Nu am nicio îndoială că în domeniul pe care l-a slujit cu mare drag și devotament, Liviu Manole, „șeful de la UCA” cum era știut de mai toți botoșănenii, a fost poate cel mai priceput și mai vizionar dintre confrații săi în ale alimentației publice. Adică HORECA de astăzi. Chiar și acum, la aproape 16 ani de la dispariția sa fulgerătoare, în cenușiul zonei încă se mai resimte prezența sa discretă, eficientă și utilă atât pentru clienți, cât și pentru angajați. S-a discutat mult despre modul în care Manole a ajuns proprietar peste fostul complex al partidului. Nu cunosc prea bine aspectul și de aceea nu o să-mi dau aici cu presupusul într-o problemă pe care nu o stăpânesc îndeajuns. În altă ordine de idei, sunt absolut convins că dacă fiecare obiectiv economic al Botoșaniului, al țării, ar fi intrat pe mâinile unor oameni pricepuți și gospodari ca Liviu Manole, cu totul altfel ar fi arătat azi România noastră. Trecând deci peste acest subiect care încă mai provoacă controverse, o să încerc să evoc doar întâmplări și fapte pe care le-am trăit și le-am văzut în acel loc ridicat la cote nemaiîntâlnite pentru un oraș de provincie, uitat de potentații zilei, așa cum este Botoșaniul nostru. Astfel, pe vremea când coordonam activitatea de protecție a consumatorilor, mai exact în anul 2004, singurul hotel de patru stele din Moldova unde credeți că era și cine îl păstorea? În Botoșani iar artizanul edificiului ridicat la nivel de constelație de lux nu era nimeni altcineva decât Liviu Manole. Dar nu numai partea hotelieră lua atunci un avânt deosebit, ci și zona de păpică! Tot ce îți doreai găseai la casa lui Liviu. Am spus „casa” întrucât, deși locuia la un bloc vizavi de complex, cel mai mult timp și-l petrecea la birou, printre clienți sau printre angajați. Îmi amintesc că m-am întâlnit cu el în preziua unei plecări la București și aflând asta, m-a rugat să îi aduc ceva din Capitală, de la o cunoștință. „Patru fazani congelați. Asta e în pachet.” – mi-a spus. „Dar se caută așa ceva la Botoșani? Există cerere?” – l-am întrebat eu. „Normal că nu! Dar mie nu-mi lipsește niciodată ce am scris în meniu.” – mi-a răspuns el, astâmpărându-mi curiozitatea. Respectul, grija față de clienți alături de știință, viziune, intuiție și profesionalism au făcut ca terasa de pe Pietonalul Unirii să fie aproape întotdeauna neîncăpătoare, iar restaurantul să fie frecventat într-un asemenea mod la prânz și seara, de ai fi zis că urmează foametea, nu alta! Revenind la anul 2004, se organizase la București un fel de concurs al hotelurilor. La insistențele mele, a participat și Liviu cu al său complex, ocupând locul 3 după niște piloși din București. Am stat în acele resorturi care luaseră caimacul concursului și vă pot spune cu mâna pe inimă că erau, la orice capitol, cu mult sub singurul hotel de patru stele din Moldova! Probabil dacă nu ne-ar fi părăsit așa timpuriu (55 ani!), Liviu Manole ar fi făcut din Pietonal nu centrul Botoșaniului (că e deja în buricul târgului!) ci centrul țării din punct de vedere turistic, culinar etc. întrucât, imediat după renovarea, reconstrucția și regândirea spațiului și activității din fostul hotel al partidului, aici în Botoșani se cazau miniștri și demnitari care aveau treburi prin vecini, adică la Iași sau Suceava. Cunosc cel puțin două cazuri de miniștri care de la aeroportul Salcea au luat-o spre stânga pentru a se caza la Botoșani, întrucât distanța care urma să fie parcursă a doua zi până la obiectivul lor era de numai 40 de kilometri. Orice, absolut orice se găsea la restaurantul lui Liviu Manole și, culmea, la prețuri absolut normale. De altfel, principiul lui în ale alimentației publice era „nu mult de la puțini, ci puțin de la mulți”. Un principiu abandonat astăzi de marea majoritate a celor care activează în acest sistem extrem de pretențios și pe muchie de cuțit, HORECA. Și ca un amănunt extrem de interesant în evocarea omului deosebit care a fost Liviu Manole, oameni din breaslă care au „furat” meserie de la el, astăzi au ajuns sus de tot în ceea ce privește dezvoltarea afacerii lor. Păcat că n-au „furat” mai mulți! Una peste alta, dispariția lui Liviu Manole din peisajul HORECA botoșănean a fost o mare pierdere și încă se resimte și azi. Dar, vorba cuiva, spusă la înmormântarea lui în satul natal Rediu: „Probabil Dumnezeu și-a deschis restaurant în ceruri și a avut nevoie de el”…
