Din toamnă, iar cu miloaga – Ciprian MITOCEANU, scriitor

0

Transparenţa este una dintre caracteristicile democraţiei. Cetăţeanul plătitor de taxe şi impozite are tot dreptul să ştie cum anume sunt cheltuiţi banii pe care statul, ca un veritabil organism mafiot, îi pretinde pe post de taxă de protecţie şi ce se mai poate. Poate că sună aiurea, dar cam acesta este adevărul. Cetăţeanul plăteşte bani statului pentru a avea parte de protecţie şi servicii instituţionalizate. Şi dacă plăteşte are drepturi. Însă, când vine vorba despre România, treaba asta cu transparenţa cam are de suferit. Şi nu e vorba doar de evenimente recente, respectiv despre secretizarea numărului de bolnavi de Covid pe judeţe, aşa cum a cerut la debutul oficial al pandemiei Gheorghe Sorescu, un soi de şef al prefecţilor.

Astfel, un raport al Curţii de Conturi a fost blocat accesului public. Curtea de Conturi este una dintre cele mai corupte instituţii din România şi era de aşteptat să răspundă comenzilor politice, dar transparenţa n-ar trebui să fie opţională nici măcar în cazul acestei maşini de albit mânăriile pe bani publici. Interesant este că sinteza „Raportului de audit al performanţei privind finanţarea învăţământului preuniversitar, în perioada 2014 – 2016” poate fi accesată pe site-urile altor instituţii, de unde reiese încă odată lipsa de colaborare între diferitele organisme create de stat. Dacă tot s-au gândit să ascundă respectivul raport, măcar puteau s-o facă pe toate căile. Asta e gândirea neaoşă românească şi eficienţa de rigoare.

Conform raportului respectiv, în perioada supusă studiului, şcolile din România au primit cam vreo 212 lei pe an pentru asigurarea materialelor necesare igienizării. 17,66 lei pe lună. Adică nu mare lucru. De-un tub cu soluţie pentru curăţat ferestrele. Despre hârtie igienică, săpun nici nu poate fi vorba, în condiţiile în care, pentru curăţenia unei clădiri de câteva sute de metri pătraţi, se alocă mai puţin de douăzeci de lei pe an. De cele mai multe ori curăţenia unităţilor de învăţământ se face pe banii părinţilor, care sunt atinşi la coarda sensibilă atunci când li se spune că, de fapt, dacă scot ceva bani din buzunare, o fac pentru copiii lor, nu pentru altcineva. Exact! Copiii voştri învaţă aici, nu alţii. Şi dacă nu avem cu ce să facem curăţenie în sălile de clasă şi pe hol, o să fie nevoiţi să înveţe într-un soi de cocină cu pretenţii de şcoală.

Situaţia asta e valabilă pentru perioada 2014-2016, însă se vede de la o poştă că de atunci nu s-au înregistrat progrese semnificative. Dacă niciunul dintre băieţii deştepţi cu suficiente cunoştinţe în lumea politică încât să nu fie nevoit să tremure la fiecare schimbare de guvern n-a făcut rost de o fabrică de profil sau n-are măcar o firmă de import, curăţenia şcolilor nu merită prea multă atenţie. N-ar fi rău să le pavelăm, totuşi…

Din păcate, comparativ cu perioada studiată, în momentul de faţă situaţia se prezintă mult mai prost. Autorităţile sanitare vorbesc de dezinfecţie în sălile de clasă, săpun, gel dezinfectant, măşti de protecţie şi multe altele care, având în vedere penuria ce se va declanşa la începutul anului şcolar, vor costa mult mai mult. Ori, până în momentul de faţă, Ministerul Educaţiei nu a reuşit să ofere un răspuns clar privitor la ce anume se va întâmpla peste o lună de zile. La presiunea factorilor politici s-a decis începerea cursurilor în format clasic, dar adevărata răspundere a fost pasată către conducerea şcolilor. Asta înseamnă fugă de răspundere, nu descentralizare. Directorii de şcoală şi Consiliile de Administraţie vor decide cum anume se vor desfăşura cursurile şi vor asigura toate condiţiile necesare. Cu ce anume? Cu nici douăzeci de lei lunar la capitolul „Materiale pentru curăţenie”? N-am auzit de demersuri adevărate pentru atât de necesara rectificare bugetară pozitivă pentru Educaţie. Cu un sfert de gură, Monica Anisie spune că speră la aşa ceva şi mai pomeneşte de jumătate de milion de tablete care vor fi achiziţionate cu fonduri din surse diverse. Adică din donaţii, milogeală şi altele de gen. La începutul mandatului susţinea că n-are nevoie de mai mulţi bani pentru ministerul cu care s-a pricopsit, deoarece nu are ce face cu ei pe „structura actuală”. Între timp structura a suferit modificări substanţiale, dar prea mulţi bani nu s-au alocat şi nici eforturi nu s-au făcut. Învăţământul online a fost un eşec pe toate planurile, în special pentru că a lipsit infrastructura necesară. Elevii au participat la lecţii dacă au vrut, mulţi dintre profesori au chiulit mai ceva. Un profesor de prin sudul judeţului i-a răspuns directorului care i-a cerut dovezi pentru activitatea online că el a trimis lecţiile cu porumbei.

E nevoie de mulţi bani pentru a redeschide şcolile în siguranţă. În vest se alocă miliarde pentru igienizare şi asigurarea distanţării sociale. La noi directorii de şcoală vor decide cum anume încep cursurile. Alocări de fonduri nu se fac, deşi există investiţii prioritare în borduri şi pavele. Românii au dovedit că pot fi solidari când situaţia o cere şi ar fi păcat ca această oportunitate să nu fie exploatată, astfel că n-a rămas prea mult până vor începe campaniile de sensibilizare pentru donaţii. Şcoala te-a făcut om mare, dai şi tu un dezinfectant, ceva? Doar datorită gelului tău dezinfectant şcoala românească are viitor. Un leu pentru Ateneu sau doi euro pentru o tabletă. Mesaje de sensibilizare.

Soluţii nu prea sunt, iar problemele sunt abia la început. Şcolile sunt, în mod tradiţional, focare de gripă sezonieră. Dezinfecţia corespunzătoare nu e posibilă decât cu cheltuieli serioase pe care statul nu are de gând să le facă. Mizează pe faptul că părinţii, exasperaţi de odrasle, vor plăti ce e de plătit numai să nu le suporte pe acasă. E vorba de acei părinţi care, până să fie plasaţi în „arest la domiciliu” se plângeau că nu petrec suficient de mult timp cu familia.

 

 

Deja ai votat!
se încarcă...