lor. Tot el s-a ocupat și de înhumarea soților Ceaușescu

– a deținut funcția de viceprim-ministru în primul Guvern Petre Roman și responsabil cu controlul serviciilor secrete în perioada 28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990. De altfel, el a preluat conducerea Securității după arestarea generalului Iulian Vlad, ocupându-se în mod special de gestionarea arhivelor până la înființarea SRI

– a fost senator FSN de Buzău în legislatura 1990-1992

– între anii 1994 și 1996 a fost ambasador în Tunisia, dar a fost rechemat în țară după ce a declarat că nu-l poate reprezenta în străinătate pe noul președinte, Emil Constantinescu

– în perioada 2001-2005 a fost ambasador în Maroc

– coordonează Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului

– în 2004 a fost numit de Ion Iliescu membru al Colegiului Național al Institutului Revoluției Române
– vineri, 29 noiembrie 2019, a avut loc, la ÎCCJ, primul termen în cameră preliminară în dosarul Revoluției, în care Ion Iliescu a fost pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității. La acest prim termen a fost aglomerație foarte marte, fiind emise citații pentru aproximativ 5.000 de persoane.
– pe 21 decembrie, la manifestările dedicate Revoluției a fost huiduit, iar un bătrân l-a lovit cu cârja în cap, umplându-l de sânge

 

Gelu Voican Voiculescu este perceput ca unul dintre apropiații lui Ion Iliescu, care a fost responsabil de „treburile murdare” ale acestuia la Revoluție și în anii care au urmat.

Mihai Lupoi

10 iunie 1953 – 28 iulie 2012

– locul nașterii: Piatra Neamț

– în 22 decembrie 1989, în timpul Revoluției, căpitanul pe atunci Mihai Lupoi a apărut în uniformă la televiziune și a anunțat că Armata este alături de popor, susținând contrar evidențelor că militarii nu ar fi deschis focul în acele zile, dar a avertizat asupra posibilității unei intervenții militare din afară în caz că se va ajunge la haos
– a fost primul om care a vorbit la televiziune
– a fost cooptat în primul CFSN, unde l-a impus ca ministru al Apărării pe fostul agent GRU (n.r. – serviciile secrete ale URSS), generalul Nicolae Militaru
– până la moarte, Lupoi a refuzat, ulterior, să dezvăluie cine s-a aflat în spatele anunțului prin care l-a nominalizat pe Militaru la conducerea Armatei și a fost acuzat că ar fi avut, la rândul său, relații strânse cu serviciile secrete ale Uniunii Sovietic

– a făcut parte din primul Guvern Petre Roman ca ministru al Turismului între 2 ianuarie și 7 februarie 1990

– a fost ales în Senatul României în legislatura 2000-2004 si 2004-2008, în județul Dolj pe listele partidului PRM, iar din mai 2005 a trecut la PRM

– a murit de cancer la vârsta de 59 de ani, la 28 iulie 2012

 

 

Componența Consiliului Frontului Salvării Naționale

Doina Cornea

Ana Blandiana

Mircea Dinescu

László Tőkés

Dumitru Mazilu

Dan Deșliu

Gen. Gușă

Gen. Stănculescu

Aurel Dragoș Munteanu

Corneliu Mănescu

Alexandru Bîrlădeanu

Silviu Brucan

Petre Roman

Ion Caramitru

Sergiu Nicolaescu

Mihai Montanu

Mihai Ispas

Gelu Voican Voiculescu

Dan Marțian

Mihail Lupoi

Gen. Gheorghe Voinea

Cpt. Emil Dumitrescu

Vasile Neacșa

Cristina Ciontu

Marian Baciu

Bogdan Teodoriu

Eugenia Iorga

Paul Negrițiu

Gheorghe Manole

Vladimir Ionescu

Adrian Sîrbu

Constantin Cîrjan

Géza Domokos

Magdalena Ionescu

Marian Mierlă

Constantin Ivanovici

Ovidiu Vlad

Valeriu Bucurescu

Ion Iliescu

Deja ai votat!
se încarcă...