spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEditorialTurism să fie, pentru că la educaţie se pricepe toată lumea -...

Turism să fie, pentru că la educaţie se pricepe toată lumea – Ciprian MITOCEANU, scriitor

Într-o vreme, toată lumea se pricepea la fotbal şi agricultură. Însă timpul a trecut şi trăitorii pe aceste meleaguri au evoluat, prin urmare au ajuns să se priceapă la toate. Şi, de vreme ce se pricep, nu se mulţumesc doar să-şi dea cu părerea, ci şi să şi-o impună. Din păcate, în spatele voinţei pricepuţilor se găsesc adesea interese cât se poate de personale, care nu au nicio legătură cu binele societăţii, doar interese personale.

Unul dintre cele mai „fertile” terenuri pentru impunerea unor idei ce s-au voit a fi inovatoare, dar au sfârşit prin a escalada proporţiile dezastrului, este cel al Educaţiei. La cârma ministerului s-au perindat minişti care parcă mai degrabă şi-au disputat titlul de „gropar al sistemului” decât au încercat să facă ordine. Schimbări de dragul schimbărilor. Modul de admitere în liceu s-a modificat şi de trei ori în patru ani de zile. Elevii din clasa a VII-a, prima generaţie care a început şcolarizarea cu clasa pregătitoare, se pot considera cea mai oropsită promoţie. În opt ani de zile n-au avut niciodată manuale pe bănci în prima zi de şcoală şi, deşi nu mai e mult până vor începe clasa a VIII-a, încă nu e clar cum anume vor susţine examenul de admitere în liceu.

Pentru anul şcolar în curs încă nu se ştie când anume vor fi susţinute simulările examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat. Cică se vor ţine; când anume? Ce mai contează? Elevii oricum trebuie să înveţe. Aşa a fost şi anul trecut, când elevii de clasa a VII-a au aflat de simulare cu doar câteva zile înainte ca aceasta să aibă loc. De vreme ce oricum trebuiau să stea cu burta pe carte, n-ar trebui să se plângă de simulări şi schimbări. Pentru anul şcolar viitor încă nu e clar când anume vor începe elevii cursurile.

De ani de zile Consiliul Naţional al Elevilor cere schimbarea datei de începere a anului şcolar. Cică mult mai potrivită e data de 1 septembrie, pentru că la începutul verii şcolarii nu prea mai au chef de carte. Dacă e să ne legăm doar de acest motiv, trebuie remarcat că unii dintre elevi nu au chef de şcoală tot timpul anului. Ce facem în situaţia asta?

Ministerul pare însă să dea dreptate celor care acuză că, în spatele deciziei de a începe anul şcolar pe 14 septembrie, se găsesc interesele operatorilor de turism. Nu e prima dată când cei care au afaceri în turism reuşesc să-şi impună părerea când vine vorba despre structura anului şcolar şi lungimea minivacanţelor. Anul trecut, la ceas de seară (miercuri seară, mai exact), profesorii au fost înştiinţaţi că trebuie să-i anunţe pe elevi să nu mai vină la şcoală vineri, 25 ianuarie, deşi cu câteva ore mai devreme le-au explicat că vineri sunt cursuri. Asta e, ziua de 24 ianuarie a căzut într-o joi, de ce să nu se profite de ocazie şi să se croiască o minivacanţă? Chiar dacă s-a decis după finalul orelor de curs, profesorii fiind anunţaţi de schimbare la ceas de noapte. Merg copiii la munte, mai trag de părinţi să cheltuie un ban… Afacerile sunt afaceri. Nu daţi banii pe prostii, luaţi minivacanţe la copii. Orele vor fi recuperate cumva… Şi aşa nu le prea place să înveţe.

Decizia privind structura anului şcolar şi ziua în care elevii trebuie să înceapă cursurile trebuie stabilite de către specialişti în pedagogie şi psihologie, nu de afaceriştii din turism care au în vedere doar faptul că sezonul de beneficii estivale se lungeşte cu două săptămâni dacă anul şcolar începe la jumătatea lui septembrie. Dacă permit condiţiile meteo, nu m-ar mira să se ceară ca prima zi de şcoală să fie pe la începutul lui octombrie.

Pe de altă parte, nimeni nu vorbeşte despre cheltuielile legate de încălzirea spaţiilor şcolare pe timpul sezonului rece. Chiar dacă iarna nu mai este ce a fost odată, sălile de clasă trebuie încălzite. Mii de metri pătraţi de spaţii încălzite pentru fiecare comunitate în parte. La nivelul ţării se adună ditamai nota de plată. Dacă s-a ajuns ca despre educaţie să se discute doar din punct de vedere economic – cam câte parale aduce la bugetul de stat vacanţa estivală a elevilor – de ce nu se ridică şi problema cheltuielilor legate de încălzire? Pentru că tot despre buget vorbim.

Marea problemă a învăţământului nu e ziua în care începe anul şcolar. Nici pe departe, Educaţia suferă de lipsa finanţării, a programelor coerente şi a personalului dedicat. E nevoie de material didactic de calitate, de o programă şcolară adaptată la realităţile actuale ale societăţii, o programă care să ţină cont de particularităţile de dezvoltare ale elevului şi de nevoile acestuia într-o lume aflată în permanentă schimbare. Însă aşa ceva nu se întâmplă. Marea problemă este, în momentul de faţă, când anume începe anul şcolar, nu faptul că viitorii elevi de clasa a VIII-a nu vor avea manuale până pe la sfârşitul primului semestru. Vacanţa nu e dictată de nevoile şi capacităţile reale ale copiilor, ci de afaceriştii din turism. Şi, în condiţiile acestea, unii mai îndrăznesc să vorbească despre reformă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...