Viaţa pe cartelă în comunism

0

În perioada comunistă autorităţile au implementat un Program de alimentaţie ştiinţifică care avea ca scop reducerea cheltuielilor statului în vederea plăţii datoriei externe.

 

Sub regimul lui Ceauşescu, românii au primit alimente cu porţia. Plecând de la ideea că necesarul zilnic era de doar 2.700 – 2.800 de calorii, comuniştii au redus raţiile de pâine, ulei, zahăr şi carne şi au instituit cartelele, documentele fără de care românii nu primeau alimentele de bază.

Programul de alimentaţie raţională a avut ca scop reducerea cheltuielilor statului în vederea plăţii datoriei externe. Planul de alimentaţie „ştiinţifică” din anii 1980 nu a fost o noutate. Normele de alimentaţie raţională fuseseră elaborate din 1964.

Programul implementat în anii ’80 a fost văzut de regimul comunist ca o necesitate a momentului, deoarece vechile norme erau considerate depăşite. Pentru a realiza acest obiectiv, conducerea statului a apelat la cadre medicale, persoane din cadrul Ministerului Agriculturii, industriei alimentare. A fost implicată presa comunistă, dar şi sindicatele şi alte organizaţii de masă. Statul comunist a pus în mişcare un uriaş aparat de elaborare, propagandă şi implementare a programului. Scopul declarat era acela de a îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei.

 

Oameni în suferinţă din cauza Programului de alimentare ştiinţifică

 

În 1976, ministrul Sănătăţii, Nicolae Nicolaescu, propunea o comisie de specialitate care să elaboreze normele de alimentaţie raţională. În fruntea acestei comisii se afla prof. dr. Iulian Mincu, şeful catedrei de nutriţie şi boli metabolice din cadrul IMF Bucureşti, director al Centrului de nutriţie şi boli metabolice.

Aprobarea programului de către Marea Adunare Naţională nu s-a făcut decât în 1984. „Programul de alimentare ştiinţifică a populaţiei” a dus la o penurie generalizată şi suferinţă a populaţiei. Un articol din „Financial Times” din 25 octombrie 1984 semnala că România şi-a surprins scepticii creditori vestici prin achitarea unei facturi în valoare de 1,5 miliarde de dolari în primele 9 luni ale respectivului an. Acelaşi articol sublinia că preţul adaptării rapide a României a fost o reducere drastică a consumului intern, evidentă prin cozile triste din faţa magazinelor.

 

Cartela a dus la dezvoltarea unei economii subterane

 

Cartela, insuficientă în sine prin cantităţile înscrise pe ea, nu asigura pe nimeni că acele produse puteau fi achiziţionate. Populaţia a dezvoltat o economie subterană în care primau relaţiile personale, schimburile în natură şi felurite subterfugii necesare supravieţuirii. Fenomenul cozilor a devenit ceva obişnuit, întreaga viaţă socială desfăşurându-se practic în jurul obsesiei alimentare. „A te descurca” era o sintagmă des uzitată în acest context.

Vreme de un deceniu, sub Ceauşescu, românii au cumpărat pâinea, zahărul şi uleiul numai pe cartelă şi doar de la alimentarele de cartier. Raţionalizarea alimentelor a fost un proces introdus treptat, începând din anii ’80. Pentru a justifica reducerea porţiilor, preşedintele Nicolae Ceauşescu a inventat programul ştiinţific creat la cererea dictatorului

Potrivit programului, românii au nevoie doar de 2.700 – 2.800 de calorii. Pentru asta aveau voie, anual, de cel mult 60-70 de kilograme de carne şi produse din carne, 8-10 kilograme de peşte şi produse din peşte, 210-230 litri de lapte sau produse din lapte, 260-280 de ouă, 16 kilograme de grăsimi, ulei, margarină, 170-180 de kilograme de legume, 70-90 de kilograme de cartofi, 304 kilograme de legume boabe, 65-95 kilograme de produse din fructe, 22-26 de kilograme de zahăr.

Prin decret, în 1984, s-a adoptat un nou standard alimentar şi mai redus. Românii aveau, anual, dreptul, la 39 de kilograme de carne, 78 de litri de lapte şi 166 de kilograme de legume. Uleiul şi zahărul se dădeau o dată pe lună, raţia fiind de un kilogram. Limitarea consumului de alimente a fost controlată de vechiul regim prin introducerea cartelelor, documente fără de care nimeni nu avea acces la pâine, zahăr sau ulei. Fiecare familie era arondată unui magazin din cartierul unde avea domiciliul. Capul familiei se prezenta la gestionarul magazinului cu cartea de imobil pentru a dovedi domiciliul şi cu buletinul pentru a dovedi identitatea şi toate datele erau trecute pe cartelă.

 

Cozi kilometrice pentru carne

 

Uleiul şi zahărul se dădeau o dată pe lună. Produsele vrac erau ridicate numai de la Alimentara de cartier. Începând cu 1984, raţia de carne anuală a fost stabilită la 39 de kilograme pentru fiecare român. Cea mai mare problemă însă, nu o reprezenta cantitatea mică de carne, ci faptul că produsele de origine animală apăreau rar în alimentări. Ziua în care „se băga” carne la Alimentară era ziua în care se formau cozi kilometrice la fiecare magazin.

Proviziile de alimente erau considerate speculă şi se pedepseau aspru sub vechiul regim. Ceauşescu inventase legi care pedepseau datul pe sub tejghea al alimentelor sau strângerea de provizii.

Însă instituţia pilelor şi a relaţiilor, a pachetelor de ţigări şi de cafea, procurate pe sub mână, se născuse deja, iar sticlele goale de lapte aşezate la rând ţineau locul omului nou.

Laptele praf era considerat un lux şi era practic inexistent, cafeaua era înlocuită cu celebrul nechezol, iar, odată cu dispariţia cărnii din magazine şi restaurante, a început promovarea lozincii „Nici o masă fără peşte”, pentru că peştele era mai uşor de procurat. Puii congelaţi erau numiţi „fraţii Petreuş” după nişte cunoscuţi interpreţi de muzică populară, pentru că se vindeau câte doi la pungă. Însă au dispărut foarte repede şi au fost înlocuiţi cu celebrele „tacâmuri” unde din pui mai rămăseseră oasele şi ghearele.

Între 1975 şi martie 1989, Ceauşescu a achitat integral datoria externă a României. Aproximativ 30 de miliarde de dolari au fost plătiţi cu preţul sărăcirii unui popor întreg. Practic, totul mergea la export: producţia agricolă, îmbrăcămintea, maşinile şi petrolul, iar statul făcea economie la orice.

 

Deja ai votat!
se încarcă...