Ce să vezi, pandemia asta, ca și infodemia care o însoțește, sunt taman unele dintre efectele globalizării. De aceea, primele măsuri luate de guverne au mers tocmai în direcția restrângerii acesteia pe toate căile posibile: zboruri anulate, granițe închise și, mai ales, resurse alocate exclusiv intern. Abia acum se va vedea ce țări au resursele, instituțiile și organizarea pentru a face față unei catastrofe. În cele din trecut, localizate pe un teritoriu restrâns, mobilizarea internațională a funcționat. Nu și de această dată, acum fiecare țară se află în fața propriului examen.
Mediile de informare de pe aproape tot mapamondul abundă de titluri precum „Globalizarea așa cum o știm s-a sfârșit”, „Sfârșitul cooperării internaționale așa cum o știm”, „Sfârșitul Uniunii Europene așa cum o știm” și altele asemenea. Sunt trâmbițele scepticilor de serviciu, care doar atât au așteptat. Ce prilej mai bun decât acesta s-ar fi putut ivi pentru resuscitarea naționalismului de tip izolaționist? Eu cred că vom asista doar la o reașezare a relațiilor internaționale, și diplomatice și economice, și că sfârșitul acestei crize va marca într-adevăr un nou început. Probabil că vor fi imaginate baze noi și reguli noi, fiindcă încrederea se construiește cu greu, dar este de neimaginat ca circulația internațională să înceteze.
Deocamdată însă, deși nu am trecut de vârful crizei, inițiativele de reunire și de activare a organizațiilor create și gândite să sprijine cooperarea și, în asemenea cazuri, solidaritatea, sunt extrem de puține. Este ora adevărului, se întrevede care anume instituții internaționale sunt simple sume de sinecuri oferite politicienilor ieșiți din atenția opiniei publice a țărilor lor, paravane pentru circuite dubioase ale unor fonduri enorme sau pur și simplu expresiile unor demagogii care au făcut prozeliți la vremea lor. Sute de organisme internaționale pline de pliante și vorbe, mii de ONG-uri din toată lumea, care s-au umplut de bani împărțind stegulețe și organizând seminarii caraghioase, arată acum că sunt complet inutile în vremuri de încercări reale.
Crizele nu au făcut, de-a lungul istoriei, decât să accentueze principalele trăsături ale oamenilor, ale națiunilor în întregul lor. Lacomii sunt și mai lacomi, generoșii – mai generoși, cinicii – și mai cinici. Profitorii vremurilor tulburi ies ca untdelemnul la suprafață. Trump nu mai știe cum să-și protejeze națiunea și să-și conserve șansele pentru alegerile din toamnă, mergând până la a le promite americanilor un vaccin numai pentru ei. Putin este mai degrabă preocupat de eternizarea sa în poziția de țar intangibil al Mamei Rusia, chinezii de întărirea sistemului lor ciudat, cu capitalism de stat și de înlăturarea oricărei deviații ideologice. Iar Europa reacționează exact așa cum UE se arată de câțiva ani: slab și ineficient, cu lideri de mucava.
Statele s-au trezit târziu, doar după ce au văzut coșmarul trăit de Italia, care a scăpat virusul de sub control. Aici vorbim și de autorități, și de cetățeni. Comportamentul unora l-a determinat pe al celorlalți. Dacă autoritățile unui stat nu sunt capabile să transmită mesajele și să ia măsurile radicale care se impun, la ce te poți aștepta de la cetățeni? Când, în sfârșit, unele măsuri au fost luate, cetățenii le-au ignorat, iar unii continuă să le ignore. Decizia de a se intra în carantină, de izolare la domiciliu, de închidere a localurilor publice, interzicerea deplasărilor și controalele s-au impus cam târziu. Simțind minimalizarea pericolului, cetățenii au răspuns în consecință. Doar măsurile cu iz militar au reușit să-i bage, în sfârșit, în case.
Ce facem noi în acest context? Statul nu s-a descurcat prea rău până acum, a reușit să identifice majoritatea persoanelor de contact, să bage în carantină și să izoleze suspecții. A făcut față cum a putut și chiar cu generozitate valului de români care au venit acasă. Fiindcă aceia nu s-au întors din prea mare încredere în sistemul nostru sanitar, ci fiindcă nu aveau asigurări de sănătate în țările de adopție. Dar ăsta este alt subiect. Școlile și universitățile au fost închise destul de repede, zborurile au fost suspendate, traficul rutier și cel pe calea ferată, la fel. În fine, a fost declarată starea de urgență, care permite luarea unor măsuri mai dure. Au fost luate măsuri economice – amânări de taxe și impozite, de rate la bănci, se anunță ajutoare pentru IMM-uri.
Pe ansamblu, nu e rău, cu toate că sistemul nostru sanitar a fost devalizat cu furie în prea mulții ani de guvernare așa zis socialistă. În fapt a fost una cleptocrată. Nici vorbă de spitalele regionale promise, iar cele existente au fost văduvite de dotările comune în toată Europa. Contractele de achiziție a consumabilelor medicale au fost dijmuite an de an de comisioane uriașe, promovarea meritocratică a personalului cu adevărat valoros a fost înlocuită de nepotism, șpagă și interese de partid. Și cu toate astea, minune!, sistemul în sine funcționează. Deocamdată, epidemia e în faza incipientă. Ce va fi mai târziu, asta e marea întrebare. Vom face față unei explozii a numărului de cazuri? Greu de spus, dar nu se poate nega că se fac eforturi și că, până la urmă, depinde și de cetățeni ca lucrurile să nu o ia razna.
