În 2007, România intra în Uniunea Europeană. De atunci a primit fonduri europene pentru proiecte în valoare de 45 de miliarde euro. Asta pe lângă programele naționale de dezvoltare, începute de ministreasa Udrea cu al ei PNDI (Elena Udrea a gestionat bani de la două ministere, cam 1,4 miliarde euro) și până la PNDL-ul pesedist, supranumit „pixul lui Dragnea”, unde se prevăzuseră pentru primele două etape ceva peste 6 miliarde de euro în credite de angajament. A început deja și PNDL 3, chiar dacă pesediștii au încercat să transfere la UE plăți pentru PNDL și au fost refuzați categoric datorită modului complet neprofesionist în care au fost făcute proiectele și plățile.
Avem un minister al fondurilor europene, ba avem chiar și un minister al dezvoltării. Dacă adunăm banii, ne ies probabil vreo 60 de miliarde de euro investiți în dezvoltarea țării, numai în ultimii 12 ani. Pe lângă programele astea au mai fost cele derulate de guvern, de Compania Națională de Investiții, de primării și consilii județene, cu sume care deja sunt greu de contabilizat. Bun, atunci unde este dezvoltarea, întreb eu? Că e singurul lucru care lipsește de aici.
De ce nu se vede, totuși, mare lucru? Pentru că banii europeni, cel puțin, au fost mai greu de furat, ar trebui să îi regăsim undeva, dar au dispărut ca o picătură de apă în deșert.
În primul rând, e vorba de lipsă de viziune, combinată cu obișnuita șmechereală românească, la proiectele europene, cel puțin. La intrarea în UE, românii nu au negociat nimic, au fost bucuroși de orice ban primit și s-au gândit mai întâi cum să îl fure. De atunci am rămas cu cele mai mari furăciuni la proiecte, nu ne-a detronat nimeni de pe primul loc.
Unde au fost chestii mai simple și greu de controlat, hop și românii. Luați celebrul POSDRU, program de reconversie profesională și recalificare. România a cheltuit uriașa sumă de patru miliarde de euro. Cu rezultate zero barat. Organizai niște cursuri cu un titlu pompos, dădeai diplome la final și venea banul. Nu poți face așa ceva și să fii considerat cinstit, după cum tocmai a constatat și Dan Barna, prezidențiabilul USR.
Polonezii și ungurii, de exemplu, au refuzat acești bani și s-au axat, ca politică națională, pe atragere de fonduri de infrastructură și retehnologizare. Rezultatul: Polonia – 3300 de km de autostradă, iar o țărișoară ca Ungaria 1500 km. În timp ce românii se chinuie să treacă de 800 de km, cifră care a fost depășită până și de Bulgaria. Și nu mai pomenim la polonezi, unguri, cehi de fabrici noi, agricultură modernă și altele asemenea, că știm deja. Mai toate produsele alimentare de acolo le importăm, de la făină și lapte la carne, fructe și legume. Vorbim deci de țări cu start apropiat, am scăpat cam o dată de comunism, cam simultan am intrat în familia europeană. Însă unii conducători și-au iubit mai mult țara decât alții, cu siguranță.
Dar la șmecherie nu ne-a bătut nimeni. Mai țineți minte parcurile de la țară? S-a întâmplat așa. Europenii au zis că e prea mare poluare și trebuie spații verzi în orașe. Au stabilit cât spațiu verde trebuie să fie la număr de locuitori și gata, la făcut parcuri. Românii, au dat și ei legea, că e europeană, n-ai ce face. Dar au scos din lege sintagma „aglomerări urbane”. Așa că toți primarii de la țară s-au apucat de scris proiecte pentru spații verzi, deși aveau sute de hectare de tarla și de pădure. Iar ministerul Elenei Udrea s-a apucat de împărțit bani europeni. Poate niște firme au avut o vreme de lucru, apoi s-au închis. În rest, s-a dezvoltat țara din golănia asta?
Cum bine remarca europarlamentarul USR Cristian Ghinea, România a depus doar două mari proiecte de infrastructură la UE. Unul e metroul dintre București și Otopeni, ca să aducă suporterii la meciurile din „douăzeci-douăzeci”, iar celălalt e podul peste Dunăre de la Brăila, depus pe vremea premierului brăilean Tudose. Atât. Pesediștii lui Dragnea numai în genunchi nu au fost rugați, inclusiv de oficiali europeni, să depună proiecte pentru autostrăzi, că pierd banii. Nu au făcut-o, decât mult prea târziu.
Deși a condus țara cam trei sferturi din perioada de după 1989, nu doar PSD e vinovat de infrastructura românească, devenită ucigătoare la propriu. Îl mai țineți minte pe Traian Băsescu, cum spunea că România nu are nevoie de autostrăzi? Nemișcarea în materie de infrastructură, de orice fel, nu ține de ieri, ci de 30 de ani. O orbire, voluntară sau nu, care a condamnat România la subdezvoltare și regiuni ca Moldova la izolare și sărăcie.
Deci cu banii europeni nu am vrut, efectiv, să facem nimic serios. Au mai apărut pe ici-pe acolo obiective gen Cornișa, dar cu mari zbateri și întârzieri, excepție fac unele orașe, din Ardeal, în special, unde primarii au lucrat fără nici un sprijin de la guvern și au reușit să facă lucruri. De fapt, guvernele au încercat să le pună piedici, nu să îi ajute. De ce? Aveți puțintică răbdare, să trecem la proiectele românești.
Încă de pe vremea PNDI-ului lui Udrea, când se cumpărau capace de budă cu 15.000 de euro, programele guvernelor românești au fost proiectate pentru a subjuga primarii și a-i ține sub umbrela unui centralism excesiv.
Nici la PNDI, nici la PNDL nu e existat vreodată o prioritizare a investițiilor sau vreo analiză a costului de oportunitate. Asta înseamnă unde e mai oportun să investești sau, mai simplu, ce ar face un privat cu banii. De aia citim acum știri despre școli proaspăt renovate și apoi închise pentru că nu sunt elevi, dispensare construite și utilate cu sume uriașe care nu au nici o șansă să aibă vreodată medici (pentru că nu sunt drumuri până acolo, de exemplu). Și o să mai citim mult și bine despre isprăvi din astea.
Banii s-au dat din pix, cu furăciunile aferente, că DNA a funcționat doar pe vremea PNDI (cu succes nesperat de Udrea, din păcate pentru ea). În epoca Dragnea, pesediștii au avut înțelepciunea să omoare mai întâi tot ce înseamnă instituții care anchetează, apoi s-au apucat de „construit”. Și au mai făcut o șmecherie. Au împărțit bani puțini în multe locuri, așa a apărut ideea că în fiecare localitate e câte o investiție, se modernizează țara, vezi bine. În special în mediul rural, că acolo au bazin electoral. Când îi auzi, ai impresia că totul forfotește de construit și o să fie mai frumos ca în satele austriece, cum prezicea Dragnea. Însă, evident că nu forfotește mare lucru, iar investițiile sunt fără cap și coadă. Este efectiv păcat de banii ăștia care puteau fi folosiți la proiecte importante, ce ar fi generat dezvoltare pentru comunitățile locale, ca să nu mai stea cu mâna întinsă la guvern, să dea doamna Viorica OUG pentru repartizat bani de văruit școala la Prosopul din Deal.
În plan politic este metoda perfectă pentru a subjuga primarii și președinții de consilii județene. În rest, cred că este doar foarte mult material de lucru pentru ziariștii de investigație și pentru procurori (dacă li se va mai da voie vreodată să facă anchete serioase).
De aia, pe lângă proceduri și politici corecte, lupta anticorupție e extrem de importantă pentru dezvoltarea țării ăsteia. De aici și înverșunarea pesedistă împotriva instituțiilor gen DNA. Că salariile în domeniul bugetar, al funcționarilor publici și aleșilor, în special, s-au mărit acum doi-trei ani, când deja o vastă majoritate din clasa asta era deja formată din oameni superbogați, deși lucraseră toată viața la stat, pe salarii mizerabile. Aici intervine vorba aia care pe mine mă termină „Domnule, a furat, dar a și făcut”, de parcă ăla a fost ales sau pus pe o funcție ca să mai și fure. Uimitor câți români sunt de acord cu acest stil de lucru, fără să înțeleagă că, de fapt, li se fură – cu intenție – șansa unei vieți normale.
