spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEditorialSilence, please!

Silence, please!

Marius ILINCARU
jurnalist

Simona Halep e campioană la Wimbledon, cel mai mare şi mai important turneu de tenis al istoriei. E primul român care s-a impus în proba de simplu, deci nu e puţin lucru, e chiar o performanţă cum sportul românesc nu a mai atins de la Nadia Comăneci.
Dar astea sunt lucruri cunoscute cred de toţi. Iar politicienii nu au scăpat momentul şi au încercat să se lipească de performanţa Simonei Halep ca timbrul de scrisoare, poate fură şi ei un pic, cât de puţin, din gloria acesteia. Nu există politician, cât de mic, să nu fi trimis un mesaj, public, dacă a avut acest prilej, sau măcar în cercul lui strâmt, pe Facebook, Twitter sau Instagram. Toţi şi-au adus aminte acum de ea. Seamănă un pic cu ceremonia pregătită de Gabriela Firea acum un an, când primăriţa Bucureştiului a fost huiduită de un stadion plin în momentul în care a inventat o ceremonie pentru a fura din strălucirea Simonei Halep, proaspătă câştigătoare, pe atunci, de Roland Garros.
Toţi politicienii care se înghesuie acum, cu excepţia unuia, nu au făcut nimic pentru sportul românesc sau nu au fost măcar o secundă alături de Simona Halep în cariera ei sportivă. Nici Iohannis, nici Dăncilă, nici ministrul Sportului, pe care, sincer, nici nu ştiu cum îl cheamă, nici Firea. Niciunul dintre ei! Niciunul! Singurul care nu trebuie băgat în aceeaşi oală este Emil Boc, primarul Clujului, de care nu o dată s-a râs. S-a râs de el când era premier şi mergea la sală, dar s-a râs mult şi când a devenit şef de galerie a echipei de Fed Cup, când apărea în imagini bătând tobă şi pierzându-şi glasul de cât de mult şi de tare le încuraja pe fete. Ceilalţi, „ciocul mic”, pentru că nu aţi făcut nimic! Nu aţi reuşit să preluaţi Arenele de la BNR să le renovaţi şi să păstraţi cele două turnee ATP şi WTA în România! Nu! Nu aţi reuşit să faceţi nici măcar un stadion din cele pe care le-aţi promis şi pe care v-aţi angajat că le reconstruiţi până la organizarea Euro 20-20, care bate deja la uşă. Nu aţi făcut nimic, ce mai! Doar un stadion acasă la Ponta, în Târgu Jiu, pe care nu joacă nimeni şi unul la Turnu Măgurele pentru echipa lui Dragnea. În rest, tăcere!
Că tot veni vorba în final despre fotbal, poate că şi ministrul Sporturilor se află pe lista remaniabililor, dar nu de alta, când nu ştie cum îl cheamă pe căpitanul naţionalei României U21 care a ajuns până în semifinalele turneului final al Campionatului European şi care va juca la Jocurile Olimpice după o pauză de peste jumătate de secol, nu prea are ce căuta acolo. Nu prea are ce căuta ministrul nici pe la catedră, pentru că nu are ce să le predea elevilor.
Aşa că, în concluzie, doamnelor şi domnilor politicieni, înainte de a vă mai împăuna cu rezultatele sportivilor de excepţie, gândiţi-vă ce aţi făcut pentru sportul românesc. Dacă nu aţi făcut nimic concret, „silence, please”, ca să nu le stricaţi concentrarea şi să nu le perturbaţi programul de antrenamente.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...