Scumpirea energiei produce scumpiri în lanț, fiindcă toate produsele și serviciile înglobează energie. Deja le resimțim, cumpărăm mai puțin, chiar mult mai puțin în unele cazuri, cu aceiași bani. Pe cale de consecință, au început și revendicările salariale. Statul va ceda, în cele din urmă, și va acorda oarecari măriri salariale și compensații. Patronatul privat se va alinia și el, neavând încotro, probabil cu prețul unor concedieri. Toate acestea nu fiindcă ar fi scăzut productivitatea, s-ar fi scumpit tehnologiile sau s-ar fi scumpit forța de muncă ci doar din cauza exploziei – artificiale, zic unii – prețurilor la energie.
Coroborată cu trilioanele de bancnote fizice și virtuale aruncate în piață pe perioada pandemiei, de către toate statele lumii, această scumpire a generat cea mai severă inflație din ultimii 25 ani. Nici nu mai contează că o parte din cauze sunt externe iar restul, cea mai mare, sunt interne. Contează doar că aleșii noștri – președinte, parlament, guvern, autorități locale – nu au vrut și nici nu au știut să se pregătească și să înfrunte criza. Aceasta a fost anunțată, ba nu – ci chiar trâmbițată, de toți experții lumii, inclusiv de cei de la noi din țară, așa provinciali cum sunt, încă de la începutul toamnei trecute.
Astfel că acum inflația, deși s-a temperat ușor în luna noiembrie ca urmare a plafonării prețurilor la electricitate și gaze naturale, în perioada imediat următoare va rămâne între 7 și 8%. Prin aprilie, spun experții, este posibil să atingă 10%. Ulterior, este așteptat ca, odată cu domolirea pandemiei, să crească cererea de bunuri și servicii iar această creștere a consumului să coboare inflația înspre 5-6%. Dar tot inflație rămâne, cu toate consecințele ei nefaste.
Aici intervine politica monetară, al cărei rol este chiar țintirea inflației. BNR a făcut deja majorări ale ratei de dobândă, la 1,75% în acest moment. Va continua cu această năsură cel puțin până spre 3% dacă inflația nu se va tempera. Efectul imediat este scumpirea banilor, creșterea dobânzilor în piață, ceea ce s-a văzut deja, Robor la trei luni a încheiat anul la 3% și se va duce cu siguranță spre 4%. Prea multe date tehnice? Traducerea lor este simplă: vor crește ratele – pentru cei care le au deja, și se vor scumpi creditele – pentru cei care plănuiesc să le facă.
Cursul de schimb valutar va urma, cel mai probabil, o cursă asemănătoare dar cu amplitudini mai mici, fiindcă BNR îngăduie doar o variație controlată. Finanțiștii spun că în primele luni vom vedea valori destul de mari peste cinci lei pentru un euro, după care tot ei estimează că va urma o stabilizare în jurul valorii de 5,05 lei/euro, până la final de 2022. Cum la noi toate facturile sunt calculate în euro, consecința este că va crește și valoarea acestora, indiferent de produsul sau serviciul achiziționat.
Situația este cam aceeași în toată Uniunea Europeană, a cărei medie inflaționistă este în jurul a 5,2%. N-o să mă lansez acum în teorii conspiraționiste, dar birocrații de la Bruxelles parcă au orbul găinilor, taman acum, pe sfârșit de pandemie și pericol iminent de război în zonă, s-au găsit să apese pedala pe energiile alternative – care, așa cum sunt acum, nu acoperă nici măcar o treime din consumul continental – și să ceară statelor membre măsuri care agravează criza energetică în loc să o atenueze. Oamenii aceia, mult prea bine plătiți, evoluează de cele mai multe ori după o agendă personală, fără vreo legătură cu ce se întâmplă în teritoriu.
Winston Churchill spunea că orice criză este, în același timp, și o mare oportunitate, care nu trebuie ratată. Numai că, de data aceasta liderii europeni (și, în siajul lor, și ai noștri) au întrecut și cele mai bune așteptări ale cinicului premier britanic. Cu prețul sărăcirii accelerate a populației, fiindcă oportunitățile astea nu sunt chiar așa, pentru oricine.
