Ce vom face mâine? – George LAZĂR, director

0

Este evident că azi nu știe nimeni ce urmează. Odată cu creșterea numărului de cazuri confirmate de infectare cu gripa chinezească, scenariul italian, de închidere completă a țării prin izolarea românilor în case, pare să capete tot mai mulți susținători printre politicienii care vor să dovedească în acest fel cât sunt ei de responsabili și grijulii cu viața și sănătatea alegătorilor. După cum era de așteptat, PSD a și ticluit o listă lungă de daruri pentru popor, începând cu amânări de impozite, șomaj tehnic, decalarea scadențelor ratelor bancare și altele. PNL a preluat din idei și a mai pus și altele, ca să arate la alegerile apropiate (chiar dacă vor fi amânate) cât de bine a gestionat situația, trecând țara prin pandemie. Școlile s-au închis pentru mai mult de o lună, compromițând grav anul școlar, în pofida cursurilor de teleșcoală. Instituțiile publice au închis și ele, chipurile se va lucra de acasă, deși nimeni nu crede în mod serios asta, iar ministrul de finanțe anunță triumfător că a amânat plata cu bonificație a taxelor locale până în iunie. Peste toate, președintele Iohannis decretează stare de urgență.

Rafturile magazinelor se golesc mai rapid decât pot fi reumplute cu alimente, singura criză de care, în acest moment nu trebuie să ne facem griji: nu au apărut mai multe guri de hrănit peste noapte, iar producțiile de carne și cereale sunt la nivel maxim. Hârtia igienică, un alt produs devenit la mare căutare, aproape că a dispărut și ea. Cum ar veni, criza provocată de pandemie aduce după sine și criza de hârtie igienică, deși numărul de funduri de șters a rămas tot cam același.

Ni se spune, pe diferite căi, să stăm închiși în casă. Să evităm întâlnirile cu prietenii, ba chiar și cu rudele. Culmea ipocriziei, aceste restricții nu se aplică pentru fabrici și uzine, câte vor mai fi funcționând încă, și, teoretic, nici pe la multe din instituțiile publice, însă mai toți funcționarii oricum au plecat, în frunte cu șefii lor. Privim cu spaimă la vecini, păstrăm distanța de câțiva metri, îi tratăm pe toți ca pe potențiali bioteroriști care s-au contaminat cu virus și fac tot posibilul să-l împrăștie. Rudele și prietenii noștri, izolați în orașele italiene și, mai nou, spaniole, ne trimit vești descurajante pentru că, indiferent de măsurile luate, totul pare departe de a se fi terminat.

Între timp se mai conturează o altă abordare, neortodoxă, a pandemiei, cea a britanicilor, proaspăt divorțați din Uniunea Europeană, care și-au propus să protejeze, cu costuri mult mai mici, doar persoanele socotite vulnerabile, anume cele în vârstă și/sau cu boli preexistente, probabil trei modeste procente din totalul populației. Restul n-au decât să se îmbolnăvească, spun englezii, pentru că oricum o vor face, iar carantina sau izolarea nu fac decât să întârzie propagarea bolii, nicidecum s-o împiedice. Ei par mult mai conștienți de faptul că, odată oprite motoarele economiei, va fi foarte dificil să fie pornite din nou. Trebuie precizat că în momentul de față abordarea britanică se clatină sub presiunea populară, dar nu și în Finlanda sau Elveția, care procedează la fel.

La noi în țară toți par să știe ce fac, vorbesc siguri pe sine, ne îndeamnă la calm, la măsuri sporite de igienă și să stăm cât mai mult timp izolați în case, asemenea italienilor, așteptând să treacă urgia adusă de gripa chinezească. Totuși ceva este incomplet aici. Dacă stăm toți ascunși de teama virusului, cine mai și lucrează? Cine plătește salariile?, iar aici nu este vorba de angajații bugetari, cărora le dă statul, ci de cei din sistemul privat. Cine și de unde mai plătește impozitele?, fie ele amânate sau nu. De unde se adună bani pentru pensii, sănătate și șomaj dacă bugetele acestor instituții nu sunt alimentate? Măsurile heirupiste vehiculate pe la posturile de televiziune sunt praf în ochi. Ce se va întâmpla cu afacerile ce se vor închide, și vor fi foarte multe? Cine le va prelua datoriile? Ce se va întâmpla cu angajații? De unde va lua statul bani ca să plătească bătălia furibundă, dusă cu virusul, inamicul invizibil, care seamănă tot mai mult cu o luptă în care se încearcă împușcarea muștei cu tunul.

Răspunsul pe termen scurt este același ca în ultimii ani, anume din împrumuturi externe. Și așa țara noastră trăia pe datorie, diferența este că această datorie va crește foarte mult. Pe termen mediu, la fel ca toate statele lumii afectate de pandemie, și România va fi silită să dea drumul tiparniței de bani, trăgând inflația în sus, pe culmi încă nebănuite, funcție de cheltuielile la care se va deda sistemul sanitar și ideile celor ce ne guvernează.

Până și America lui Trump s-a închis pentru Europa și, probabil că în curând, va face la fel și pentru restul lumii. Virusul a picat ca o mânușă pentru președintele septuagenar dornic să mai stea patru ani la Casa Albă. Este războiul de care avea nevoie ca să arate americanilor ce om dârz și hotărât este în fața crizei. E un război care aranjează cam toți politicienii, din toate țările, care vor să demonstreze cu orice preț același lucru. Și, ca în orice război, vor fi învingători și învinși, însă virusul gripei chinezești nu va fi nici printre unii, nici printre alții.

+15 -1
se încarcă...