Primar: primul om din comunitate – George LAZĂR, director

0

Alegerea primarilor în România, de când a revenit democrația, se face uninominal, o știm cu toții. În unul sau două tururi de scrutin, sisteme având fiecare avantaje și dezavantaje. Dar principiul rămâne același, când un candidat obține majoritatea, devine alesul comunității care îi pune în mâini destinul ei pe următorul mandat de patru ani, iar noul primar depune un jurământ și apoi se apucă de treabă în folosul cetății.

Așa stau lucrurile în teorie. Însă știm cu toții cum stau de fapt lucrurile. Partidele își desemnează un candidat și, dacă acesta iese, strecoară pe lângă el o întreagă camarilă de alți membri care profită de succesul câștigătorului la care au contribuit mai mult sau mai puțin. Poate n-ar fi chiar atât de neobișnuit ca un primar să se instaleze cu echipa sa, numai că, până în prezent, practica a dovedit că nou veniții sunt cel mai adesea ageamii, dornici să mănânce o pâine mai albă decât merită, cumpărată din bani publici. În toate localitățile, fără excepție, se practică același balet profitabil, transformând politica într-un soi de afacere făcută pe spinarea tuturor.

După Revoluție, la Botoșani s-au succedat mai mulți primari. Au fost inovatori, precum Florin Egner, care a inițiat mai multe proiecte considerate curajoase la acea vreme, din care amintim acum banalul fapt al apei calde cotidiene și nu doar de două ori pe săptămână, sau proiectul de reabilitare a Centrului Vechi, continuat de succesorul său. Au fost primari longevivi, deși aici pluralul e deocamdată o figură de stil, întrucât doar Cătălin Flutur a câștigat trei mandate și a lăsat impunătorul parc de distracții de la Cornișa, ca rezultat principal al muncii sale. A fost Ovidiu Portariuc, un primar tânăr, cu mandat șovăielnic, care a lăsat două proiecte neterminate, printre care și teatrul Eminescu, devenit de aproape zece ani o ruină în plin centru administrativ.

Aceștia sunt primarii ultimelor mandate, despre ceilalți, Vasile Cojocaru și Dumitru Chiriacescu, care nu mai sunt printre noi, numai de bine.

La mustață, cu o diferență de doar șaisprezece voturi, noul nostru primar este Cosmin Andrei. Tânăr, însă nu lipsit de experiență în administrația locală, întrucât a fost viceprimar două mandate, poate fi șansa unui suflu nou pentru orașul nostru. Cu toate astea, după primele trei luni, încă nu se vede mare lucru. Printre altele, mașinile tot aiurea parcate sunt, disciplina în construcții, sau lipsa ei, e ca neschimbată, în pofida schimbării arhitectului șef, plata pentru parcări e la fel de simbolică, iar în primărie au apărut chipuri noi doar pe statele de plată, nu și la muncă.

Pentru oraș poate fi benefic că președintele consiliului județean și primarul fac parte din același partid, măcar prin prisma alocărilor financiare ce ar putea fi mai generoase pentru capitala județului, cu toate că, deocamdată, Doina Federovici a dovedit că este cu inima și cu bugetul mai aproape de Dorohoi, bazinul ei electoral favorit. Totodată majoritatea, chiar formată prin alianțe, din consiliul municipiului Botoșani, poate fi de bun augur, existând o bună perspectivă de a înclina cumva balanța, după ce în ultimele două mandate, când primarul și consiliul erau de la partide diferite, s-au sabotat crâncen reciproc, blocând fără niciun fel de remușcări proiecte importante pentru oraș.

Se așteaptă multe de la tânărul nostru primar. În primul rând să continue în mod inovativ proiectele lăsate de fostul primar, dar și să vină cu altele noi. Să promoveze meritocrația și nu pilele, în instituția pe care o conduce, așa cum și el a promovat pe merit și nu altfel examenele la facultățile pe care le-a absolvit. Să pună treburile urbei înaintea celor de partid. Să-și lase la modul bun amprenta pe comunitatea ale cărei treburi le conduce. Și mai ales să fie ceea ce așteptăm cu toții: Primarul Botoșanilor.

Deja ai votat!
se încarcă...